Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EXCLUSIV. Djordje Micic, noul jucător al Craiovei

Paul Olar

Paul Olar
04.01.2015

SCM U Craiova a reușit să suplinească una dintre plecările din această iarnă. Gruparea din județul Dolj a bătut palma cu Djordje Micic, sportiv ce a efectuat deja antrenamente alături de trupa lui Andjelko Mandic.

Născut pe 11 septembrie 1983, baschetbalistul măsoară 1.96 m și activează pe postul de fundaș. El provine din Serbia și a evoluat în actualul sezon la echipa KK Borac Cacak. Plavul a contabilizat 9 prezențe stagionale, remarcându-se cu medii de 16.0 puncte, 3.2 pase decisive, 2.5 recuperări, respectiv 0.7 intercepții.

Totodată, Micic a trecut de-a lungul carierei pe la formații precum EWE Baskets Oldenburg (Germania), Levski Sofia (Bulgaria), Napredak Krusevac (Serbia), respectiv PBG Basket (Polonia). Nu în ultimul rând, Djordje a îmbrăcat maieul lui PGE Turow Zgorzelec, nimeni alta decât actuala echipă a lui Vlad Moldoveanu.

Mai mult, noul transfer oltean a bifat 17 apariții în Liga VTB, cu statistici de 10.7 puncte, 2.6 pase decisive și 1.9 recuperări.

În fine, ex-iugoslavul a dat piept cu SCM U Craiova pe vremea când juca la Levski Sofia. Partida a contat pentru sezonul 2013/2014 al Ligii Balcanice, iar craiovenii s-au impus cu 73-71. Micic a izbutit, în respectivul joc, 11 puncte.   

*Foto: www.mozzartsport.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!