Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EuroBasket 2013 - România debutează împotriva Olandei

Adrian Micinic

Adrian Micinic
15.08.2012

Campania de calificare la EuroBasket 2013 demarează miercuri (15.08), atunci când reprezentativa masculină de baschet a României va primi vizita Olandei. Confruntarea va avea loc la Sala Transilvania din Sibiu, fiind transmisă în direct pe Digi Sport 3, cu începere de la orele 18:00.

Baschetul românesc are posibilitatea, după mulți ani, de a întâlni adversari de calibru în confruntări oficiale, pe care să îi găzduiască în țara noastră. Este partea pozitivă a eliminării eșaloanelor valorice. În schimb, șansele de a juca de la egal la egal cu forțe al sportului cu mingea la coș din Europa sunt mai degrabă mici.

România va aborda și de această dată o formulă forțat întinerită. Motivele nu are niciun rost să le discutăm acum, însă putem să fim doar sceptici cu privire la șansele tricolorilor. Asta în condițiile în care, în formule similare, nu am putut să facem față adversarilor din eșalonul al doilea în perioada 2009 și 2011. Cum vom reuși împotriva unor adversari care au participat la turneul final al ultimei ediții de Campionat European?

Până să întâlnim aceste formații vom debuta cu un adversar care a beneficiat la rândul său de eliminarea eșaloanelor valorice. Este vorba despre Olanda. Diferența constă în fapul că Olanda are trei jucători de alt calbiru, care își desfăloară activitatea obișnuită la alt nivel decât jucătorii care formează actuala echipă națională.

Francisco Elson joacă în NBA de nouă ani, cariera sa demarând în Spania, alături de Barcelona și Valencia. De asemenea, Henk Norel activează în primul eșalon iberic din anul 2005, la Badalona și Alicante. Recent a trecut la Zaragoza. În fine, Robin Smeulders are două sezoane la activ în primul eșalon din Germania, după ce în anul 2010 a absolvit studiile universitare, evoluând în NCAA pentru Portland.

Ceilalți jucători batavi sunt legitimați la echipe din campionatul intern. Lotul complet al Olandei este următorul:

- fundași - Rogier Jansen (Eiffel Towers Den Bosch), Sean Cunningham (Zorg en Zekerheid, naturalizat), Leon Williams (Landstede), Arvin Slagter (Zorg en Zekerheid), Ties Theeuwkens (GasTerra Groningen)
- extreme - Robin Smeulders (EWE Oldenburg), Kees Akerboom (Eiffel Towers Den Bosch), Worthy de Jong (Zorg en Zekerheid), Nikki Hulzebos (Landstede)
- pivoți - Francisco Elson (Philadelphia 76 ers, foto), Henk Norel (CAI Zaragoza), Thomas Koenis (GasTerra Groningen).

În schimb, echipa națională a României va participa la EuroBasket 2013 în următoarea configurație:

- fundași - Andrei Mandache, Mihai Paul, Dragoș Andrei, Dani Popescu, Octavian Popa Calotă
- extreme - Vlad Moldoveanu, Tudor Jucan, Mihai Silvășan, Titus Nicoară
- pivoți - Ionuț Drăgușin, Cătălin Baciu, Laszlo Lazar.

România și Olanda s-au confruntat de opt ori în istoria Campionatului European de baschet masculin. Victoriile au fost împărțite în mod egal. Batavii au triumfat în ultimele trei partide disputate împotriva compatrioților noștri. Cele două s-au confruntat la ultimele două participări românești la turneul final al EuroBasket, în 1985 și 1987. Victoriile au fost împărțite, ambele partide terminându-se la diferențe minime.

Meciul cu Olanda va marca debutul oficial pentru Mladen Ostojic în calitate de antrenor principal al echipei naționale de baschet masculin a României.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!