Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Flavius Lăpuşte: "În România drepturile nu ne prea ne sunt apărate, de la federație până la club"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
31.08.2012

Foto: Andor Marton

După două sezoane petrecute la BC Mureş Târgu Mureş, Flavius Lăpuşte a decis să îşi continue activitatea baschetbalistică la Energia Rovinari. Sportivul a acordat un interviu pentru sportingorj.ro, în care a declarat că a fost în negocieri atât cu Cluj cât şi cu Mureş, însă a ales să semneze cu Energia.

Lăpuşte a vorbit despte viitor, despre situaţia actuală din România, dar şi despre lotul actual al Energiei.

Reporter: Ce te-a convins să semnezi cu Energia?
Flavius Lăpuște: Mai aveam două două situații în care puteam să fiu și jucător și antrenor secund. Nu s-a putut să rămân la BC Mureș, care m-a tot amânat până în ultimul moment, iar la Cluj n-au situația financiară prea bună, în plus domnul Bavcevic are un program pe 2-3 ani cu ceva tinerei.

Reporter: Ai avut Energia adversară în ultimii ani. Cum ai văzut-o?
F.L.: Anul trecut a avut o evoluție bună până la un moment dat, chiar și în play-off. BC Mureș n-a reușit să bată pe Mediaș niciodată, în schimb Energia a bătut-o. N-a avut însă o bancă atât de lungă cât să susțină și antrenamentele și meciurile din play-off.

Reporter: Energia are acum o bună rotație pe pozițiile 4 și 5.
F.L.: Nu știu nimic acum de poziția la care s-a gândit antrenorul. Eu am început pe poziția 3 acum zece ani, acum joc 4, dar au fost și meciuri în care am jucat 5. În campionat s-a ridicat însă nivelul pe pivoți și cred că o să fiu poziția 4. O să ne înlocuim după cum dorește domnul antrenor. Sper să avem o relație sănătoasă, fiecare să fie mulțumit și să câștige echipa pentru că asta e cel mai important.

Reporter: Va fi ultimul an ca jucător pentru tine?
F.L.: Pentru mine, acum, viitorul e prezentul, când vorbesc de baschet. Nu mă mai gândesc mai departe. În fiecare an am avut avut fie o accidentare micuță, fie meciuri în care am ieșit repede pentru faulturi și se întâmplă să nu fii eficient pe câți bani iei. Rămâne de văzut cât mai pot fizic. După o anumită vreme e greu să mai spui cât mai joci, mai ales că în România drepturile nu ne prea ne sunt apărate, de la federație până la club.

Reporter: Te-ai reîntâlnit cu Viorele Mocanu…
F.L.: Cu Vio mă știu de la Cluj, ne-am intersectat și pe la loturi… Ne-am apropiat mai mult când am fost la Cluj, dar am vorbit destul de rar, la telefon, de când el a venit la Energia. Suntem veteranii echipei și sperăm să-i adună pe cei mici pe lângă noi. El a făcut deja asta aici. Mi-a spus că până acum a fost bine la acest club, iar eu nu sunt un jucător foarte pretențios.

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca hell :

    Flavius Lăpuşte
    Cat de ingust la minte trebuie sa fi sa ajungi sa fi invidios pe copii? Sunt curios la ce varsta s-a nascut tovarasul Lapuste si daca era deja un mare jucator de baschet? Tinerel a fost si el ca doar nu s-a nascut la 30 de ani pe post de Extrema la Lakers ..... Intradevar "gaina batrana face ciorba buna" dar din pacate doar asta face! Sper din tot sufletu ca "tinereii" astia, din tot campionatul sa il invete care este lungul nasului!!!

    cu 11 ani în urmă (31.08.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe lecar :

    Succes!
    @hell: De unde-ai tras concluzia invidiei fata de copii??? Succes Flavius si sper sa mai joci inca mult timp!

    cu 11 ani în urmă (02.09.2012) Raspunde
  • Pitagora :

    no, de aici...
    @lecar, concluzia cred că e de aici: "...în plus domnul Bavcevici are un program de 2-3 ani cu ceva tinerei"....şi eu m-am mirat de acestă afirmaţie din partea lui Flavius...

    cu 11 ani în urmă (02.09.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!