Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Filip Adamovic, fundașul achiziționat în această vară de campioana CSU Asesoft Ploiești a vorbit pentru site-ul nostru despre partida retur contra celor de la Timba Timișoara. Conducătorul de joc în vârstă de 25 de ani a fost foarte aproape în această vară să participe la Eurobasket 2013 alături de naționala Bosniei și Herțegovinei.
În prima partidă desfășurată între Timba și Asesoft, Filip Adamovic a marcat 10 puncte la care a adăugat 3 recuperări și o pasă decisivă, în 20 de minute în care s-a aflat pe parchet.
Crezi că echipa ta este ca și calificată după rezultatul din primul tur?
Presupun că putem spune asta, dar nu 100%. Trebuie să reușim cea mai bună performanță sâmbătă, mai ales știind că acesta va fi primul joc în fața propriilor suporteri.
Ce părere ai despre Timba, pot reveni după prima manșă?
Să fiu cinstit, suntem o echipă mult mai bună decât a lor, iar dacă ne vom face jocul, atunci totul va fi de partea noastră.
Te-a surprins vreun jucător de la Timba?
Conducătorul lor de joc chiar m-a surprins. Este un jucător foarte bun. (aici face referire la Kevin Bridgewaters)
Cum te simți după prima ta partidă oficială în România?
Încerc încă să ajustez totul aici. Aceasta este cu totul o experiență nouă pentru mine. Dar cred că totul decurge bine până acum.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
Cristian Achim recunoaște că Voluntari a fost echipa mai bună: „Voluntari a...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
U-BT Cluj-Napoca se desprinde în semifinala cu CS Vâlcea
Victorie clară pentru CSM Oradea, care egalează seria cu CSO Voluntari
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!