Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FC Argeș, duel în Trivale cu U-BT Cluj în deschiderea etapei a 27-a

FC Argeș, duel în Trivale cu U-BT Cluj în deschiderea etapei a 27-a

FC Argeș Basketball și U-BT Cluj-Napoca deschid etapa cu numărul 27 în Liga Națională de Baschet Masculin, duelul urmând să aibă loc la Pitești joi, 31 martie. Va fi ultimul meci al ardelenilor înaintea debutului seriei cu MHP Ludwigsburg din sferturile BCL.

Piteștenii au suferit două eșecuri în ultimele trei etape, cel mai recent pas greșit fiind unul suprinzător având în vedere situația din clasament a grupării lui Tudor Costescu și a adversarei, CSM Târgu Jiu. Gorjenii au putut să recupereze un handicap de 14 puncte și s-au impus în cele din urmă cu 78 la 70 pe teren propriu, doar în ultimul sfert marcând 30 de puncte.

Argeșul a avut trei jucători în double figures, iar Toarlyn Fitzpatrick și-a trecut în cont un double-double format din 13 puncte și 14 recuperări, la acest capitol din urmă egalându-și cea mai bună prestație din campionat. Lider la puncte a fost Mladen Jeremic, 17, cu 7/12 din acțiune la Târgu Jiu.

U-BT Cluj a suferit cel de-al doilea eșec stagional în Liga Națională marți seara (29.03), în restanța de pe terenul lui CSO Voluntari, ardelenii cedând cu 81-84 în Ilfov. Rezultatul a apropiat-o pe Voluntari de prima poziție în clasament, acolo unde U-BT are 22-2, iar gruparea alb-albastră a ajuns la 21-3 bilanț.

Campioana României a jucat fără Andrija Stipanovic la Voluntari, principalii marcatori pentru echipa lui Mihai Silvășan fiind Brandon Brown (20 de puncte) respectiv Dustin Hogue și Elijah Stewart (ambii cu 14 puncte). Brown a bifat cel mai bun meci din LNBM cu acea ocazie, fiind pentru prima dată când atinge pragul celor 20 de puncte marcate într-un meci în campionat.

Clujul s-a impus în meciul tur

Meciul din BTarena, din tur, a fost unul extrem de tensionat, în care câștig de cauză au avut ardelenii cu 78 la 74. Clujul a avut 27 de aruncări libere atunci, iar Argeșul 19, la nivelul recuperărilor și al assist-urilor câștig de cauză având piteștenii la primul capitol (36-35) respectiv clujenii în cel din urmă (24-21).

Alb-violeții au avut cinci jucători în double digits la Cluj-Napoca, lider la puncte fiind Ilari Seppala, cu 14, în vreme ce de la U-BT principalul marcator a fost Stefan Bircevic (17 puncte, 6 recuperări).

În două ocazii a terminat Argeșul cu sub 75 de puncte marcate acasă

Din totalul celor 19 victorii în Liga Națională, FC Argeș a obținut 10 rezultate favorabile în Trivale. În cele 12 partide jucate la Pitești, doar CSO Voluntari și CSU Sibiu au plecat cu victorie, iar dintre formațiile aflate în acest moment pe loc de playoff au învinse SCM U Craiova, SCM Timișoara, CSM Oradea și CSA Steaua București.

Argeșul are doar două meciuri cu sub 75 de puncte marcate în sala proprie, în eșecul cu Voluntari (73-83) și în succesul împotriva lui Dinamo București (66-61). De partea cealaltă, singurele înfrângeri pentru U-BT Cluj în campionat au venit departe de casă, unde au 10-2 bilanț.

Duelul de la Pitești va fi transmis pe Digisport 4, LookSport și YouTube FRB TV joi, 31 martie, începând cu ora 18.00.

*foto: Facebook FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!