Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FINALA 2011. CRONICĂ. U Mobitelco - CSU Ploieşti 64 - 61 (Meciul 6)

Costin Marinescu

Costin Marinescu
31.05.2011

                   64 - 61   
   17-10, 14-14, 12-15, 21-22  

U Mobitelco Cluj Napoca a învins pe CSU Ploieşti cu 64 – 61 în meciul 6 al Finalei 2011 şi este noua campioană a României la baschet masculin după ce a câştigat seria cu scorul general de 4 – 2.

Eroul partidei a fost Tyler Morris. Conducătorul de joc american a înscris doar 9 puncte însă 3 dintre ele au fost marcate în ultima secundă de joc, de la jumătatea terenului, când tabela de marcaj indica 61 – 61.

Clujul a condus pe toată durata partidei, una anostă, cu multe ratări şi cu 31 de mingi pierdute de ambele părţi dar s-a văzut egalată la 61 cu o jumătate de minut rămasă de joc. Morris a ratat posesia lui U Mobitelco şi a oferit Ploieştiului şansa de a trimite seria în meciul decisiv. Întreaga suflare ce se îmbracă în tricouri cu “U” pe piept a uitat însă complet secvenţa respectivă şi va păstra în memorie doar intercepţia pe care americanul a făcut-o la Tudor şi coşul de la jumătatea terenului care i-a făcut, după 15 ani, să sară în Someş pentru a sărbători un nou titlu de campioană.

Zoran Krstanovic a marcat 15 puncte şi a fost la o singură recuperare de double double iar Branko Cuic şi Mihai Silvăşan au terminat meciul cu câte 10 puncte. Cuic a bifat şi 7 recuperări şi 5 pase decisive iar căpitanul Clujului a recuperate 8 mingi.

La Ploieşti doar Kevin Ford a avut o prestaţie acceptabilă pentru un jucător al campioanei en titre. Americanul a marcat 18 puncte, 14 dintre ele din căciulă, dublu faţă de Cătălin Buralcu, jucătorul în care ploieşenii şi-au pus mereu speranţe în momentele dificile ale sezonului. De altfel Ford a profitat de faptul că rămânea liber deoarece românul a fost dublat ori de câte ori primea mingea iar fiecare aruncare a sa a fost contestată de un adversar.

Ploieştiul a suferit la aruncările de la mare distanţă, înscriind doar 3 coşuri din 15 încercări

După un început în care tensiunea jocului şi-a spus cuvântul, tabela de marcaj indicând doar 2-1 după 3 minute de joc, Clujul s-a distanţat la 13 – 4 după trei coşuri marcate Silvăşan, Krstanovic şi Cuic. Quarraan înscrie de la mare distanţă de două ori consecutiv pentru 13 – 10. Mobitelco reuşeşte un nou run de 7 – 0 şi după 11 minute de joc scorul devine 20 -10 pentru gazde.

Sfertul doi a continuat în nota primului, cu multe ratări de ambele părţi. Ploieştiul a revenit la 3 puncte în spatele adversarilor, 25 - 22, graţie lui Kevin Ford, care a marcat 10 puncte în cele 7 minute şi jumătate petrecute pe teren dar Cuic, Krstanovic şi, în ultima secundă a sfertului, Silvăşan, au stabilit scorul pauzei la 31 – 24 în favoarea gazdelor.

Clujul se distanţează la începutul sfertului 3 la 10 puncte, 36 – 26 după două coşuri semnate Dykes şi Morris. Ford şi Mack se combină pentru 4 puncte şi readuc Asesoftul în meci, 36 – 31, cu 4:20 min până la ultima pauză. Westroll marchează pe contraatac pentru 36 – 33 iar Ford înscrie din nou din spaţiul de trei secunde şi apropie Asesoftul la doar un singur punct de adversara sa, 36 - 35. Krstanovic înscrie 5 puncte consecutive iar Szijarto marchează pe pătrundere şi stabileşte scorul înaintea ultimului sfert, 43 – 39.

