Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Federația Română de Baschet are o nouă comisie de disciplină

Federația Română de Baschet are o nouă comisie de disciplină

Luni, 25 noiembrie, la sediul FRB din Capitală a avut loc ședința Consiliului Director al Federației Române de Baschet. Cu această ocazie, s-au luat mai multe decizii, precum înlocuirea lui Florin Nini cu Marcel Țenter la conducerea Colegiului Central al Antrenorilor sau anularea regulii jucătorului naturalizat.

De asemenea, una dintre deciziile FRB a fost legată de comisia de disciplină. La începutul acestui sezon, forul românesc a fost implicat într-un scandal mediatic ca urmare a suspendării mai multor jucători autohtoni care nu s-au prezentat la acțiunea naționalei României.

Atunci Petre Brănișteanu și Nicolae Pîrsu și-au anunțat demisiile din comisia de disciplină însă, în cele din urmă, s-a revenit asupra deciziei și Nandor Kuti, Rolland Torok și Aurelian Gavriloaia au fost lăsați să joace.

Totuși, la ședința Consiliului Director, Horia Păun, președintele FRB, „și-a manifestat nemulțumirea față de activitatea Comisiei de Disciplină” și a propus revocarea acesteia.

5. Presedintele FRB, dl. Horia Paun, informeaza Consiliul Director asupra situatiei Comisiei de Disciplina: dl. Doru Toma si-a dat demisia in scris iar domnii Petre Branisteanu si Nicolae Pirsu si-au anuntat demisiile in mediu on-line. Totodata, dl. Horia Paun isi manifesta nemultumirea fata de activitatea Comisiei de Disciplina si propune revocarea acesteia. Se aproba cu majoritate de voturi (9 voturi pentru, 1 vot impotriva, 1 abtinere) revocarea Comisiei de Disciplina. Presedintele FRB propune o noua Comisie de Disciplina, in urmatoarea componenta: presedinte, dl avocat Razvan Boboc, membrii, d-na consilier juridic Madalina Cristea si d-na avocat Oana Diaconu; secretar tehnic dl. Laurentiu Grigoriu. Se aproba cu majoritate de voturi (9 voturi pentru, 1 vot impotriva, 1 abtinere)

Așadar, în acest moment, noua Comisie de Disciplină este formată din: dl. avocat Răzvan Boboc (președinte), d-na consilier juridic Mădălina Cristea, d-na avocat Oana Diaconu și dl. Laurențiu Grigoriu (secretar tehnic).

*foto: Facebook/Federația Română de Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!