Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
![]() |
Cupa României Final 4 - Semifinala 2 63-71 Sala „Olimpia” Ploiești |
![]() |
Statistică |
Energia Rovinari a produs marea surpriză și s-a impus în cea de-a doua semifinală, chiar în fața organizatorei, CSU Asesoft Ploiești. Energia a jucat excelent pe toată durata celor 40 de minute, obținând astfel bielete pentru finală. CSU Asesoft Ploiești a rata șansa de a cuceri Cupa după 5 sezoane, chiar în propriul fief.
Partida din cea de-a doua semifinală a început cu câte un atac ratat de ambele părți. Energia Rovinari a fost prima care a marcat, ca mai apoi să se desprindă la 0-7. Primlele puncte pentru Asesoft au venit după aproape trei minute scurse din primul act. Bojan Popovic a înscris două libere. A urmat o perioadă confuză de un minut în care nimeni n-a marcat. Louis Darby Jr. a fost cel care a spart gheața, iar după un nou atac ratat de gazde a urmat primul time-out al partidei, cerut de Dado Arnautovic. Primul atac al gazdelor după timpul de odinhă a adus și două puncte, marca Gerald Lee. Pentru Energia, Louis Darby era omul fazei ofensive, ducând scorul la 6-11 după aproape 7 minute de joc. Jocul modest al gazdelor a continuat, iar înaintea ultimului minut tabela din Sala Olimpia indica scorul 10-17. Primul sfert s-a încheiat cu scorul 11-17, după ce în ultimele 60 de secunde ale acestuia doar Tica a mai punctat o singură dată de la linia de pedeapsă.
Prima formație care a marcat în sfertul doi a fost CSU Asesoft Ploiești, prin Vladimir Tica, care însă nu a fructificat și libera suplimentară. După un joc confuz al Energiei scorul devenea 15-17, lucru care l-a forțat pe Radu Stroescu să ceară timp de odihnă. Cele două formții și-au intrat în ritm și coșurile au început să curgă la ambele panouri. La jumătatea actului secund aceasta indica scorul 23-25. Asesoft a trecut pentru prima dată la conducere, scor 28-27, cu trei minute înaintea pauzei. Scorul era egal, 31-31, cu un minut înaintea finalului primei reprize, prilej pentru Arnautovic să ceară time-out. Asesoft a încheiat în avantaj după ce Burlacu a marcat o liberă până la finalul primelor 20 de minute.
Energia a marcat prima după pauză. Asesoft a replicat, însă apoi a intrat într-o pasă a jocului asemănătoare cu cea din debutul partidei. Energia nu a profitat de sincopele ofensive ale Asesoftului. Campioana a trecut iar în avantaj după patru minute de joc, 39-36, după un three-point-play al lui Adamovic. Energia a restabilit egalitaea după o triplă a lui Watson. Timp de două minute, cele două echipe au mers cap la cap, ajungându-se astfel la scorul egal, 44-44. Acest joc de-a șoarecele și pisica a continuat până la finele sfertului, iar înaintea actului decisiv scorul era egal, 52-52.
Vladimir Tica a deschis scorul ultimei secvențe, după o recuperare ofensivă. Energia a replicat printr-o triplă a estonianului Keerles. Asesoft a beneficiat de un fault tehnic, dar după această sancțiune a urmat un singur punct marcat de Asesoft. Presiunea a început să apese pe umerii jucătorilor, iar atacurile au devenit din ce în ce mai încâlcite. Din nou a început acea alternanță la conducere, iar Asesoft avea avantaj de o posesie la jumătatea ultimului sfert, scor 59-57. La scor egal 59, Radu Stroescu a solictat timp de odihnă pentru Energia, cu patru minute rămase până la ultima sirenă. La reluarea jocului, Gerald Lee a înscris două puncte din apropierea inelului. Alhaji Mohammed este angajat excelent pe contraatac după un atac ratat și a dus scorul la 63-59. Louis Darby Jr. a replicat în stil de mare campion printr-o triplă. Giordan Watson l-a imitat pe colegul său după un atac ratat al Asesoftului. Campionii nu s-au regăsit și după un nou atac ratat, Ermin Jazvin schimbă tabela la 63-66 pentru Energia, cu două minute până la final. A urmat inevitabil time-out cerut de Arnautovic. Burlacu și compania nu și-au revenit nici după timpul de odihnă. Cu 17 secunde până la final tabela era neschimbată. Louis Darby Jr. a înscris o liberă din cele două de care a beneficiat. A urmat un nou time-out Asesoft. Ploieștenii pierd încă o dată posesie și îl trimit rapid pe Milosevic la libere. Acesta le transformă pe amândouă și duce scorul la 63-69. Totul s-a încheiat cu un dunk al lui Darby pentru scorul 63-71.
