Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EuroCup Fantasy Challenge: Cum arată echipa BaschetRo în etapa a patra

EuroCup Fantasy Challenge: Cum arată echipa BaschetRo în etapa a patra

Astăzi, 1 noiembrie, și mâine, 2 noiembrie, se desfășoară etapa a patra a actualei ediții de EuroCup, una în care U-BT Cluj-Napoca evoluează în deplasare, pe terenul lui Lietkabelis, vicecampioana Lituaniei.

În paralel, are loc o nouă rundă în Liga BaschetRo, din cadrul EuroCup Fantasy Challenge. Săptămâna trecută, echipa BaschetRo a avut o prestație excelentă și a reușit să urce până pe locul al treilea, având un total de 425.65 puncte.

Dacă, înaintea etapei a treia, am făcut un singur transfer, de această dată am decis să înlocuim doi jucători. Astfel, Kendale McCullum i-a luat locul lui AJ Slaughter și Michalis Tsairelis a fost adus în echipa noastră pentru a suplini plecarea lui Jonas Wohlfarth-Botterman.

Drept urmare, prima seară a rundei a patra o vom aborda cu o formație de tip 3-1-1, urmând ca, pe mâine, să facem ajustările necesare. Iată cum arată, în acest moment, echipa BaschetRo:

  • Starting Five: Lukasz Kolenda (Slask Wroclaw), Jordan Floyd (JL Bourg), Kendale McCullum (Hamburg), Axel Toupane (Paris Basketball), Michalis Tsairelis (Promitheas Patras)
  • Rezerve: Leo Meindl (U-BT Cluj-Napoca), Onuralp Bitim (Bursaspor), Marco Spissu (Umana Reyer Venezia), Ante Tomic (Joventut Badalona), Stefan Bircevic (U-BT Cluj-Napoca)
  • Antrenor: Mihai Silvășan (U-BT Cluj-Napoca)

„Venim după o serie de rezultate bune, dar nu înseamnă nimic în acest punct al sezonului. Nu ne cunoaștem potențialul maxim al echipei și lucrăm zilnic la asta pentru a deveni tot mai buni. Faptul că suntem atât de sus în clasament ne mulțumește și ne oferă o oarecare doză de mândrie, însă nu vrem să ne oprim aici. Obiectivul vestiarului este unul în care cu toții avem speranțe și știm că îl putem îndeplini. Ne așteaptă o rundă dificilă, dar consider că ne-am făcut temele și o să facem tot ce depinde de noi pentru a ne apropia un punctaj cât mai mare. Mizăm pe continuitate, cu mici excepții și acum vom fi foarte atenți pe un duel din grupa B, acolo de unde ne așteaptăm să adunăm puncte importante și la finalul rundei să rămânem printre formațiile fruntașe”, a declarat Krisztian Bucsi, antrenorul principal al formației noastre.

Cele zece partide din această etapă se vor desfășura după următorul program:

Marți

  • Promitheas Patras vs. Hamburg
  • Slask Wroclaw vs. Turk Telekom Ankara
  • London Lions vs. Buducnost
  • Germani Brescia vs. JL Bourg

Miercuri

  • Bursaspor vs. Ratiopharm Ulm
  • Lietkabelis vs. U-BT Cluj-Napoca
  • Hapoel Tel Aviv vs. Dolomiti Energia Trento
  • Joventut Badalona vs. Prometey
  • Umana Reyer Venezia vs. Cedevita Olimpija Ljubljana
  • Paris Basketball vs. Gran Canaria

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!