Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FC Argeș și CSU Sibiu se întâlnesc într-un duel important în lupta pentru calificarea în Top 10

FC Argeș și CSU Sibiu se întâlnesc într-un duel important în lupta pentru calificarea în Top 10

FC Argeș Basketball și CSU Sibiu închid etapa cu numărul 14 a Ligii Naționale de Baschet Masculin luni seara (09.01) în Trivale, meciul anunțându-se important în economia clasamentului Conferinței A.

Ambele sunt într-o serie de două eșecuri, punctul comun reprezentându-l U-BT Cluj, în fața căreia au cedat la 9 (Argeș), respectiv 21 de puncte (Sibiu). În clasament diferența o face meciul în plus pe care CSU Sibiu îl are, ambele adunând până în prezent 6 înfrângeri, la capitolul victoriilor ardelenii având 6, iar Argeșul 5.

În tur a reușit să se impună CSU Sibiu cu 90 la 87, la capătul unui joc în care Daniel Manchon și Roberts Blumbergs au avut împreună 49 de puncte marcate, iar Nikola Jevtovic a fost liderul argeșenilor cu 20 de puncte și 8 recuperări.

Bilanțul ultimelor 10 întâlniri din campionat este favorabil Sibiului, care are 7-3 în aceste confruntări, FC Argeș impunându-se cel mai recepnt în aprilie 2022.

Piteștenii suferă în privința întâlnirilor în care sunt conduși după trei sferturi pe teren propriu, în patru cazuri reușind să se impună o singură dată. Sibiul are un procentaj de reușită mai mic în acest caz (1-4), tot în meciurile din deplasare reușind doar o singură victorie când la pauză se află în dezavantaj.

Statistic, diferențele sunt mai mari în privința mediei de recuperări, la aruncările precise din spatele arcului de cerc și la posesiile pierdute, în primul și ultimul caz FC Argeș fiind cea care stă mai bine.

Duelul din Trivale are loc în această seară, 9 ianuarie, de la ora 18.30 și o să fie în direct pe Digisport 4, Prima Sport 3 și YouTube FRB TV.

*foto: Răzvan Spechea / BC CSU Sibiu

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    mda
    doua echipe foarte modeste, care sunt cu spatele la zid; cine castiga deseara ia o optiune foarte serioasa la top 5, pierzatoarea avand nevoie apoi de un miracol pentru calificare in faza urmatoare. Pitesti e mare favorita prin prisma faptului ca noi jucam lamentabil in deplasare, dar noi mai mereu in ultimele sezoane ne-am reinventat in deplasarea asta... (suna a wishful thinking, stiu).

    cu 1 an în urmă (09.01.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!