Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Erick Neal: „Cheia victoriei a fost faptul că am luptat până la capăt”

Erick Neal: „Cheia victoriei a fost faptul că am luptat până la capăt”

CSM CSU Oradea a izbutit sâmbătă seara să își ia revanșa în fața lui U-BT Cluj-Napoca, pentru înfrângerea din finala Cupei României. Bihorenii s-au impus cu 82 la 74 și sunt, în acest moment, singurii lideri ai Top 10.

Cel mai bun jucător al orădenilor a fost Erick Neal, care a adunat 24 de puncte, 8 pase decisive, 2 recuperări și o intercepție în cele 29 de minute petrecute pe teren. Iată ce a declarat fundașul roș-albaștrilor, conform csmoradea.ro:

Nu mi-a plăcut deloc cum am arătat în finala cupei. Ce-i drept acolo am jucat al 3-lea meci în interval de 4-5 zile, iar acum am avut la dispoziție toată săptămâna să pregătim acest meci. Deci sunt situații complet diferite. Ne-am dorit enorm victoria în această seară, tocmai pentru a arăta că putem să reacționăm. Sunt foarte mulțumit de cum am luptat în această seară. Cheia victoriei a fost faptul că am luptat până la capăt. Asta a făcut diferența. Dorința de luptă și capacitatea de a o duce până la sfârșit. Nu am renunțat să luptăm și să credem, astfel încât am reușit să completăm o seară superbă. Este ceea ce trebuie să facem întotdeauna. Să lăsăm ultima picătură de energie pe parchet.

În legătură cu prestația sa individuală, Neal a spus următoarele:

Am făcut tot ce am putut să fiu agresiv pe toată perioada petrecută în teren. Antrenorii îmi spun în permanență să fiu cel mai agresiv din echipă, să dau tonul, să impun ritmul. Trebuie să fac acest lucru în ambele faze ale jocului. Am înțeles de ce trebuie să o fac și sunt dispus la așa ceva. Sunt ferm convins că dacă voi face asta în continuare vom fi foarte bine ca echipă. Consider că a fost o reușită foarte importantă cea prin care am trecut definitiv la conducere. Am fost încrezător în capacitatea mea a de marca. Dacă aș fi avut vreo îndoială în acel moment nu aș fi aruncat. Eram sigur că voi înscrie. Știu că echipa a avut nevoie de așa ceva pentru că am tot revenit, i-am egalat, dar ei au răspuns. Așa că sunt de părere că a fost un coș extrem de important. Ne-a dat aripi pentru acest final de meci.

La final, baschetbalistul american a vorbit și despre atmosfera din Oradea Arena:

Extraordinar. Iubesc copiii și mă bucur că au venit în număr atât de mare să ne vadă. Dacă am avea acest suport numeros și vocal la fiecare meci, în această sală nu ne-ar învinge nimeni, niciodată. Mulțumesc în numele echipei pentru acest suport minunat oferit de orădeni.

*foto: fiba.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Magnificent seven
    Concluzia la baschet-circul văzut live aseară de peste cinci mii de plătitori de bilet la Oradea, este că pe de o parte avem tactica lui Pro-coAch de intrare în formă pe final de sezon: concret Neal crește constant, Bostic e un jucător complet și surpriza așteptată de doi ani vine de la Markovic care nu a mai jucat așa de bine de pe cînd făcea pereche cu Zekovic. După cum ziceam la început de sezon, dacă revine Markovic, lîngă careul de ași american și lîngă certitudinea Tarolis, luăm campionatul. Acuma ce urmează: cinci jocuri cu U în care Magnificent seven vor fiecare să își dedice cîte o victorie. Aseară Magnificent Neal a fost secondat de Magnificent Bostic și Magnificent Tarolis, fără să-l uităm pe Redemption Magnificent Markovic! Revine azi-mîine și President Magnificent Carter și va fi mai mare dragul să vezi pe cine lasă Pro Ach în afara foii de joc. Asta da dilemă orădeană! Pe de altă parte vedem tactica clujeană care pleacă de la conceptul "noi suntem clujeni, noi suntem clujeni, noi suntem aici să facem circ!" și care a trebuit să ia prima bătaie de la noi aseară, pentru ca să cadă nervos toată echipa inclusiv tehnicienii care acuma nu se mai văd invincibili și știu că pierd campionatul! Dacă mai punem la socoteală și tactica lui CoAch de a alege locul ridicării Arenei pe malul Peței (pîrîu cu apă caldă, provenit din Băile 1 Mai, pt. clujenii mai novici e precizarea asta), înțelegem că baia campionilor 2023 va fi una de plăcere, spre deosebire de băile reci din Someș cu ouăle inflamate a doua zi, făcute de trupa lui Silvă la ultimele ocazii...

    cu 1 an în urmă (19.03.2023)
    • CSM CSU Oradea Sean Barnette:

      Nu esti normal…
      😂😂😂

      cu 1 an în urmă (19.03.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!