Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dylan Frye: „Sperăm să obținem cât mai repede prima victorie”

Dylan Frye: „Sperăm să obținem cât mai repede prima victorie”

Runda a opta în Liga Națională de Baschet Masculin se încheie în această seară, 4 decembrie, cu Derby-ul Olteniei dintre SCM U Craiova și CSM Târgu Jiu, cei din urmă fiind fără victorie în Conferința A.

Dylan Frye a participat la conferința de presă premergătoare partidei de la Craiova, jucătorul lui CSM Târgu Jiu spunând pentru început, conform site-ului clubului, care este atmosfera la nivelul lotului în această perioadă:

„Nu am reușit să facem încă un meci complet împreună și este unul dintre motivele pentru care încă nu am câștigat. Ne simțim cu toții rău din acest motiv, însă ne antrenăm zi de zi din greu și sperăm să obținem cât mai repede prima victorie.”

Situația în clasament nu este bună pentru gorjeni și necesitatea unei prime victorii este foarte mare:

„Craiova este o echipă bună, dar noi avem cu disperare nevoie de o victorie. Ar trebui să mergem acolo și de la început trebuie să fim agresivi, să jucăm cu încredere și să încercăm să luptăm pentru victorie. Pentru asta trebuie să ducem de la un capăt la celălalt un meci împreună, pentru că avem părți unde jucăm foarte bine, iar apoi vin căderi, deci trebuie să legăm un meci împreună.”

Întrebat dacă este mulțumit de prestațiile sale, Frye a spus:

„Nu. Sunt sub nivelul meu de joc până acum. Ține doar de mine și trebuie să ridic nivelul ca să joc din ce în ce mai bine.”

Duelul din Bănie o să înceapă în această seară, 4 decembrie, de la ora 19.00 și o să fie în direct pe FRB TV.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!