Westroll deschide sfertul patru cu un coş de la mare distanţă şi reduce diferenţa la doar un punct, 43 – 42 însă Morris cu patru puncte şi Dykes cu un dunk pe contraatac şi două aruncările libere marcate măresc din nou ecartul la 9 lungimi, 53 – 44 cu 7 minute rămase din joc. Kevin Ford reduce diferenţa la patru puncte, 57 – 53 iar Cătălin Burlacu înscrie din stop şut pentru 57 – 55 cu 3 minute rămase de joc din partidă. Krstanovic nu ratează de la linia aruncărilor libere însă din păcate pentru U Mobitelco Dykes nu copiază execuţia sârbului şi înscrie doar o singură liberă, şi aceea cu noroc, pentru 60 – 55 cu 2 minute până la finalul partidei. Ploieştiul revine la doar două puncte, 60 – 58, prin liberele marcate de Tudor şi Westroll însă după o ratare de la mare distanşă a aceluiaşi Westroll, Burlacu face al cincilea fault personal şi îl trimite la linia de libere pe Krstanovic, cu 50 de secunde rămase din joc. Sârbul înscrie doar o singură liberă iar la faza următoare Ploieştiul egalează prin Qarraan la 61 după un coş cu fault.

Morris ratează posesia Clujului însă devine eroul unui întreg oraş când, la faza imediat următoare îl apără perfect pe Adrian Tudor şi, recuperând mingea, aruncă de la jumătatea terenului. După ce anul trecut a îmbrăcat tricoul Asesoftului, de această dată Dumnezeu a fost clujean iar mingea aruncată de Morris intră în coş după ce ricoşează din panou. În secunda imediat următoare parchetul sălii este invadat de fanii gazdă şi la Cluj începe fiesta pentru câştigarea primului titlul de campioană la baschet masculin după 15 ani de “secetă”.

13 comentarii la aceasta stire:
  • justme :

    ..
    Sferturile 3 si 4 castigate de Ploiesti, un sfert 2 egal si un singur sfert castigat de Cluj. Fenomenal de mult noroc a avut Clujul!

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • mah :

    justyou
    da, un comentariu bun. pai poti sa gastigi si 3 sferturi la 1 p daca pierzi unul la 4. noroc? dar ce a fost anul trecut in finala cum s-a numit?

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • justme :

    ..
    Nu poate fi vorba de noroc 7 ani la rand, dar o data la 15 ani se prea poate ....

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca air23 :

    @justme &alti ploiesteni
    Exista Dumnezeu !!!!!!

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • luca :

    justme - devii ridicol
    las-o frate mai moale - poate ca primele 2-3 titluri nu vi le poate contesta nimeni, la fel nici Eurocup-ul, dar de 4-5 ani ati avut "noroc" cu carul - carul acela care aducea la sala fluierasii partidelor la sala.. Singurul moment in care Clujul a avut noroc azi a fost aruncarea finala - ATAT... In rest, un joc bine regizat de Grigoras, care a stiut sa va tina permanent in partida... Din pacate, aruncarea finala n-a mai putut-o controla. Sunt sigur ca e in prelungiri ne "manca de vii", mai ales cu Zoki si Thompson deja out...

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca air23 :

    @ luca
    este o vorba la noi " da-i ma pace ca nu stie ce vorbeste " sau o prefera pe a lor '' ciocu mic " !

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • justme :

    Vrabia malai viseaza
    Cine nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii. La fel si cu titlurile astea, nu ati reusit sa le castigati atunci e clar, v-au furat altii. 4-0 anul trecut in finala, 4-1 in alti 2 ani.. Sigur am furat. Si Eurocup-ul l-am furat.. Tot am furat.