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
U BT Cluj-Napoca închide în minim de meciuri seria cu CS Vâlcea
Ainars Bagatskis acuză Oradea de lipsă de fairplay: „Au faultat, inclusiv d...
CSM Oradea a preluat conducerea în semifinala cu CSO Voluntari
39 comentarii la aceasta stire:
Bravo
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeBravo baietii ! Ati jucat dezinvolt si descatusati ! Asa va vrem !
buturuga
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeBravo Energia Rovinari. Buturuga mica (fara antrenor principal) a rasturnat carul mare (a lui Iacobescu, Dado, Burlacu, Ghita si Ponta). Bravo din nou. :)
Respect
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeBravo Energia, foarte frumos, nu mai are rost sa spun ca mi-ati provocat o mare bucurie, nu doar mie ci majoritatii iubitorilor de baschet din tara. Tot respectul !!!
Desigur, multe felicitari si celor de la Oradea si celor de la Pitesti pentru jocul extrem de frumos, de ambele parti.
Inca odata felicitari Oradea pentru victorie si respect Pitesti !
va agitati mai mult decat e necesar
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)stati linistiti, nu ati jucat voi bine...v-am dat noi meciul! Totul e bine cand se termina cu bine pt ambele echipe. Va asteptam cu drag in playoff unde prevad un 3-0! ale aleeee
@aditza
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)vezi ca miine aveti meci... crezi ca va fi usor?
!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii! asa si voi, ati pierdut dar nu sunteti capabili sa va recunoasteti barbateste infrangerea! dar suntem obisnuiti cu asta! Voi niciodata nu pierdeti pentru ca sunteti SLABI, voi pierdeti intotdeauna pentru ca ati trantit meciul, doar lol!
@aditza
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Cata generozitate din partea echipei voastre aditza , dar parca voi erati aia ahtiati dupa trofee, acum sa pierdeti unul chiar la voi acasa...interesant
Ai fost in sala ? ca a fost cam gol.., dar despre asta am mai povestit...
Noi sa fim sanatosi Aditza, dar vezi tu ce efect negativ au magariile facute de ai echipa voastra in conceptia suporterilor ?
deci
cu 11 ani în urmă (11.04.2014),,va facurati de mandra minune!'' asa e o vorba pe aici pe la noi, cand cineva da cu oistea in gard si se mai si lauda!
@aditza
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeSi de cand sunteti asa darnici ?! Atat ati putut, ati jucat in 5, nu in 8 cum va e obiceiul...
realgorj
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeNu am nimic cu voi, imi place de darby si waston, dar verifica cota la pariuri si apoi vei intelege. Oricum e bine si pt voi k jucati finala, toata lumea e fericita!
Rovinari!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeFelicitari Energia!
Jucati relaxati maine si o sa castigati ,presiunea e pe Oradea!
Va tinem pumnii sa luati Cupa!
Succes!
bravo !
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeBRAVO ENERGIA !
ENERGIA
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeENERGIA IA CUPA, CRAIOVA CAMPIONATUL !
@aditza
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeSi care ar fi motivul ca ati dat meciul ca din declaratiiile lui dom' Jacobescu reiesea ca meciurile sunt doar o formalitate si ca cupa este a Ploiestiului garantat:) Asta ca sa nu mai spun ce calup de bani a platit Asesoft pentru dreptul de organizare. Prerea mea este ca postul tau semana cu o declaratie cum ca strugurii sunt acri si nu aracii prea inalti :) Oricum nu cred ca Asesoft a mai jucat atat de slab anul asta.
bebelusi
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)bine ma hai ca nu vreau sa va stric bucuria :) fiecare crede ce poate
!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Voi sunteti ca reclama la Milka, aia cu marmota! Oricum este misto sa nu ai conexiuni cu realitatea nici macar atunci cand ea iti tranteste una peste falci!
