Echipa naţională de baschet masculin a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European de baschet masculin - ediţia 2013. La prima campanie după eliminarea diviziilor valorice, baschetul românesc a confirmat aşteptările celor realişti şi i-a contrazis grav pe cei care nu pot sau nu vor să admită unde ne este locul.

Preşedintele ANST, până la începutul lunii iunie a acestui an preşedinte al FR Baschet, Carmen Tocală a declarat, încă de la anunţul că au fost eliminate grupele valorice, că România îşi propune să se califice la turneul final al EuroBasket 2013.

Ce s-a întâmplat?

Am confirmat aşteptările realiştilor, a celor care nu se îmbată cu apă rece, reuşind o victorie în faţa Olandei, singura echipă care nu se încadrează între ţările puternice în baschetul european. Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Letonia nu ne-au lăsat nicio şansă, învingându-ne de câte două ori. Iar ca să fim sinceri, în cele şapte meciuri pe care le-am pierdut şanse teoretice la victorie, prin modul în care s-au desfăşurat meciurile, au fost cele cu Bosnia de la Sibiu, respectiv cu Olanda în deplasare.

Celelalte meciuri au găsit România depăşită categoric. Lucru ce a venit să sublinieze, dacă chiar mai era nevoie, că ne aflăm la un nivel mult prea departe de baschetul bun. Mult prea departe pentru a emite afirmaţii şi pretenţii de genul celor enunţate de Carmen Tocală. Pentru că ea a declarat. Nu i-a schimbat nimeni declaraţiile.

Dar unii dintre noi sunt obişnuiţi deja cu afirmaţiile care nu au niciun fel de acoperire. Anumite personaje din peisajul baschetului românesc au devenit celebre pentru faptul că nu au niciun fel de măsură de obiectivitate atunci când vine vorba despre propria persoană, ori despre propriul proiect.

M-am întrebat încă din ziua în care am aflat numele adversarilor din grupa de calificare cum poate cineva cu valoarea baschetbalistică a doamnei Tocală (o fostă jucătoare de excepţie) să afirme că obiectivul României este calificarea la EuroBasket în condiţiile în care sorţii ne-au hărăzit astfel de adversari? Între noi fie vorba că din nicio grupă nu ne-am fi calificat. Asta să fie clar. Nici măcar din Grupele B şi C, de unde locul 3 nu s-a calificat.

Dar pentru a reveni la grupa noastră, de ce nu am avut nicio şansă?

Pentru că vorbim despre trei adversari proveniţi din şcoli de baschet cu tradiţie de câteva decenii bune. Şcolile de baschet din fosta Iugoslavie ori Uniune Sovietică, chiar dacă sunt în declin, se află la un nivel la care România nu a fost niciodată. Iar la cum decurg lucrurile în sportul din ţara noastră nu se întrevede ca vreodată să ne putem măsura cu acest gen de ţări.

Ce au ei şi noi nu? Concret. Pe lângă faptul că vorbim despre Bosnia, Georgia sau Letonia.

Bosnia-Herţegovina îl are antrenor pe Aleksandar Petrovic. Pe lângă faptul că este fratele celui mai mare baschetbalist european al tuturor timpurilor tehnicianul croat are o reputaţie în ceea ce priveşte modul său direct şi corect de a aborda lucrurile. Din punct de vedre valoric este un lucru ştiut de toată lumea că locul lui Aleksandar Petrovic este mult mai sus decât a ajuns, datorită unor decizii ce au avut de-a face cu viaţa sa şi mai puţin cu baschetul. Omul ştie meserie şi ne-a arătat acest lucru chiar şi în meciurile cu România, dar mai ales în jocul de la Tbilisi, cel decisiv.

În plus, Mirza Teletovic a făcut în această vară pasul spre NBA. Deşi i-au lipsit câteva piese, Bosnia a avut suficiente resurse pentru a se califica de pe prima poziţie în Grupa D. Kikanovic, Dedovic, Sinanovic, Persic, Wright şi alţii. Cum ne putem noi compara cu astfel de nume?

Georgia a avut nume cel puţin la fel de cunoscute în Europa şi nu numai. Pachulia, Shengelia, Shermadini, Markoishvili, Sanikidze ori Pullen.

În fine, nici Letonia nu a fost cu nimic mai prejos. Cei doi Bertans, cei doi Berzins, Strelnieks şi alţii. I-au lipsit Blums şi Biedrins, respectiv un american naturalizat de valoarea lui Pullen sau Wright probabil. Dar şi cu aceste lipsuri s-a calificat şi a spulberat România. Meciul tur dintre cele două cred că nu va fi uitat prea curând de baschetbaliştii români.

