Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dusan Alimpijevic: „Nu mi-am recunoscut echipa în prima repriză”

Dusan Alimpijevic: „Nu mi-am recunoscut echipa în prima repriză”

U-BT Cluj-Napoca a făcut un joc foarte bun în fața lui Bursaspor și a reușit să obțină a cincea victorie în actuala ediție a 7DAYS EuroCup. Campioana României a condus în cea mai mare parte a meciului și s-a impus cu 87 la 83.

La conferința de presă, Dusan Alimpijevic, antrenorul turcilor, a vorbit despre jocul din BTarena, a declarat că formația din Cluj a meritat victoria și s-a arătat dezamăgit de baschetul practicat de elevii săi:

În primul rând, aș dori să felicit echipa din Cluj, pe antrenorul și jucătorii lor, pentru o victorie binemeritată. Au meritat-o 100%. Haideți să fim sinceri, nu am meritat victoria în niciun segment al jocului. Nu am fost inteligenți, nu am fost agresivi, nu am avut energia noastră bine-cunoscută. De asemenea, să fiu onest, nu mi-am recunoscut echipa în prima repriză. Nu pentru că nu aș respecta formația din Cluj, ci dimpotrivă. Chiar respect echipa din Cluj și chiar ne-am pregătit bine pentru e dar, cel mai probabil, acea pregătire a rămas la vestiar pentru că nu am văzut nimic pe teren. Probabil că pregătirea a rămas în ceva întâlnire, pentru că pe teren a fost o cu totul altă poveste. La final, am reușit să ne apropiam însă, din nou, să fiu sincer, nu am meritat. Asta este viața: trebuie să fii onest în tot ce faci în sport și apoi, probabil că sportul te va recompensa cu o victorie. Adversara noastră a fost din prima secundă foarte agresivă, foarte concretă și a meritat să câștige.

În acest moment, Bursaspor are un bilanț de 7-8, cu trei meciuri rămase din sezonul regulat al EuroCup. L-am întrebat pe tehnicianul finalistei din sezonul trecut ce urmează pentru echipa sa și ce gânduri are cu privire la ultimele trei jocuri:

Gândurile mele sunt nebune acum, să fiu sincer. Am venit aici direct de la Istanbul, după meciul cu Efes, în care, de asemenea, nu am jucat bine împotriva unui adversar de calibru. Acum urmează duelul de acasă cu Petkim. Mâine seară avem zbor direct spre Bursa. Dar nu ne putem plânge. Asta este viața și acesta este sportul. Cine nu poate accepta situații de genul, nu merită să fie parte din această poveste. E greu, dar viața e dificilă. Nimic nu e ușor în viață, nu există niciun prânz gratis. Trebuie să obținem totul pe merit. Înainte de meci, le-am spus că, dacă învingem, suntem calificați în playoff. Acum nu suntem oficial în playoff, însă vom lupta pentru asta. Cu siguranță ne-am pierdut avantajul terenului propriu, așa cred. Sunt alte echipe clasate mai bine. Două din ultimele trei partide sunt acasă, dar în acest sezon nu există jocuri ușoare. E o diferență mare, pentru noi, între anul trecut și anul acesta. Trebuie să luptăm pentru playoff și o vom face.

Marți, 7 martie, Euroliga a anunțat că Alimpijevic va face parte din Euroleague Head Coaches Board, o asociație cu antrenori din Euroligă și EuroCup, în care se află și Mihai Silvășan. Iată ce a spus antrenorul lui Bursa cu privire la acest aspect:

În primul rând, e o asociație excelentă, cu mulți antrenori din Euroligă și EuroCup. Din acest an au început să introducă antrenori principali din EuroCup și antrenori secunzi din Euroligă și EuroCup. E foarte important pentru baschet, în general, mai ales în meseria noastră de antrenori. E o onoare foarte mare pentru mine să fiu acolo și e mult mai important pentru mine să fiu parte din această asociație decât este pentru ei să mă aibă pe mine. Sunt bucuros să mă aflu în EHCB și, cu siguranță, putem învăța multe de la toți acești antrenori foarte buni. O nouă oportunitate de a vorbi despre baschet și, pentru mine, orice cunoștință în plus este o comoară. Mai ales că acum, în baschet, nu poți să inventezi noi idei. Acest lucru ne va ajuta, cu siguranță, să ne creștem filozofia la următorul nivel.

Săptămâna următoare, în 15 martie, Bursaspor va primi vizita Umanei Reyer Venezia. Cu o zi înainte, în 14 martie, U-BT Cluj-Napoca va evolua pe terenul lui Joventut Badalona.

*foto: sportklub.rs

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!