Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EMOŢIONANT! Cu gândul la Hardy! "E greu fără el" / "Îi simţim lipsa"

Adrian Cojocaru; foto: opiniatimisoarei.ro

Adrian Cojocaru; foto: opiniatimisoarei.ro
23.10.2011

"Chauncey Hardy"

Acesta a fost elementul comun la meciul dintre BC Timişoara şi CSŞ Giurgiu.

Jucătorii ambelor formaţii, dar şi publicul timişorean au ţinut să îl omagieze pe jucătorul american ucis în urmă cu două săptămâni.

Tragedia care a lovit baschetul românesc nu a trecut neobservată la Timişoara. La primul meci pe care fosta formaţie a lui Hardy, CSŞ Giurgiu l-a susţinut în campionat, toţi cei prezenţi în sala Olimpia sâmbătă seara au încercat cumva să aline suferinţa formaţiei giurgiuvene. Sala a aplaudat în picioare atât la început, cât şi la final, iar jucătorii au ţinut un moment de reculegere în memoria fostului baschetbalist american.

Rămaşi fără antrenor şi alţi doi americani, giurgiuvenii au ieşit la încălzire cu tricouri marcate cu numărul "22", care i-a aparţinut lui Chauncey Hardy. Printre ei şi Francis Kraemer, singurul jucător american care a rămas la Giurgiu.

Jucătorii timişoreni au ţinut să onoreze memoria lui Hardy şi au purtat tricouri cu poza baschetbalistului şi mesajul "JUCĂM PENTRU TINE", pe care le-au dăruit apoi formaţiei din Giurgiu.

Chiar dacă au pierdut la 39 de puncte diferenţă, oaspeţii au fost aplaudaţi în picioare la final de publicul timişorean.

Toţi cei care au vorbit la finalul meciului şi-au exprimat regretul pentru dispariţia lui Chauncey Hardy.

Francis Raymond Kraemer - CSŞ Giurgiu

A fost foarte greu fără el. Era un jucător pe care-l vedeam în fiecare zi şi era important în echipa noastră. Durerea o simţim în continuare, dar trebuie să încercăm să mergem mai departe. Eu nu sunt speriat deloc, a fost un incident izolat şi nefericit. Trebuie să prezentăm condoleanţe familiei lui şi să încercăm să mergem mai departe. Multe echipe ne-au transmis condoleanţe şi oamenii şi-au arătat aprecierea pentru el. A fost o persoană minunată şi mă bucur că lumea l-a apreciat ca baschetbalist şi ca om.

Alin Guţă - antrenor interimar CSŞ Giurgiu

Se simte lipsa lui Hardy foarte mult, dar şi a celorlalţi jucători americani care au plecat. Încercăm să trecem peste această situaţie dificilă. La un moment dat am fost la un pas de a ne retrage din campionat datorită presiunii. Sperăm să ne revenim încet încet atât pentru noi cât şi pentru Chauncey Hardy. Vreau să mulţumesc din suflet publicului timişorean. Nu mă aşteptam la o astfel de reacţie. Ne-a impresionant, pentru că trecem prin momente foarte grele.

 

sursa galerie foto: Dariana Dragoş, Opinia Timişoarei

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!