Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

F4. Cristian Achim: „Mă bucur că am rupt tradiția nefericită a celor șapte ani”

Valentin Todea (Oradea)

Valentin Todea (Oradea)
10.04.2016

Formația gazdă a turneului final de Cupa României, CSM CSU Oradea, a valorificat avantajului terenul propriu și a avansat în finală după ce a trecut de Dinamo cu scorul de 88-71. Prezent la conferința de presă de după meci, tehnicianul grupării bihorene, Cristian Achim, a declarat următoarele:

Mă bucur că am rupt tradiția nefericită a celor șapte ani. Din punctul meu de vedere este un pas foarte important, pentru că dacă vrei să câștigi ceva, trebuie să participi. Noi măcar ajungem să participăm spre deosebire de toate celelalte echipe gazdă din ultimele șapte sezoane. Mă bucură foarte mult acest lucru, presiunea este una mare, este normal să fie așa, însă noi avem datoria să trăim cu această presiune și să scoatem maximum posibil tot timpul.

Meciul din semifinală nu a fost unul ușor, în ciuda unui început foarte bun al nostru. Dar ați văzut după aceea că Dinamo are armele necesare pentru a reveni, ei sunt recunoscuți ca fiind o echipă care înscrie foarte bine de afară. Cât i-a ținut șutul, în special în sfertul doi, ne-au creat mari probleme. În sfertul trei am reușit să facem un nivel de apărare puțin mai ridicat, am reușit poate să ne și scuturăm de stres și de presiune. Din fericire, acum putem să ne bucurăm, fiindcă vom juca și finala.

Vorbind despre partida din ultimul act împotriva celor de la U-Banca Transilvania, antrenorul a spus:

Ultimul meci din campionat împotriva Clujului nu are relevanță, este o altă competiție, alt nivel de stres, cu totul alt joc. Nu mi-am dorit niciodată o echipă anume, nu mă interesează împotriva cui joc. Noi ne dorim doar să încercăm să câștigăm împotriva echipelor cu care jucăm.

Sunt mulțumit de prestațiile jucătorilor români din acest meci, din moment ce am câștigat. Sigur că întotdeauna există loc de mai bine, și ei știu asta, cu toții ne dorim acest lucru, însă după părerea mea au făcut un joc bun.

Din punctul meu de vedere, Cătălin Petrișor își face treaba foarte bine.

Nu știu dacă Zeno va juca în finală, sincer mi-am dorit foarte mult să joace și în semifinală.

Finala va fi cu o încărcătură emoțională foarte mare, cu o presiune mai mare pe noi decât pe Cluj, însă sunt lucruri normale.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    7-1jucãtor ?
    Veste mai rea, nu se putea... Fãrã Zeno in finalã...aveam momentul sã înclinãm balanta spre noi înainte de meci. Ahhh.

    cu 8 ani în urmă (11.04.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!