Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

F4. Srdjan Jovanovic: "Mediaşul e puternică, mă aştept la un meci dificil"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
05.04.2013

BC Timişoara e în faţa unui weekend la finalul căruia speră să cucerească Cupa României şi să celebreze victoria în faţa propriilor suporteri. Gazdele pornesc cu avantajul terenului propriu, dar au o sarcină foarte dificilă. Antrenorul Srdjan Jovanovic e optimist cu privire la şansele echipei sale de a cucerii a doua Cupă din istorie.

Avem suficientă energie şi încredere să câştigăm acestă Cupă. Nu va fi uşor, toate celelalte echipe sunt foarte puternice. Vom încerca să câştigăm, la fel ca restul formaţiilor. Nu-mi e frică şi nici jucătorilor nu le e. Dacă vom câştiga înseamnă că suntem în cea mai bună formă, dacă vom pierde înseamnă că suntem în cea mai rea. Să nu uităm că la turneu sunt echipele de pe locurile 3, 5, 6 şi 7.

Srdjan Jovanovic a analizat şi adversarul din semifinală.

Mediaşul este o echipă puternică, am jucat de două ori contra lor în acest sezon şi ne cunoaștem bine unii pe alții. Poate s-a mai schimbat ceva la ei prin revenirea lui Mitchell, după accidentare, dar cu el sau fără el, formează o echipă redutabilă. De asemenea, noi vom fi în formulă completă, toată lumea este aptă şi mă aștept la un joc interesant, extrem de dificil, în care se poate întâmpla orice. (sursa: BC Timişoara)

În 2010, BCM Elba Timişoara cucerea trofeul într-o finală cu Gaz Metan Mediaş. Acum, BC Timişoara şi Gaz Metan se duelează în a doua semifinală, sâmbătă, de la ora 19:30. Meciul va fi transmis exclusiv de Digi24 Timişoara.

foto: Sebastian Tătaru

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!