Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

F4. Cristian Achim: „Dacă reușim să ne apărăm la nivelul dorit, atunci avem șanse bune”

F4. Cristian Achim: „Dacă reușim să ne apărăm la nivelul dorit, atunci avem șanse bune”

La opt zile după duelul din Liga Națională, CSM CSU Oradea și CS Dinamo Știința București se întâlnesc din nou, de această dată în penultimul act al Cupei României. Partida se anunță a fi extrem de disputată, ambele formații dorindu-și calificarea în finală.

După antrenamentul oficial al Leilor-Roșii, i-am adresat câteva întrebări lui Cristian Achim, acesta spunând că principala sa preocupare este ca elevii săi să fie concentrați și să fie atenți în apărare

Sper că suntem concentrați. Sigur că pentru noi e un pic mai dificil având în vedere parcursul european și „excursiile pe care le-am făcut. Dar, cum am mai spus, ne asumăm acest lucru. Am avut foarte puține zile să pregătim acest turneu final. Practic, am ajuns în Oradea vineri dimineață, la prima oră. Eu zic că suntem concentrați, vom vedea ce va fi. Într-un meci se poate întâmpla orice.

Contează jucătorii experimentați, dar care dintre aceste patru echipe nu are baschetbaliști cu experiență? Toate au. Gugino, Jeremic, Milutinovic, Barro... Toți, absoluți toți sunt jucători cu experiență. Și noi avem jucători cu experiență, de Cluj nici nu mai vorbesc. De asemenea, Timișoara are câțiva jucători cu experiență ridicată. Așa că, din acest punct de vedere, cred eu că condițiile sunt egale.

Pentru echipa mea întotdeauna este importantă apărarea. Dacă reușim să ne apărăm la nivelul dorit, atunci avem șanse bune. Dacă lași niște puri scoreri, cum sunt cei de la Dinamo, să joace, pot să bată pe absolut oricine. În schimb, dacă ne apărăm bine, avem șanse.”

Cupa României este singurul trofeu care lipsește din vitrina formației bihorene. Chiar și așa, tehnicianul lui CSM CSU Oradea susține că mai important este campionatul, deoarece acesta este decis de mai multe meciuri, marja de eroare fiind mai mare.

Campionatul este până la urmă „regina competițiilor”. Orice s-ar întâmpla, orice am zice, orice am face, măsura adevărată a unei echipe se vede în campionat, unde ai multe meciuri, unde se poate arăta valoarea. Eu așa cred. Nu mai am așa dorințe extreme [de a obține Cupa României], am câștigat Supercupa. Desigur că ne-o dorim foarte tare dar sper să fim echilibrați mental. Acesta este un lucru foarte important.”

Încleștarea dintre CSM CSU Oradea și CS Dinamo Știința București este programată duminică, la ora 15:15, în direct pe Digisport 3.

*foto: Roby Boroș/CSM CSU Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!