Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Echipa ideală a etapei a 27-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Echipa ideală a etapei a 27-a din Liga Națională de Baschet Masculin

Într-un nou weekend plin de baschet și spectacol din Liga Națională de Baschet Masculin, etapa cu numărul 27 s-a încheiat la începutul acestei săptămâni cu un derby al Capitalei. A fost una dintre cele mai echilibrate runde, în care șapte dintre cele opt meciuri s-au încheiat la o diferență mai mică de zece puncte.

Cornelius Hudson (CS Vâlcea 1924)

Gruparea pregătită de Arturo Alvarez rămâne pe val în campionat și a reușit să-și prelungească seria de victorii, care a ajuns la nu mai puțin de 11 consecutive. „Lupii Negri” au avut parte de un test neașteptat de dificil contra ultimei clasate, CSM Ploiești, meci care însă s-a terminat cu bine, impunându-se cu 93-83 pe propriul teren.

Cornelius Hudson a reușit o nouă evoluție de marcă în acest weekend și a fost printre principalii favoriți la adjudecarea titlului de MVP al etapei. Americanul a fost prezent pe parchet preț de aproape 35 de minute, timp în care a strâns 32 de puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive, pentru un indice al eficienței de +39.

Lewis Sullivan (CSO Voluntari)

Echipa din Ilfov a avut parte de o săptămână perfectă, în care a triumfat în ENBL la mijlocul săptămânii, iar mai apoi, sâmbătă, a câștigat și în campionat. Voluntari a oferit o demonstrație de forță în fața celor de la CSM Târgu Mureș, de care a trecut cu 103-95 în deplasare, punând astfel capăt unei serii de două eșecuri consecutive.

Sullivan își poate revendica o bună parte din meritele echipei din această săptămână, fiind atât în Europa, cât și în campionat, principalul marcator. Baschetbalistul a încheiat cu 31 de puncte și 6 recuperări în aproximativ 24 de minute petrecute pe parchet, având un indice al eficienței de +34.

Mateo Colak (CSU Sibiu)

Formația de la malul Cibinului și-a continuat forma impresionantă și a bifat al cincilea succes din ultimele șase partide, după un meci controlat în totalitate. Ardelenii au triumfat contra codașei CSM Constanța cu 100-91 pe propriul teren.

Colak a reușit cea mai bună evoluție din acest sezon și a fost omul-cheie al victoriei obținute de galben-albaștri. Baschetbalistul de origine croată-bosniacă a strâns 26 de puncte, 9 recuperări (7 defensive), 6 pase decisive și un capac, în 35 de minute, și a acumulat o eficiență de +40, cifre care i-au adus titlul de MVP al rundei cu numărul 27.

Munis Tutu (Corona Brașov)

Băieții pregătiți de Ionuț Bascoveanu s-au impus în probabil cel mai așteptat și echilibrat meci al rundei, în ultimele secunde, pentru al doilea succes consecutiv. Formația de sub Tâmpa a câștigat la mare luptă confruntarea cu vecina de clasament FC Argeș, ieșind învingătoare cu 80-79 într-un meci extrem de important pentru locul al cincilea.

Munis Tutu a avut un aport semnificativ în victoria importantă obținută de brașoveni și a fost principalul remarcat al partidei de vineri. Canadianul a evoluat preț de 31 de minute și a încheiat foarte aproape de un double-double, cu 26 de puncte și 9 recuperări, pentru 28 de unități la eficiență.

Bogic Vujosevic (SCM Timișoara)

Leii din Banat au ajuns la trei victorii în ultimele patru meciuri din competiția internă și continuă să spere la un loc de play-off. Alb-violeții au avut o misiune dificilă în tentativa de a obține victoria contra celor de la CSA Steaua București, la capătul unui duel echilibrat, în care s-au impus cu 88-85 pe teren propriu.

Bogic Vujosevic a fost principala armă ofensivă a bănățenilor și și-a tras echipa după el, marcând aproape o treime din punctele acesteia. Baschetbalistul a adunat 26 de puncte, 2 recuperări și 7 pase decisive, evoluând pe parchet aproape fără pauză, nu mai puțin de 38 de minute, pentru un indice al eficienței de +25.

Foto: Facebook/CS Vâlcea 1924

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!