Fan Energia
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeIn sfarsit mi-am vazut echipa jucand aproape de valoarea ei. Practic jucatorii, ca echipa au stabilit strategia.Si Radu Stroescu a inteles ca la momentul asta asa e mai bine.Constat acum, ca si altii, ca Florin Nini a fost o frana pentru noi.Nu-l acuz de rele intentii, dimpotriva, dar sa-si reevalueze capacitatile de antrenor, indiferent de ce licente si diplome poseda.Baietii au jucat descatusati in seara asta.Si asa trebuie sa joace mereu, au aratat ca o echipa. Hai Energia !
ciudat!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Buna seara!am urmarit si eu meciul si felicit Energia pentru victorie.nu credeam ca pot, dar ma bucur ca au reusit.Asesoft n-a fost la parametri maximi si asta s-a vazut.0/21 la 3 puncte e dezgustator.dar pe mine altceva m-a deranjat.am vazut si prima semifinala si nu inteleg de ce sala era aproape goala.la al doilea meci poate a fost plina pe jumatate.ideea e ,cred eu, cand te lupti pt a castiga o licitatie de final four, te gandesti la terenul propriu dar si la un spectacol baschetbalistic, care e asigurat atat de jocul propriu-zis dar si de spectatori.e la primu meci a fost urat.se auzeau din cand in cand micile galerii ale pitestiului si oradiei si-n rest nimic.eu cred ca publicul ploiestean si-a luat bilet doar pt finala de maine, la care acum cred ca o sa mearga din obligatie sau o sa vanda biletul.e lipsa de respect fata de baschet si fata de restul echipelor ca la un final four in sala sa nu fie oameni care sa nu asigure o atmosfera in tribune.doar crainicu vorbea cat de cat si si el subiectiv.asta nu mi-a placut deloc.adica organizezi un final four si sala e putin populata.oricum se pare ca publicul asesoftului "avizat" intr-ale baschetului trateaza restul baschetului de sus.daca erau corecti si fani ai baschetului veneau la sala, nu lasa sa se vada la TV sala prea goala si asa poate isi ajutau si echipa cu o galerie de mai mult de 20 de oameni.sunt curios cati oameni vor fi maine la sala.
maine
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)500 maxim
miine
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)miine s-ar putea sa nu vina nici echipa asehoata :))
!!!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Sa nu uitam ca printre putinii spectatori prezenti au fost si suporterii Oradei, Pitestiului, Energiei...deci procentul de ploiesteni a fost si mai mic....
@aditza
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)vorbesti cu o naturalete tulburatoare despre practici care, din cate inteleg, par sa fie foarte familiare gruparii voastre. foarte ciudat.
oricum, o mare rusinica fanilor acestei campioane artificiale, intr-o semifinala a unei competitii pe care n-au castigat-o de 4 ani, sa te prezinti la o ora ideala putini peste 1000 de suporteri in tribunele propriei arene e fara comentarii, insa nu e o noutate si nu mira pe nimeni.
un mare bravo Energiei Rovinari, o echipa extrem de harnica si inimoasa care merita cu prisosinta aceasta finala si chiar castigarea Cupei. supararea mea va fi la cote infime stiind ca trofeul se va duce in vitrina voastra, in cazul in care nu va putea sa ajunga la noi.
felicitari deasemenea si Pitestiului, au fost un partener de intrecere deosebit.
!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Pacat ca pot sa dau doar un +
FRUMOS SPUS FLORIN4D
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeSPER SA AI UN COMENTARIU LA FEL DE FRUMOS SI DUPA VICTORIA CRAIOVEI LA ORADEA....E SUFICIENTA O VICTORIE....LA CRAIOVA NU CASTIGA NICI O ECHIPA IN PLAY OFF :)
!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeAm uitat, Felicitari Energia si bafta in continuare ati lasat vulpea sa moara de foame tinand strugurii la inaltime!
