Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FINALA 2011. Avancronică. CSU Ploieşti – ”U” Mobitelco BT Cluj Napoca (Meciul 5)

Andrada Comănici; Foto: Andor Marton

Andrada Comănici; Foto: Andor Marton
27.05.2011

CSU Ploieşti    "U" Mobitelco BT Cluj Napoca 
  

Sala Olimpia din Ploieşti
ora 18:30

Digi Sport Plus şi TVR 3 

   Meci 1: CSU Ploieşti - "U" Cluj 79-89   
   Meci 2: CSU Ploieşti - "U" Cluj 82-69  
   Meci 3: "U" Cluj - CSU Ploieşti 66-65  
   Meci 4: "U" Cluj - CSU Ploieşti 84-76  

Sâmbătă, 28 mai, cu începere de la ora 18:30 şi difuzare în direct pe Digi Sport Plus şi TVR 3, Sala Olimpia din Ploieşti va găzdui disputarea meciului cinci al Finalei dintre formaţia locală, CSU Ploieşti, şi ”U” Mobitelco BT Cluj Napoca. După primele patru confruntări, echipa antrenată de Marcel Ţenter conduce cu 1-3 la general şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a deveni campioana sezonului 2010-2011.

Campioana ultimilor şapte ani, CSU Ploieşti a pornit la luptă cu prima şansă oferită de experienşa finalelor jucate, dar şi de avantajul terenului rpopriu. Rezultatul primei duble disputate în Sala Olimpia a fost însă unul favorabil adversarilor din Cluj, aceştia reuşind să se întoarcă acasă cu o victorie obţinută pe terenul campioanei en-titre.

Pentru dubla din Cluj Napoca, CSU Ploieşti a vrut să dea o replică pe măsură, campionii făcând deplasarea în Ardeal cu scopul de a-şi adjudeca şi ei minim o victorie în deplasare. Soarta nu a fost nici acum de partea lor, universitarii reuşind să se impună în ultima secundă în cel de-al treilea meci şi mai lejer în partida cu numărul patru.

Cu două victorii în plus faţă de rivali, ”U” Mobitelco BT face din nou deplasarea la Ploieşti pentru a juca, cu titlul pe masă de această dată, partida a cincea a seriei. Dar la o privire nu foarte departe înapoi, mai exact la Finala anului 2008, istoria nu e de partea echipei „alb-negre”. La fel ca şi la vremea respectivă, ”U” joacă din nou cu titlul pe masă la Ploieşti, dar spre deosebire de atunci, cand era vorba de meciul şapte al Finalei şi rezultatul era decisiv, clujenii au acum trei şanse de a deveni campioni.

Singurul jucător din tabăra clujenilor care mai are în palmares un titluri de campion este Claudiu Fometescu, cel mai titrat jucător în acest sens fiind Levente Szijarto, jucătorul Asesoftului, care la numai 28 de ani are deja 8 titluri în spate, două câştigate cu West Petrom Arad şi şase cu CSU Ploieşti.

Desemnaţi pentru arbitrarea partidei au fost Marius Ciulin, Alin Faur şi Laszlo Bukureşti.

2 comentarii la aceasta stire:
  • pop :

    nu ati vazut meciul 3
    Au mai ramas 4,6 secunde de atac dupa cosul clujenilor si adversarii au cerut time-out, s-a repus din terenul lor de atac, vezi statistica frb:

    66:65 (23) Kyndall Dykes performed a 2 points jump shot
    39:56 (11) Zoran Krstanovic made an assist
    39:56 Timeout requested
    40:00 (5) Doneal Mack missed a 3 points jump shot
    40:00 End of quarter 4
    Eu am fost la meci si am consultat si statisticile oficioase...

    cu 14 ani în urmă (27.05.2011) Raspunde
  • pop :

    3000 de spectatori
    Cand 3000 de spectatori vad "live" si cateva sute de mii in direct prin intermediul televiziunii aici spuneti ca U-Mobitelco BT a castigat in ultima secunda, imi pare rau. Era sa piarda meciul in ultima secunda. ESTE O DIFERENTA, sunt sigur voi nu?

    cu 14 ani în urmă (27.05.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!