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca air23 :

    @justme
    astazi am vazut pe un teren de baschet ceva ce nu credeam ca voi vedea Bodycheck la MORRIS (merita majusculele ) si "arbitri" nimic In divizia N la fotbal ( ca tot va place voua sa faceti referire la el ) se fluiera fault asa ca vezi mai sus

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • dejanesUcj :

    felicitari!
    Felicitari si invinsilor de azi ! Haide "U"!

    cu 13 ani în urmă (31.05.2011) Raspunde
  • suporteru lu peste :

    tripleta
    In conditiile in care finala, zic eu, a fost jucata foarte slab, diferenta a facut-o tripleta foarte buna a Clujului: Tenter, Dykes si Morris. Marcel Tenter, avand un lot fara rezerve si cu o buna parte din jucatori labili psihic sau terminati fizic, a implementat cea mai buna aparare pe care o putea face si a gestionat foarte bine finalurile. Remarcabil, deasemenea, faptul ca nu a tolerat nervozitatile din teren ale unora sau altora din jucatorii lui. As zice ca in proportie de 50% victoria este a lui. Dykes a fost de departe MVP-ul finalei si a jucat exact rolul lui Hargrove de anul trecut. Morris, asul din maneca, este un conducator de joc excelent pentru campionatul Romaniei. Mi-a placut atitudinea lui, stilul lui de joc si nu in ultimul rand, aruncarea de 3 puncte :). Asa cum am zis si dupa meciurile 3 si 4, a dominat clar disputa cu Blidaru/Tudor si cred ca a fost cheia atacului clujenilor. Restul de la Cluj sunt jucatori foarte slabi si nu se poate face performanta cu ei. As zice ca mai mult se adauga la prestigiul lui Tenter faptul ca au castigat finala cu un lot asa firav. De partea cealalta: Arnautovic a pierdut clar de tot disputa cu Tenter. Aparare om la om facuta aiurea, frica de a cere timeout-uri pe final de meci (astazi a gresit magistral necerand un timeout cand mingea era la Asesoft si mai erau 3 secunde de joc - o schema avea mai mare sanse de reusita, decat plonjonul tembel al lui Tudor spre cos in fata unei aparari in zona) si neaducerea la forma de joc a americanilor pentru playoff (faptul ca Westrol a fost permanent tratat ca rezerva, desi este clar ca intotdeauna cand el era in teren si conducea jocul, Asesoftul domina). Are mult de munca la capitolul pregatire psihica si a lui si a jucatorilor. Pe urma: Burlacu prea nervos, prea obosit si prea utilizat in toate meciurile. Eu il scuz, pentru ca a aratat mereu, chiar si cand a fost terminat fizic, ca se lupta cu adevarat. Szijarto, jos palaria. Tinerii americani: utilizati prea aiurea si inconstant. Cred ca ei erau cheia de castigare a finalei si imi pare rau sa o zic, dar nu au fost adusi la forma care trebuia. Toti sunt jucatori de valoare si cred ca la anul vor face o impresie foarte buna daca raman in formula asta (Mack, Westrol, Quaraan, Ford). In fine, Gutoaia a fost iarasi un jucator prea neglijat de-a lungul campionatului. Sper sa ramana si cred ca impreuna cu americanii vor fi o forta. In cele din urma: Tudor. Nu mai are ce cauta la Asesoft. Dupa prima lui declaratie ca la "2-0 finala este jucata", a fost clar ca a intrat in playoff fara nicio incredere in victorie. E foarte bine ca nu e la nationala si cred ca locul lui este inapoi la Otopeni sau unde vrea el (desi baietii de la Otopeni mi s-au parut niste luptatori). Greselile lui multiple din meciul 1, 3, 4 si la ultima faza de azi sunt prea mari. Curios, Asesoft a castigat meciurile 2 si 5 cand el a iesit cu 5 faulturi devreme in joc :). In fine, organizarea de la meciurile 1 si 2 de acasa au fost o distragere a jucatorilor Asesoftului de la ce trebuiau sa joace. Mai mult s-a pus presiune pe ei prin ambientul nefamiliar, decat sa fie ajutati. Iacobescu cred ca este momentul ori sa ramana antrenor, ori sa se intoarca in loja. Aici, bravo clujenilor pentru organizarea cu cap a jocurilor. Cred ca Asesoft are doar de invatat la toate capitolele. Sper la anul in intoarcerea lui Ilic, cresterea valorica a americanilor si aducerea a inca unor jucatori romani + maturizarea lui Arnautovic ca antrenor. Deasemnea cred ca si Clujul va avea mult de meditat, daca vrea sa fie la anul o adevarata campioana si sa iasa in Europa sau vrea sa continue cu un asemenea lot subtire. Bravo Clujului si lui Tenter, au fost echipa mai buna in acest an!