Penibili pe bune!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Scenariile astea fanteziste, care să justifice un joc penibil, nu-şi au locul. Azi s-au întâmplat în acelaşi timp toate relele de care suferă Asesoft:
un Cătălin Burlacu suficient şi iresponsabil pentru vârsta şi experienţa lui, o echipă care n-are aruncători de 3 p, un Arnautovic care se blocheză atunci când lucrurile nu merg aşa cum le-a plănuit el înainte de meci. Evident că jocul tactic excelent al băieţilor de la Energia(de unde a apărut antrenorul acesta care l-a anihilat complet pe Mohamed?) a provocat această mizerie de prestaţie. Aşa că, să lăsăm scenariile, să acordăm respectul cuvenit Energiei şi să-i urăm succes mâine. Cred că a arătat cel mai bine dintre toate cele patru care au jucat azi. Eu o voi susţine. Sper să nu-i port ghinion. Azi n-am prea avut mână bună…
!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)Respect!
0/23 !!!!
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeAm avut însfârşit ocazia să văd boxscore-ul. Mă uit şi nu-mi cred ochilor. N-am mai pomenit ca o echipă ai cărei componenţi să joace pe bani, nu puţini şi să aibă procentaj 0% la aruncări de 3 puncte. Nu din 3-4 încercări, ci din 23(douăzecişitrei)!!! Bravo Cătăline(5), bravo Adamovic(6), bravo Popovic(6)! Meseriaşi, ce mai...
@Don Ramon
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) RaspundeNic mie nu imi vine sa cred toate teoriile fanteziste cu pariuri si alte aiureli. Eu cred ca Asesoft a prins cea mai neagra zi iar Energia cea mai buna zi. Pur si simplu se intampla si atunci nu este nimic de facut. Mie mi-e mila de Dado care cred ca mai are putin si ajunge la balamuc. Respect Energia si bafta in continuare. Dar explica-mi si mie cum la o asemenea competitie intr-o zi de vineri seara s-au adunat ata de putini iubitori de baschet intr-o sala noua si frumoasa? Pur si simplu nu reusesc sa inteleg! Totusi si Bucurestiul este la 60 de Km de Ploiesti!
burlacu
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) Raspundeburlacu e baschetbalist?
burlacu
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) Raspundeburlacu e baschetbalist?
burlacu
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)burlacu e baschetbalist?
,
cu 11 ani în urmă (11.04.2014)e cioban
scz
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) Raspundedin greseala a aparut postarea mea de 3 ori, sorry!
PS: burlacu e nesimtit nu baschetbalist, are un comportament de golan si nu de capitan al campioanei
Darby
cu 11 ani în urmă (11.04.2014) Raspundeas vrea sa revad dunk-ul lui Darby - a fost extra mega superexceptional!
Bravo
cu 11 ani în urmă (12.04.2014) RaspundeFelicitari pentru victorie si pentru bucuria care ne-ati facut-o tutror. Maine fie ca cel mai bun sa castige si eu sper ca CSM sa fie acesta.
In PO veti avea 99 % din suporterii romani de partea voastra. Daca reusiti sa ii scoateti pe Asehoti si din campionat veti fi aplaudati 5 ani in orice sala din Romania.
Cat despre specatori eu am mai spus-o intr-un post precedent, Asesoft nu mai are credibilitate nici macar in Ploiesti dar dupa spusele lor se deranjeaza sa vina la sala doar daca vin Lebron James sau alte staruri de acest nivel.
FELICITARI
cu 11 ani în urmă (12.04.2014) RaspundeV-am spus eu mai demult ca aveti o echipa frumoasa....ieri a fost si eficienta!Va tin pumnii cu Oradea.
HAIDETI....toata sala...a-se-soft....a-se-s.....AAAHHH....
Spectatori
cu 11 ani în urmă (12.04.2014) RaspundePtr. Oldboy: Chiar nu ştiu. Probabil ts_cata are dreptate. Îşi vor mişca fundul ptr Lebron(numai dacă meciul e de play off în NBA, nu un meci oarecare de sezon regulat). În sfârşit, nu vreau să dau apă la moară detractorilor. Partea bună e că se poate urmări meciul indiferent de echipa cu care ţii. Pe de altă parte, n-am văzut decât câteva afişe minuscule prin staţiile de transport în comun, care să pomenească de eveniment. Azi cred că, dată fiind perspectiva Asesoftului de a ocupa un merituos loc 4 în Cupă, vor fi şi mai puţini.
Energia
cu 11 ani în urmă (12.04.2014) Raspundefelicitari fratilor ! Imi pare rau maxim ca nu am putut urmari meciul, dar va tin pumnii azi in finala ,aratati-ne ca Oradea poate fi invinsa !
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!