Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Echipa ideală a etapei a 13-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
24.12.2024

Echipa ideală a etapei a 13-a din Liga Națională de Baschet Masculin

O nouă etapă din Liga Națională de Baschet Masculin s-a scurs în acest final de săptămână. Nu mai puțin de șapte dueluri au fost programate sâmbătă, în timp ce runda s-a încheiat cu un singur meci disputat luni.

Iată echipa ideală a etapei cu numărul 13 în viziunea site-ului nostru:

Kadre Gray (CS Vâlcea 1924)

Formația lui Arturo Alvarez își continuă parcursul bun din campionat și a înregistrat un nou succes, în care a depășit suta de puncte. Lupii Negri au trecut de CSA Steaua București cu scorul de 104-89, într-un meci dominat de la un capăt la altul.

Gray a avut un aport deosebit în această dispută, reușind primul triple-double stagional. În meciul de sâmbătă, canadianul a adunat 28 de puncte, 10 recuperări și 17 pase decisive pentru +44 la eficiență, adjudecându-și titlul de MVP al etapei.

Dalan Ancrum (Dinamo București)

Gruparea antrenată de Roger Grimau este într-o ușoară creștere de formă în campionat, unde a ajuns la trei victorii consecutive. În acest weekend, Dinamo a depășit-o pe teren propriu pe CSM Petrolul Ploiești, cu un categoric 85-63.

Dalan Ancrum a avut una dintre cele mai reușite prestații de la sosirea în Ștefan cel Mare. Jucătorul american a semnat primul său double-double alături de „dulăi”, terminând cu 20 de puncte și 10 recuperări confruntarea cu echipa de pe Valea Prahovei pentru +25 la eficiență.

Justin Edler-Davis (CSO Voluntari)

Medaliata cu bronz a ediției anterioare de campionat își păstrează seria impresionantă de victorii în LNBM. CSO Voluntari a ajuns la nu mai puțin de nouă partide fără înfrângere în campionat, ultimele eșecuri venind în urmă cu mai bine de două luni. În runda a 13-a, trupa lui Ainars Bagatskis a învins-o pe SCM U Craiova cu scorul de 78-65.

Pentru a treia rundă la rând, Justin Edler-Davis a înscris peste 20 de puncte, fiind cel mai bun om de pe teren în meciul de la Craiova. Extrema echipei de la marginea Capitalei a fost aproape de double-double, după ce a totalizat 23 de puncte și 8 recuperări pentru 26 de unități la eficiență.

Cornelius Hudson (CS Vâlcea 1924)

Pentru a doua oară în actuala stagiune, în rubrica noastră se regăsesc în aceeași rundă doi jucători ai aceleiași echipe. După U-BT Cluj, a venit rândul celor de la CS Vâlcea să aibă doi baschetbaliști în cvintetul ideal al etapei.

Coșgheterul Ligii Naționale, Cornelius Hudson, nu s-a lăsat mai prejos în victoria cu CSA Steaua și a semnat un nou double-double marcă înregistrată. Baschetbalistul american a încheiat confruntarea cu roș-albaștrii cu 27 de puncte, 10 recuperări, 4 assist-uri și 4 intercepții, pentru un indice al eficienței de +37.

Zach Smith (FC Argeș Basketball)

Unul dintre meciurile etapei a avut loc la Târgu Mureș, unde FC Argeș Basketball a reușit să depășească formația gazdă cu scorul de 79-77, pentru a șasea victorie în ultimele șase runde.

Un merit important la acest succes l-a avut pivotul echipei, Zach Smith, care a făcut cel mai bun meci în tricoul alb-violet. Jucătorul de 28 de ani a contabilizat 23 de puncte, 11 recuperări, 4 pase decisive, 2 capace, +34 la eficiență și și-a transformat toate cele nouă aruncări din acțiune.

*Foto: Facebook/FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!