Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Duelul jucătorilor români în Steaua vs Oradea: 42-12

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
15.04.2015

Foto: Răzvan Păsărică

Steaua CSM EximBank Bucureşti şi CSMU Oradea şi-au dat întâlnire săptămâna trecută în prima rundă a playoff-ul Ligii Naţionale de Baschet masculin. Gruparea din Bucureşti s-a impus în ambele confruntări, la capătul unor jocuri extrem de echilibrate ce au fost decise în ultimele secunde. Meciul trei este programat a se desfăşura sâmbătă, 18 aprilie, la Arena Antonio Alexe din Oradea acolo unde oaspeţii vizează calificarea în semifinale.

Până atunci dorim să ne îndreptăm atenţia spre un aspect statistic extrem de interesant ce a contribuit la înclinarea balanţei în favoarea echipei bucureştene, anume numărul de puncte marcat de jucătorii români. În primul duel ambele formaţii au utilizat patru jucători români, şteliştii au început cu Titus Nicoară în formula de start, în timp ce Cristian Achim a mizat pe Vlad Corpodean. Bavcevic a acordat 71 de minute, din totalul de 200, sportivilor Dodoc, Drăguşin, Titus şi Paul, în timp ce Achim 34 de minute către Paşca, Ţîbîrnă, Corpodean şi Popescu. Raportul de puncte în primul joc a fost de 22-3 în favoarea gazdelor.

În meciul doi Bavcevic a operat o modificare în cvintetul de start unde şi-a făcut loc Mihai Paul, pe lângă Titus Nicoară, în timp ce Achim l-a titularizat pe Corpodean. Raportul minutelor a fost şi de această dată tranşant, 81-36, cu menţiunea că la Steaua nu a mai evoluat Dodoc, iar la Oradea, Ţîbîrnă nu a mai fost intrud pe teren, în schimb Lupusavei a bifat două minute pe parchet. Raportul de puncte în meciul doi a fost 20-9, cu menţiunea că în acest joc sportivii români ai bihorenilor nu au punctat din interiorul semicercului de 6.75. 

Scorul total al celor două confruntări este de 42-12 în favoarea sportivilor autohtoni ai gazdelor. Menţionăm că Steaua are la dispoziţie cinci jucători străini, iar Oradea şapte respectiv că trei jucători autohtoni, de bază, ai formaţiei de pe malul Crişului Repede, Ţîbîrnă, Guţoaia şi Popescu, s-au confruntat cu accidentări serioase.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!