Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EXCLUSIV. Probleme la CSU Cuadripol Braşov

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
21.06.2011

Datorită bugetului foarte redus CSU Cuadripol Braşov a aliniat, la începutul ediţiei trecute de campionat, un lot în care se regăseau foarte mulţi juniori şi era ca şi condamnată la retrogradare. Braşovenii nu au reuşit să supravieţuiască în primul eşalon valoric având doar două victorii în 37 de meciuri disputate în Divizia A.

În urmă cu câteva zile, pe reţelele de socializare au apărut mai multe mesaje din partea jucătorilor braşoveni care acuzau conducere clubului de neachitarea drepturilor salariale, respectiv de nerespectarea promisiunii referitoare la achitarea taxei semestriale a facultăţii.

În fiecare an cei de la CSU Cuadripol ne lasă cu ochii în soare atunci când se termină campionatul, iar dacă facem memoriu nu ajungem liberi de contract nici în 100 de ani. Când am vrut să facem grevă ne-au ameninţat că o să vedem noi ce o să păţim şi că o să ne facă rau la orice echipă la care vom ajunge. Când au văzut că nici aşa nu le merge ne-au făcut primisiuni că o să primim 100% toţi banii, însă degeaba. Trei colegi de-ai mei, inclusiv eu, am avut în contract plata facultăţii. Unul dintre ei a pierdut un an, celălalt a făcut un împrumut la bancă să-şi plătească facultatea, iar eu trebuie să plătesc zilele acestea ca să pot intra în licenţă. E cea mai mare bătaie dej oc pe care am putut să o văd la un club de baschet. Dacă cumva vouă (nr. totalbaschet.ro) vă răspund cei din conducere să le transmiteţi toate cele bune din partea noastră, foştii jucători de la CSU. - a declarat unul dintre sportivi.

Totalbaschet.ro l-a contactat pe preşedintele clubului, Gabriel Calancea care a afirmat că în spusele jucătorilor se află şi un pic de adevăr.

Mai sunt întârzieri salariale însă vorbim de doar o lună, ceva în genul acesta. Problemele semnalate de respectivul jucător bănuiesc că sunt peste tot, nu numai la noi dar referitor la echipă nu ştiu exact care este situaţia fiecăruia. Probabil că sunt adevărate unele aspecte însă date exacte despre fiecare jucător în parte nu pot să vă spun. 
Iar referitor la ameninţări, nici vorbă. Asta chiar e deplasată. Probabil colegii mei care s-au ocupat mai direct sunt mai în măsură să le adresaţi mai multe întrebări. Oricum vă spun sigur că nu au fost ameninţaţi, ei au primit numai sprijin din partea noastră, nici măcar nu a fost o intenţie în ce priveşte aceste lucruri.

De asemenea site-ul nostru a luat legătura şi cu Marius Fetti, director sportiv al echipei de baschet care declară că unele taxe de şcolarizare au fost achitate, însă nu cunoaşte situaţia exactă a fiecărui jucător în parte.

Problema e în felul următor, este adevărat că ultima lună de salarii nu a fost plătită, la toată echipa. Intenţionat am luat această decizie doarece au avut nişte abateri mai multe decât grave şi foarte urăte. Nu ştiu dacă e bine să dăm detalii, dacă doriţi îi puteţi întreba pe ei să vă spună ce minuni au făcut prin complexul colin al universităţii. Iar pe aceste considerente nu s-a plătit ultima lună. Referitor la taxa de şcolarizare am să mă interesez, nu ştiu sigur.
Cu unii dintre ei, Paliciuc, Andrieş, sper să nu greşesc, noi avem înţelegere că le vom plăti taxa de şcolarizare cum le-am şi plătit-o în sensul că noi avem un parteneriat cu Facultatea Transilvania ne subvenţionează ei taxa asta şi nu o plătim. Radu Palicuc poate să confirme acest lucru, nu cred că el a scris pe facebook deoarece şcolarizarea lui este plătită. Iar la alţii nu ştiu care e situaţia cu taxa şi cu ce nu s-a plătit. De la o taxă minoră se ajunge că vor toate taxele, nu ştiu care situaţia lor. Referitor la salarii nu s-au plătit şi până nu se cunosc concluziile nici vor primi nimic. Sunt înregistrări video acolo în complex unde au fost cazaţi şi au făcut unele gesturi foarte urâte.

Din cele relatate pare ca adevărul să fie undeva la mijloc, însă din câte se pare nici preşedintele grupării braşovene şi nici directorul sportiv al echipei de baschet nu "cunosc exact situaţia fiecărui jucător în parte."

1 comentariu la aceasta stire:
  • x net :

    brasov
    Golanii mai mari ca la Brasov nu o sa mai vedeti in alta parte.
    Acolo fratii Calancea si Marius Fetti , au tras banii din sponsorizari lasand jucatorii neplatiti.
    Acest lucru se intimpla de ani buni, nu din acest an.
    Ca sa fim corecti , intrebati-l pe D-nul Fetti , cum erau platiti jucatorii americani , cu banii pusi in pungi de hartie.
    Omul asta acum 4 ani avea o Dacia Logan si acum are un amarat de AUDI cu televizoare in tetiere din salariul de administrator la club.
    Niste jegosi.

    cu 12 ani în urmă (22.06.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!