Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EXCLUSIV. Păltinişanu continuă în proporţie de 99% cu Timişoara

Adrian Cojocaru; Foto: Andor Marton

Adrian Cojocaru; Foto: Andor Marton
11.06.2011

BC Timişoara continuă să vâneze jucători români de valoare, iar după ce l-a luat pe Bogdan Popescu caută să îşi păstreze şi actualii jucători. Oficialii clubului i-au făcut o ofertă de prelungire a contractului pivotului Dan Păltinişanu, iar acesta va semna în principiu noul acord. Astfel, timişorenii îi au în acest moment în lot pe Dan Păltinişanu, Dragoş Andrei, Bogdan Popescu, Cătălin Petrişor, Alexandru Mihuţi, Petru Czmor, Zoran Milencovici, George Toth şi Baris Aktas. Singurii străini au rămas Nenad Markovic şi Milos Pesic (care este încă în negocieri cu clubul).

Păltinişanu spune că nu a fost greu să accepte noua ofertă şi e dornic de revanşă după sezonul slab de anul trecut.

Conducerea ştia că nu trebuia să depună prea multă muncă de lămurire cu mine pentru că mă simt bine acasă. Sunt ultimul la care trebuia să se gândească, că nu aş rămâne. Am deja 31 de ani şi anul aceasta o să nască şi soţia. Era clar că dacă nu am plecat până acum, nu aş fi fost foarte dornic să plec acum. Mă bucur că ne-am înţeles. E un proiect care promite pentru anul viitor şi sunt convins că o să ne iasă.

Dan Păltinişanu vede cu ochi buni aducerea lui Bogdan Popescu de la Steaua, jucător care poate evolua atât pivot, cât şi extremă şi spune că transferul său este un atuu pentru echipă.

Nu suntem pe acelaşi post, dar chiar şi aşa nu era o problemă. Bogdan e un român valoros şi după cum se ştie, românii de valoare sunt rari în campionatul nostru, iar echipele care au 2-3 în lot sunt în avantaj faţă de celelalte.

După experienţa dezamăgitoare din acest sezon, pivotul timişorean crede că nu se vor mai repeta greşelile de anul trecut şi echipa va reveni în fruntea baschetului românesc.

Să nu spunem hop până nu sărim gardul. Şi anul trecut era totul foarte bine pe hârtie şi iată că a fost un eşec. Să nu ne grăbim. Premise sunt, dar trebuie să o luăm încet, iar rezultatele nu o să întârzie să apară. Anul acesta mă aştept să facem mai multe. Am rămas dator, atât eu, cât şi cei care mai rămânem să demonstrăm că anul trecut nu a fost decât un accident.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!