Ciulin a avut o seară dificilă în primul meci al finalei
Finala campionatului 2012 dintre BC Timişoara şi CSU Asesoft Ploieşti a debutat furtunos! Dacă ploieştenii s-au impus destul de clar pe teren, cea mai contestată a fost prestaţia brigăzii formate din Doru Vinaşi, Marius Ciulin şi Ciprian Stoica. Meciul a devenit mult mai tensionat decât era nevoie şi s-a încheiat cu sala din Timişoara fluierând şi strigând "hoţii, hoţii".
A fost un joc în care s-au luat multe decizii disciplinare şi în care cei trei arbitrii au încercat să ţină lucrurile sub control. Oficiali în picioare, jucători nervoşi, decizii la limită şi multă încrâncenare. Aşa s-a disputat primul joc al finalei.
Practic, la un moment dat, în repriza a doua s-a stat mai mult decât s-a jucat. Care a fost filmul evenimentelor:
- mai întâi, în chiar primele minute, Marius Ciulin a avertizat banca Asesoftului că va fi sancţionată cu "tehnic" pentru desele vociferări ale lui Alexandru Iacobescu. În sfertul doi la fel s-a întâmplat şi cu Timişoara, cu referire la Adrian Vermeşan
- la o fază la care doi jucători au sărit să recupereze o minge s-a dat decizie "1 la 1". Ambele bănci au sărit să protesteze şi să ceară posesie. Marius Ciulin s-a întors către bănci spunând "Ce vreţi mă? Nu am văzut! Au sărit amândoi". Mingea a revenit Timişoarei conform regulii posesiei alternative
- acelaşi Ciulin a dat până la urmă "tehnic ambelor bănci" abia în sfertul patru
- la scorul 76-89, Jovanovic a fost sancţionat cu antisportiv la Vlahovic. Sârbul a răbufnit, şi-a făcut cruce şi a protestat, după care a aplaudat ironic. A intervenit şi Cuic care a primit "tehnic". Asesoft a beneficiat de 4 aruncări libere, transformate de Vlahovic
- după doar câteva minute, Bogdan Popescu a primit şi el "tehnic" pentru injurii. Extrema primise a cincea greşeală personală şi a fost eliminat. Asesoft a beneficiat din nou de 4 libere, din care Burlacu a marcat 3.
- arbitrii au acordat apoi un "tehnic la bancă" împotriva Asesosftului pentru protestele lui Alexandru Iacobescu. Mai erau 01:30 de secunde de joc
Aşadar, timişorenii trebuie să achite până mâine la ora jocului un tehnic de bancă şi două de jucători, iar Asesoft un tehnic de bancă. Altfel, putem asista la o nouă odisee cu privire la achitarea acestor penalităţi.
Joi, în meciul doi al finalei vor arbitra Alexandru Olaru, Laurenţiu Grigoraş şi Laszlo Bukuresti. Partida începe la ora 20:00.
foto: Darius Petru
snapshot: Digi Sport 3
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
U-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari se duelează pentru Supercupa României la...
CSM Oradea a fost eliminată de Antwerp Giants, în primul tur al preliminari...
U-BT Cluj-Napoca pune mâna pe Supercupa României
U-BT Cluj-Napoca și CSO Voluntari se duelează pentru Supercupa României la...
13 comentarii la aceasta stire:
of of of
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeDe fapt cel care a dat decizia de 1 la 1, a fost Doru Vinasi, nu Marius Ciulin... :)
;)
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) Raspundetot cu arbitrii,nu?
greseala
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeGreseala arbitriilor a fost ca nu l-au sanctionat pe Jovanovic cu tehnic de la primul fault pe contra-atac asupra lui Vlahovic, pentru ca la niciuna din cele 3 interventii nu a avut intentia sa intre la minge.
arbitri
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeCe ma distreaza cel mai mult (sa nu uit sa precizez e ca sunt mediesean) e ca azi arbitreaza cel mai mare arbitru roman din toate timpurile, d-l Grigoras. Pregatiti-va timsoreni, am o presimitire ca va fi macel . Hi,hi,hi...
comentatori
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeEste jalnic ca , atunci cand o echipa nu joaca mai nimc, dar are mari pretentii- Timisoara- sa dea vina pe arbitraj. Ca in fotbal, de altfel! Iar comentatorii s-au obisnuit ca, voalat, prin ceea ce scriu, sa instige suporterii impotriva Asesoft-ului. De unde si reactiile tribunelor cand joaca Asesoft. Pacat!
