Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
BC Timișoara a cucerit Cupa României după o finală electrizantă împotriva lui BC Mureș Târgu Mureș. Veteranul Timișoarei, Bogdan Popescu, unul dintre principalii artizani ai victoriei bănățenilor, a fost cum nu se poate mai entuziasmat la finalul partidei.
Bogdan Popescu, care a fost cel mai bun marcator al „leilor”, cu 19 puncte, a fost și omul care împins partida în prelungiri, după două libere transformate. „S-a văzut la început că nu am fost o familie, nu am muncit unul pentru altul și nu am lucrat ca o echipă. În schimb am crezut în noi, ceea ce s-a dovedit că e extraordinar. Această victorie ne dă un imbold pentru jocurile din play-off contra Piteștiului”, a declarat Bogdan Popescu
„La -18 nu am prea mai avut speranțe. Mi-a fost foarte greu și nu doar în prisma faptului că eram la 18 puncte în spatele adversarilor, ci din cauză că jocul nostru nu mergea, în special în apărare unde nu ne ajutam. S-au schimbat lucrurile și a fost bine în cele din urmă. Urmează două meciuri la Ploiești, o săptămână de antrenamente. Vrem să le câștigăm pe ambele dacă putem, orice victorie e extraordinar de bine venită”, a menționat veteranul Timișoarei.
La cei 36 de ani ai săi, Bogdan Popescu a evoluat 36 de minute în finala Cupei României. Pivotul trupei de pe Bega a terminat în „double-double”, cu 19 puncte, 17 recuperări, dintre care 9 pe faza ofensivă (sic!), și o pasă decisivă. De altfel, BC Timișoara a dominat-o în totalitate pe BC Mureș la capitolul recuperări ofensive, cu 23, față de cele doar 7 ale mureșenilor.
Bogdan Popescu a fost desemnat MVP-ul finalei de către site-ul totalbaschet.ro
CSM Oradea va juca în a șaptea finală de Liga Națională din istoria clubulu...
U-BT Cluj-Napoca își adjudecă la scor primul meci al finalei
Cristian Achim: „Este o înfrângere, este 1-0 și așteptăm meciul următor”
U-BT Cluj-Napoca își adjudecă la scor primul meci al finalei
Cristian Achim: „Foarte mult va conta ca arbitrajul să fie complet imparția...
U-BT Cluj și CSM Oradea își dispută trofeul Ligii Naționale pentru a treia...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!