Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FC Argeș are o misiune dificilă pentru a își păstra recordul de invincibilitate

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
07.11.2021

FC Argeș are o misiune dificilă pentru a își păstra recordul de invincibilitate

În epilogul etapei cu numărul 7, FC Argeș Basketball primește vizita celor de la SCM Craiova. Meciul se va desfășura luni, 8 noiembrie, de la ora 18:00 în Sala Sporturilor din Pitești.

După șase etape scurse din noul sezon, trupa din Trivale nu a suferit încă nici un eșec. Șase victorii au bifat până acum argeșenii. Cea mai recentă a fost cea din deplasarea în capitală pentru meciul cu Steaua București.

După un început echilibrat împotriva echipei armatei, elevii lui Tudor Costescu și-au dat drumul la joc și au început să își creeze un avantaj confortabil, sub bagheta lui Mladen Jeremic.

Sârbul a avut 25 de puncte la finalul unui duel în care a petrecut 30 de minute pe parchet. El a contribuit cu 5 aruncări de la distanță la totalul de 15 reușite ale oaspeților meciului respectiv.

FC Argeș se află pe primul loc și în ierarhia coșurilor de trei puncte. Cu o medie de 12.5 pe meci, piteștenii au un ecart considerabil față de următoarele două echipe din acest clasament: Athletic Constanța și SCM Timișoara.

Această statistică nu reprezintă doar o consecință a unui volum mare de aruncări, întrucât vulturii alb-violeți au un procentaj excelent de 40.5%, întrecut doar de SCM Timișoara cu 2 zecimi.

Principalii sniperi ai echipei sunt Voinescu, Gheorghe și Jeremic. Toți 3 înregistrează procentaje de peste 45% din spatele semicercului. Dintre jucătorii din Liga Națională cu peste 20 de aruncări de la distanță încercate, ei se află pe locurile 1, 9 și 10 în această ierarhie a eficienței.

Cu toate acestea aruncărilor din interiorul semicercului. Aici contează enorm prezențele impunătoare ale lui Jevtovic, Thornton, Gavrilă și Fitzpatrick, nici jocul de interior nu este neglijat de trupa fostului selecționer al naționalei României. Deși comparativ cu alte echipe, FC Argeș nu atacă la fel de mult inelul, în momentele în care echipa se decide să fie agresivă ofensiv, aceste tactici funcționează. Piteștenii ocupă locul 2 la procentajul

De cealaltă parte, SCM Craiova a avut parte de o gură de aer în etapa precedentă. După două înfrângeri consecutive, cu Rapid București și U-BT Cluj, trupa lui Michalis Kakiouzis a primit vizita lanternei roșii, CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Leii din Bănie s-au impus într-un meci dominat cap-coadă și în care au avut cinci jucători în double digits. Este vorba despre Qualls (19 puncte), Hawely (18), Robinson (16), Franklin (15) și Gavriloaia (10).

Oltenii au a 5-a ofensivă din Liga Națională dacă ne raportăm la media de puncte pe meci. Qualls este coșgheterul echipei cu o medie de 21.7 puncte pe meci. El ocupă locul 2 în ierarhia celor mai buni marcatori ai campionatului, în spatele lui Wade-Chatman de la Focșani. Alți 3 jucători de la Craiova au cel puțin 10 puncte pe meci: Hawley (14), Franklin (12) și Robinson (10).

Cheia pentru elevii lui Kakiouzis va sta în modul în care vor reuși să atace defensiva adversă de pe semicerc prin calitățile backcourt-ului american format din Qualls și Franklin, doi jucători care pot oricând să iasă la rampă cu o prestație decisivă.

Disputele din sezonul trecut au fost foarte echilibrate. Craiovenii le-au tranșat pe amândoua la una, respectiv două posesii. Meciul ce a avut-o pe FC Argeș ca gazdă a fost tranșat cu scorul de 79-77, pe când cel de pe terenul din Bănie a fost câștigat cu 78-74.

Meciul de luni va fi transmis în direct pe Digisport și Look Sport, dar și în format online pe FRB TV.

*foto: Facebook/FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!