ok
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) Raspundearbitrajul a fost chiar ok, nu excelent, dar bun...cum sa nu dea tehnic un arbitru daca este injurat?ce sa faca?iar jovanovic nu avea nici cea mai mica intentie de a juca minge...si trebuia sanctionat de mai multe ori...tehnicul la banci a fost corect acordat...este si adevarat ca de obicei la banca ploiestiului nu numai antrenorul sta in picioare ci si alte persoane...dar de data asta a nu prea am observat acest lucru...arbitrajul nu a influentat rezultatul decisiv...la ce mana au avut ploiestenii nu aveau cum sa piarda, au controlat meciul cap-coada...poate o sa se respecte de acuma arbitrii daca se va conduce asa un joc...cine injura un oficial plateste...mi se pare foarte corect...in alte campionate comentariile sunt sanctionate mult mai dur...iar comentatorul meciului a fost pur si simplu jalnic...nici nu sunt sigur ca stie regulamentului jocului...nu se poate...cel mai mult m-a distrat acel aut la dragos andrei...s-a vazut clar ca are calcaiul pe linie la reluare, dar comentatorul nu a vazut...este culmea...acest comentator este cel care strica spectacolul...cum sa dai vina pe arbitraj cand tu acasa primesti peste 100 de puncte?jenant....
Tiganie de Ploiesti
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeCand mai erau 1.30 minute de joc, arbitrii au dat tehnic bancii Asesoftului fiindca d-nul Iacobescu s-a ridicat in picioare(ca urmare a unui cos inscris de echipa sa) si si-a batut pumnul stang peste cotul drept de vreo 10 ori, cu balansari foarte accentuate de sus in jos a mainii drepte, spre public. Cam asa suna o despcriere corecta a cauzei tehnicului respectiv. Apoi seful firmei de securitate l-a poftit pe Iacobescu sa se linisteasca fiindca mai era putin si sarea publicul pe parchet sa-l linseze. Cam despre asta vorbim cand vorbim de cei de la Asesoft. Apropos, eram la nici 10 metrii de cele intamplate.
Apropo de corectitudine...
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeIntradevar Andrei a calcat afara, decizia respectiva a fost corecta. Dar acelasi arbitru a urmarit amuzat cum Vlahovic a venit la margine, si-a golit tacticos fiecare fosa nazala de continut catre tribuna timisoreana, dupa care a scuipat in aceeasi directie. Acelasi arbitru a dat minge pentru Ploiesti cand Santana sau Hargrove au scapat mingea afara, nemaivorbind de faulturiule absolut inexistente fluierate exasperant pentru Ploiesti iar pentru Timisoara nevazute. Ma mir ca au fluierat in compensatie un fault-cos care n-a prea fost... Slaba consolare. Nu stiu cine a comentat meciul si ce o fi spus, sau ce competente baschetbalistice are, dar arbitrajul a fost execrabil. Pacat de copiii care sunt nevoita sa vada porcariile astea pe teren... Cum sa-i crestem in spiritul respectului si corectitudinii daca asta le aratam inca de pe bancile junioratului?
propunere
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeHaideti ca azi, dupa meci, sa analizam mai bine jocul Timisoarei! Ca in tur, cand Asesoft pierdea "pe banda", tot aceleasi echipe de arbitrii erau!
vinsanity
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeApropos de "Tiganie de Ploiesti" : sa inteleg ca, generalizand atitudinea unui om asupra unei intregi echipe si , si mai grav, asupra unui intreg oras , ii faci pe toti ploiestenii tigani? Protestele timisorenilor si atitudinea celor din galerie ce fel de manifestari sunt?
@number1
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeDraga iubitor de baschet(ca altfel nu-ti pierdeai timpul sa scrii pe aici), nu am generalizat, dimpotriva, am vorbit strict despre un eveniment si despre "atitudinea unui om" care nu este un oarecare, este conducatorul echipei Asesoft. Faptul ca titlul post-ului se numeste Tiganie de Ploiesti, face referire stricta la faptul ca omul reprezinta o echipa din Ploiesti si nu din Birlad. Ce era sa scriu? Tigania o face el, nu Ploiestiul si nici nu am facut vreo referire la locuitorii acelui oras, dar el fiind din Ploiesti am facut asocierea intre el ca persoana reprezentativa si orasul din care vine. Pretestele timisorenilor si a celor din galerie sunt urmari ale intaratarii si grandomanismului pe care oamenii de care am vb. mai sus o arata. Hai noroc!
Nu suntem destul de cre(s)tini
cu 13 ani în urmă (17.05.2012) RaspundeDin fericire pentru noi, nu suntem destul de cre(s)tini sa intoarcem de fiecare data si obrazul celalalt spre palmuire si (sau) scuipare. Suntem cavaleri si vom razbuna ofensa adusa prin duel. Un duel cinstit si corect!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!