Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Eric Thompson: „Suntem pregătiți să dăm totul”

Eric Thompson: „Suntem pregătiți să dăm totul”

CSO Voluntari va juca pentru prima dată în istoria clubului în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, primele meciuri urmând să aibă loc la Cluj-Napoca. Debutul seriei este programat în această seară, 26 mai, în BTarena, U-BT Cluj beneficiind de avantajul terenului propriu.

Eric Thompson, pivotul celor de la CSO Voluntari, a acordat un interviu exclusiv pentru baschet.ro înaintea debutului finalei. Americanul a vorbit pentru început despre cum se simte în urma accederii în finală:

„E un sentiment extraordinar. Ne doream cu toții să ajungem aici și pentru asta am luptat tot anul. După un sezon lung, e în sfârșit timpul să vedem cine va fi numărul 1! În urma seriei cu Oradea ne-am simțit minunat, pentru că a fost un duel greu. A fost o onoare să jucăm împotriva unei echipe bune cum este Oradea.”

În semifinale, Voluntari a limitat Oradea la 66 de puncte marcate în ambele partide din Arena Antonio Alexe și Thompson spune că țelul în defensivă o să fie același și la Cluj-Napoca, respectiv primirea unui număr cât mai mic de puncte:

„Da, cu siguranță va fi același focus. Defensiva este cea care dă tonul meciului. Apărarea este un aspect asupra căruia ne concentrăm de fiecare dată.”

„O să fie o serie dificilă, de luptă”

Thompson a punctat un aspect la care formația sa trebuie să fie atentă împotriva lui U-BT:

„O să fie o serie dificilă, de luptă. Țelul este să jucăm bine, să facem ceea ce știm mai bine și să limităm Clujul la cât mai puține puncte marcate pe contraatac. Dacă reușim asta, o să fie grozav.”

Pivotul a avut prestații solide în semifinale și am fost curios dacă duelurile cu oamenii mari de la CSM Oradea l-au ajutat în vederea pregătirii matchup-urilor din finală:

„Da, a fost o pregătire excelentă. Staff-ul tehnic m-a ajutat să fiu în formă și m-a pus într-o poziție excelentă. În această săptămână premergătoare duelurilor de la Cluj am lucrat la fel, plus câteva faze de joc concrete și o să vedem cum o să funcționeze împotriva următorilor adversari.”

Thompson a afirmat că Voluntari trebuie să profite de posibilele posesii pierdute ale Clujului și să aibă grijă la recuperări:

„Recuperările și limitarea posesiilor pierdute de partea noastră, acestea cred că pot face diferența. Clujul joacă foarte rapid și cu acest stil de joc o să aibă probleme în păstrarea posesiei în unele cazuri. Dacă putem să profităm de mingile lor pierdute și să avem grijă de coșul nostru, o să fim într-o poziție excelentă să câștigăm meciul.”

La final, l-am întrebat dacă la acest nivel contează ca unii jucători să fie mai odihniți datorită unei serii mai ușoare, cum a fost cazul lui U-BT Cluj în semifinala cu FC Argeș:

„Nu cred că are vreo importanță acest aspect. Ei (n.r. Clujul) au o echipă foarte bună. Din păcate Piteștiul a avut mari probleme cu accidentările și așa seria a devenit mult mai ușoară pentru U-BT. Cu toate acestea, îmi place spiritul competitiv și îmi place să lupt. Îmi doresc să nu existe probleme medicale și Clujul să lupte atât de mult cât știu că o vom face și noi. Suntem pregătiți să dăm totul.”

Primul meci al finalei are loc în această seară, 26 mai, în BTarena începând cu ora 19.30 și va putea fi urmărit în direct pe Digisport 2, Prima Sport 1 și YouTube FRB TV.

*foto: Roby Boroș

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!