Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Preşedintele secţiei de baschet al clubului Energia Rovinari, Marius Vlaicu, a declarat în presa gorjeană faptul că antrenorul secund al clubului Steaua Turabo Bucureşti, Florin Nini, ar fi răspuns afirmativ la propunerea sa de a prelua echipa gorjeană, începând cu sezonul viitor. Totalbaschet.ro l-a contactat pe Florin Nini, antrenorul originar din Galaţi afirmând faptul că discuţia dintre el şi Vlaicu a fost una de curtoazie. De asemenea Nini a avut rugămintea ca această discuţie să rămână între cei doi, deoarece în opinia dânsului, nu e fair-play, atât faţă de antrenor cât şi de club, să se vorbească despre aceste aspecte în timpul sezonului
M-am întâlnit cu domnul Vlaicu la All Star Game-ul de la Sibiu, unde am fost împreună cu cei cinci sportivi ai clubului Steaua Turabo. Am avut o discuţie de curtoazie cu dânsul în care el mi-au spus că s-au gândit la mine, să preiau funcţia de antrenor principal al Energiei Rovinari, începând de anul viitor. Eu le-am mulţumit, le-am spus că mă onorează interesul lor, însă nu e corect faţă de club, dar şi faţă de antrenorul Slobodan Nikolic, să vorbim despre aceste lucruri înaintea începerii playout-ului(nr. discuţia a avut loc înaintea începerii playout-ului).
Am rămas că vom vorbi, vom ţine legătura, însă doar la finalul sezonului, deoarece atunci e corect şi profesionist să purtăm o discuţie. Până atunci rugămintea mea a fost ca această discuţie să rămână între noi. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu doresc să mă ascund, însă nu e corect să vorbim acum. Trebuie să vad şi eu care va fi situaţia la Steaua, deoarece eu mai contract pe un sezon, iar apoi vom discuta.
Marius Vlaicu a mai declarat, la începutul lunii martie, faptul că Energia Rovinari şi-l doreşte pe Cristian Achim ca şi antrenor principal pentru sezonul următor. În cele din urmă, Achim a confirmat faptul că va rămâne şi în următorul an la cârma formaţiei de pe malul Crişului Repede.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Jaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Oficial. Arturo Alvarez rămâne antrenorul principal al lui CS Vâlcea 1924
4 comentarii la aceasta stire:
vlaicu psiho
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) Raspundenu l mai bagati inseama domnilor pe acest vlaicu....omu nu e sanatos cu acte...e bolnav mintal.......nu stie de capul lui......in cel mai scurt o sa zboare de la energia....cu el presedinte n o sa mai continue nici un jucator...si nici un antrenor......
vlaicu
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeCe bine ar sa ai dreptate cu faptul ca o sa zboare de la Energia.
Domnule Nini acest om nu stie ce este acela fair-play, ce este corectitudinea fata de oameni.
Vlaicu,lasa-ne!
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeDaca vezi ca nimeni nu te suporta,fi demn si renunta de unul singur,daca sti ce e demnitatea.Lasa echipa sa mearga mai departe pentru oamenii care o iubesc cu adevarat se vezi-ti de politica ta si de multele functii pe care le mai ai.Nu vezi ca juctorii vor sa renunte din cauza ta.Du-te unde vezi cu ochii!!!
corect
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) Raspunde@vlaicu e nebun si @airjordan=mare dreptate aveti, asta e un nesimtit si dl Nini ar trebui sa ne se ia dupa el pt ca la fel ar proceda si cu dumnealui in caz ca ar veni la Energia, dupa catva timp ar gasi motive sa-l dea afara!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!