Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Energia Rovinari învinge fără probleme pe BC Timişoara

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
17.11.2013

LNBM  
Etapa a VIII-a

93 - 78

Sâmbătă, ora 18:15

6-2 Fișa meciului 4-4

Partida de la Târgu Jiu dintre Energia Rovinari şi BC Timişoara a consemnat cea de-a 5-a victorie consecutivă a gorjenilor şi adâncirea declinului pentru bănăţeni.

Meciul a început în forţă pentru gazde, care au preluat din start conducerea, având chiar un avans de 7-0. Timişorenii au crezut în ei şi s-au apropiat la un singur punct la scorul 9-8, însă revenirea s-a dovedit a fi un foc de paie. Energia profită de imprecizia din atac şi de erorile din defensivă şi termină primul sfert cu un avans neaşteptat: 23-13. Sfertul al doilea începe în aceeaşi notă de dominare a gorjenilor, Jazvin dovedind o mare poftă de joc. De cealaltă parte se remarcă Johnson, revenit dupa o accidentare. La finalul primei jumătăţi, scorul a fost 44-31.

După pauză, BC Timişoara intră pe parchet decisă să întoarcă soarta partidei şi se apropie la numai 6 puncte în 2 minute. Apărarea bună arătată de gazde nu le permite însă bănăţenilor să preia controlul jocului şi chiar dacă îşi adjudecă sfertul trei, diferenţa înainte de ultimele 10 minute era de 12 puncte.

Sfertul 4 începe de la scorul 66-54 şi meciul se îndreaptă într-o singură direcţie. Timişorenii nu reuşesc să facă faţă determinarii gazdelor, care joacă cu siguranţa echipei care se vede câştigătoare. Jucătorii timişoreni au înscris mai mult decât în sferturile anterioare, însa şi apărarea a suferit mai mult, primind 27 de puncte în ultima parte a meciului. Scor final 93-78 într-un meci în care Energia a condus pe toată durata partidei.

La BC Timişoara s-a simţit din plin lipsa lui Lee-Ingram care este accidentat, mai ales în condiţiile unei scăderi de formă a lui Zlatko Jovanovic şi a unei evoluţii încă modeste a nou-venitului Jason Conley. Un aspect pozitiv pentru echipă este Tremaine Johnson, cel care a reuşit cel mai bun meci al său de până acum, înscriind 19 puncte. Următorul pe lista marcatorilor a fost Panic 16 puncte şi Jovanovic cu 7.

La Energia Rovinari, după un început mai ezitant, Louis Darby Jr. şi-a confirmat statutul de principal marcator, terminând jocul cu 23 de puncte înscrise. A fost urmat de Troupe cu 16 puncte şi Watson cu 14.

La nivel colectiv, procentajele sunt net favorabile echipei gazdă, Energia Rovinari, care s-a impus în 3 dintre cele 4 parţi ale jocului şi a reuşit 61% la aruncările de 2 puncte, 30% la cele de 3 puncte şi 87 % la aruncările libere.

BC Timişoara a terminat cu un dezamăgitor 48% reuşite la aruncările de 2 puncte, 30% la cele de 3 puncte şi 68% reuşite la aruncările libere.

1 comentariu la aceasta stire:
  • SCM Timișoara sorin :

    Situatie
    dureroasa pentru Costescu,dar mai ales pentru echipa timisoreana,care coboara vertiginos atat psihic cat si in clasament.

    cu 10 ani în urmă (18.11.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!