    cu 13 ani în urmă (01.06.2011) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    vezi ca se poate?
    @suporterul lui peste Frumos comentariu, jos palaria. Da, finala a fost castigata de Tenter in special pentru ca a stiut sa-si motiveze jucatorii (rol indeplinit si de Cuic, desi pe teren n-a arata prea mult baschet). Nu-s de acord cu tine referitor la partea psihica. Din contra, Tenter a reusit sa ii obisnuiasca pe jucatori cu faptul ca vor juca 5 contra 7-8. Si in afara unor decizii total aberante, jucatorii n-au protestat - si aici e clar meritul lui Tenter. Dykes a fost o necunoscuta pentru Arnautovic - nu a reusit sa-l anihileze, Dykes reusind o medie de 19,8 ppg!! Si da, avem nevoie de intariri daca vrem sa continuam pe acest drum.
    Ai si greseli in comentariu - de ex nu a fost 2-0 (din pacate) iar ultima aruncare a lui Blidaru a fost ratata cand mai erau 4,6 secunde de joc. Arnautovic nu a avut cand sa cerea time-out, ultima data cand ploiestiul a avut posesia si jocul era oprit a fost cu 37 secundeinaintea finalului...

    cu 13 ani în urmă (01.06.2011) Raspunde
  • suporteru lu peste :

    @raz-van
    Stiu ca nu a fost 2-0. Tudor a declarat dupa prima partida de acasa, ca daca scorul va fi 2-0 finala e castigata. Am zis si atunci ca nu mai are ce cauta in teren cu atitudinea asta defetista. Iar la faza cu timeoutul, Ploiesti a avut ultimul atac de 16, 17 secunde. Era tot timpul sa ceara timeout. La partea psihica, nu stiu daca jucatorii au cine stie ce pregatire (poate doar Dykes si Morris), cat Tenter care ii scotea de pe teren cand ii vedea protestand. Nu imi place opinia ta cu presupusa atitudine a arbitrilor: au fost la fel de multe faulturi fluierate aiurea si faze controversate contra Asesoftului. Eu nu ma impac cu arbitrajul facut in compensatie. Si aseara s-a intamplat la fel: intai nu s-a fluierat fault in atac la un clujean (nu mai stiu cine) care a daramat un jucator care statea pe loc, ca pe urma sa se fluiere fault aiurea contra clujenilor. Rezultatul a fost un cos marcat de Cluj si 2 libere de Asesoft. Niciunul nu trebuia sa se acorde.

    cu 13 ani în urmă (01.06.2011) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    @suporterul
    Ce vrei sa spui legat de arbitri? ca n-au tras pt voi? iar negati lucrurile evidente. SI da, sunt foarte slabi arbitri si - din pacate - mai dau unele decizii in compesatie. Cat despre time-out, din cate stiu eu - daca gresesc, mea culpa - nu poti cere time-out decat atunci cand jocul e oprit, ori ultimul atac, ala de 16 secunde a venit dupa o recuperare, iar jocul nu a fost oprit.

    cu 13 ani în urmă (01.06.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!