Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Eficiență sporită pentru Timba în duelul cu U Cluj

Marius Petri

Marius Petri
25.10.2014

BC Timba a trecut cu 94-54 de Universitatea Cluj într-o confruntare din etapa a patra a Ligii Naționale, succes care reprezintă prima victorie din acest sezon pentru formația antrenată de Bogdan Murărescu. Timișorenii au reușit un meci mult mai bun decât în etapele precedente, fiind superiori clujenilor la toate capitolele. Aceștia au avut un procentaj destul de bun, 53% (21/40), la aruncările de două puncte, însă diferența majoră față de evoluțiile precedente a fost reprezentată de coșurile mult mai numeroase din spatele semicercului, galben-negrii având 13 aruncări reușite din 27 de încercări (48%).

În altă ordine de idei, transferurile realizate de bănățeni încep să dea roade, toți remarcații taberei timișorene fiind aduși în ultimele luni pe Bega. Glen Dandridge continuă seria evoluțiilor bune, fiind cel mai spectaculos, dar și cel mai bun marcator al partidei prin cele 21 de puncte marcate. Acesta a mai contribuit cu 4 recuperări, 3 intercepții, pierzând și 3 posesii, prestație care indică 21 în dreptul eficienței.

De asemenea, Konstanty Glazyrin a reușit un meci foarte bun. Ucraineanul a început extraordinar partida, cu 14 puncte în primul sfert, însă nu a continuat în același ritm până la sfârșitul meciului, terminând cu 18 puncte în cont. Extrema a fost o piesă importantă și sub panou, unde a reușit 7 recuperări și un capac, dar a contribuit și prin 3 pase decisive pentru un nivel al eficienței de 17 unități.

Aflat la primul meci pentru Timba, Larry Hall a avut o prestație bună la debutul în România. Fundașul american a reușit 14 puncte și 5 pase decisive, ajutându-și echipa și prin 3 recuperări, pentru un total de 17 la capitolul eficiență.

Nu în ultimul rând, Jozo Brkic și Leonard Filip au adus la rândul lor contribuții importante pentru gruparea de pe Bega. Pivotul sârb a fost la doar 2 recuperări de double-double, reușind 11 puncte și 8 recuperări (18 la eficiență), în vreme ce fundașul român a fost cel mai bun recuperator al echipei, cu 11 mingi prinse în apropierea panoului, dar și 6 puncte puse pe tabelă și 3 intercepții.

*foto: Mihai Toth (facebook.com/BCTimba)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!