Şi să nu uităm de Olanda. Echipă care a beneficiat, asemenea României, de eliminarea grupelor valorice pentru a juca meciuri de calificare pentru EuroBasket 2013. Batavii au un Francisco Elson în NBA, un Henk Norel în Liga ACB sau un Robin Smeulders în Bundesliga. România nu are nimic de acest gen.

Şi staţi un pic. Pentru că cel puţin Bosnia şi Letonia au avut câteva absenţe importante în această vară.

Noi ce am avut în această campanie?

Un singur român într-un campionat puternic din Europa. Iar întrecerea internă nu produce nimic. Când a fost ultima dată consemnată o calificare românească într-o întrecere de seniori? Mă refer atât la echipe de club cât şi naţionale. Întrebarea e retorică. Nu are rost să căutaţi.

Reamintesc faptul că pe lângă statutul nostru în baschetul european am jucat şi fără jucătorii care sunt cei mai importanţi ca statut, minute de joc, statistică, experienţă şi calităţi pur baschetbalistice.

De asemenea, vă rog să nu vă faceţi iluzii că această campanie ar fi fost începutul a ceva de viitor. Pentru că Mladen Ostojic nu va fi păstrat la lotul naţional. El a fost contestat de oameni din cadrul federaţiei încă de la primele meciuri din această campanie. E logic că nu va continua parteneriatul. Nu vorbesc cat e el de util sau detrimental pentru echipa naţională.

Dar atunci când numeşti antrenorul echipei naţionale cu mai puţin de o săptămână înaintea reunirii lotului e limpede ce seriozitate poate să existe. Cine acceptă să antreneze o echipă inexistentă în Europa cu asemenea obiectiv cu 4-5 zile înaintea reunirii lotului. Unul convocat şi format de altcineva, nu de omul pus să antreneze.

Nu sunt avocatul lui Ostojic. Dar nici nu pot să accept că vine Carmen Tocală şi susţine că federaţia nu a putut numi un antrenor mai competent. Ea (Tocală) ce a făcut până la 1 iunie? Să vă reamintesc că atât Bosnia, Letonia, Georgia cât şi Olanda aveau deja numit antrenor la acea dată? Că aveau conturată strategia, pus la punct lotul lărgit şi se ştia pe cine nu se va putea miza?

Cum poate fi caracterizat, în opinia dumneavoastră un om care lansează acuzaţii asupra actualilor angajaţi pentru o muncă pe care ea însăşi (Tocală) nu a făcut-o? Când a plecat de la FR Baschet, dintr-o sumă logică de motive, naţionala masculină trebuia să aibă deja antrenor numit. Trebuia numit înainte ca ea să plece de la FR Baschet. 

Sincer, cine credeţi că vine să antreneze echipa naţională de baschet masculin a României în care nu ai voie să convoci anumiţi jucători, ai obiectiv calificarea la turneul final şi mai ai câteva zile până la startul pregătirii? Vă spun eu cine nu vine: un antrenor serios, unul care se respectă. Pe el însuşi, baschetul şi noţiunea de antrenor. Nimeni nu îi face lotul unui antrenor care se pretinde a fi serios!

Despre jucători ar fi prea puţin de spus. Din păcate nu avem un lider adevărat, iar atmosfera creată în jurul lotului nu a ajutat la formarea unui grup unit. Astfel, pe lângă faptul că au jucat împotriva unor jucători ce activează la un nivel superior baschetului din România (adică valoric suntem sub toţi adversarii întâlniţi în această grupă), cei 12 tricolori nu au reuşit să compenzese prin efort colectiv. Nu spun că jucătorii s-au menajat, pentru că nu a fost deloc aşa. Băieţii s-au implicat, dar ceva nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit nici din punct de vedere colectiv.

Ajung la concluzie şi îmi dau seama că nu am spus nimic nou. Sunt lucruri pe care le-am semnalat aici, pe TotalBaschet, iar cine a citit cred că îşi aminteşte. Prin urmare modul în care a terminat această campanie, felul în care a jucat, respectiv clasarea finală sunt în conformitate cu realitatea baschetului românesc. De obicei rezultatul final este consecinţa profesionalismului, a muncii tuturor celor implicaţi şi a valorii. Lucru valabil în orice întrecere sportivă.