Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini, despre partida cu SCM Timișoara: „Va fi un meci deschis oricărui rezultat”

Florin Nini, despre partida cu SCM Timișoara: „Va fi un meci deschis oricărui rezultat”

În stagiunea precedentă, prima cu Florin Nini pe bancă, BCM U FC Argeș Pitești a terminat pe locul al 5-lea în Liga Națională. În această vară, trupa argeșeană a reușit câteva transferuri foarte interesante și țintește mai sus.

Înainte de debutul în noul sezon, conducerea lui BCM U Pitești a organizat o conferință de presă, la care a participat și Florin Nini. Tehnicianul piteștenilor a spus câteva cuvinte despre pregătirea echipei sale, despre transferurile pe care l-ea efectuat și despre valoarea campionatului.

Mă bucur că ne aflăm la startul unui nou sezon, un sezon care, din punctul meu de vedere, va fi cel mai disputat și cel mai echilibrat, dacă vreți, din ultimii zece ani. Noi am avut o pregătire bună, sigur, cu strategiile noastre privind formarea lotului. Ne-am fi dorit lotul mai devreme dar jucătorii, așa cum știți, sunt afectați. Sunt jucători din cei pe care i-am adus care au avut mai multe oferte și sigur că noi am luptat pentru a-i aduce. Sigur că nu am putut să luptăm neapărat financiar, ci am luptat din punct de vedere al proiectului, al rolurilor în echipă și al modului în care eu am discutat personal cu ei.

Am avut o pregătire bună, meciuri de verificare în care am reușit să testăm toți jucătorii. Am folosit foarte mulți și mă bucur că jucătorii români încep să ne ajute. Am prelungit contractele lui Ciotlăuș, un jucător cu un caracter și o atitudine extraordinară, Tudor Gheorghe, care sezonul trecut a primit cele mai multe minute din ultimii lui ani și acest lucru se vede, câștigă maturitate, câștigă experiență, și, sigur, mezinul echipei, Măciucă, care în acest an este unul dintre principalii jucători U23, alături de Mihai Căprărescu. Avem un număr redus în ceea ce privește jucătorii U23, dar este o provocare pentru ei și sigur e o situație pe care eu și staff-ul meu va trebui să o controlăm în așa fel încât să avem eficiență. De asemenea, am reușit să aflăm pas cu pas ce au făcut celelalte echipe. Așa cum știți, toată lumea a efectuat meciuri de pregătire, toate echipele s-au întărit, campionatul a crescut foarte mult și este normal. După sezonul trecut, primul cu formatul 1-8, toată lumea a realizat că lupta pentru locurile 1-6 este capitală. În partea a doua a campionatului, mai apar schimbări în roster, înlocuiri de jucători, lucru care te poate te duce de pe o poziție pe alta mult mai ușor. Însă, prima parte este extrem de importantă.

O primă parte a sezonului cu 0-14 cum a avut Dinamo, vă garantez că nu o să mai vedeți. De primele trei echipe nu mai are rost să discutăm pentru că au investit foarte mult. Clujul a făcut și o investiție de imagine prin aducerea antrenorului Vujosevic și nu putem decât să îi urăm bun venit și ne bucurăm că un asemenea antrenor este în România. Avem cu toții de învățat.”

De asemenea, Nini a vorbit și despre confruntarea cu SCM Timișoara, despre care spune că va fi echilibrată, „deschisă oricărui rezultat”.

„Trăgând concluziile și punând toate informațiile cap la cap, ne așteaptă un sezon extrem de dificil. Am trecut și noi peste mici probleme medicale, am reușit ieri, alaltăieri să avem o formulă completă, să ne antrenăm cu toți jucătorii pe care ni i-am dorit. Mergem încrezători la Timișoara, o echipă care și-a păstrat câțiva din jucătorii de bază și aici mă refer la Komatina, Pesakovic și Brown și a adus alți trei jucători. Desigur, și înlocuirea de antrenor cu Dragan Petricevic, un antrenor care cunoaște tainele campionatului românesc.

Va fi un meci disputat, un meci deschis oricărui rezultat. Nu cred că se poate vorbi de favorite. Noi ne ducem acolo încrezători, ne ducem dornici să venim cu o victorie pentru că, așa cum vă spuneam, fiecare victorie va cântări foarte mult. Din punctul meu de vedere, calificarea în 1-6 se va decide cred că la ultimul meci. Nu în ceea ce ne privește, ci în ceea ce privesc toate echipele.”

În continuare, antrenorul alb-violeților a făcut o comparație între lotul echipei din acest an și cel din stagiunea 2018-2019, referindu-se la profilul jucătorilor.

„Înainte de a vorbi de jucătorii de anul acesta, aș dori încă o dată să le mulțumesc jucătorilor din sezonul trecut, cu care am colaborat. Noi, în acest sezon, am adus jucători de alt profil, un profil mai atletic, bazat pe un joc fizic și pe un joc de apărare mult mai bun. Sunt lucruri care, din punctul meu de vedere, ne-au lipsit sezonul trecut: o apărare mai consistentă, un joc mult mai eficient din punct de vedere atletic pentru că, ușor, ușor, acesta este profilul campionatului nostru. Sigur că am adus jucători buni, valoroși, dar remarca principală este că am adus jucători de alt profil, unul care să se adapteze mult mai bine la cerințele mele și la profilul de joc al campionatului.”

La final, Florin Nini a fost informat că fanii își doresc medalii, însă antrenorul de 49 de ani a îndemnat la realism, spunând că sunt multe aspecte ce trebuie rezolvate pentru a obține o medalie.

„Și noi vrem. Cu toții vrem medalii. Însă trebuie să facem multe pentru a obține o medalie. Trebuie să ne uităm la ceea ce au investit celelalte echipe și cum au investit. Noi am rămas, așa cum știți, pe același plafon, din punct de vedere al bugetului. Când vrei mai mult, trebuie să faci mai mult, să organizezi mai mult, să creezi mai multe lucruri. La ora actuală, și nu numai în baschet, avem exemplul fotbalului, nu cred că este de-ajuns ca un buget să fie crescut cu 50.000 – 100.000 și, gata, am devenit campioni că avem bani mai mulți. Sunt multe lucruri care duc la formarea unui club și o echipă care să obțină medalii. Sunteți, probabil, la curent cu ceea ce au făcut și celelalte echipe și atunci noi, în momentul în care mergem pe același tip de creștere, sigur că putem emite și anumite pretenții. Noi, anul trecut, am făcut un pas mic, dar l-am făcut în sensul în care a fost o clasare pe locul 5. Sigur că noi ne doream să fim mai sus. În acest an, împreună cu managementul am vorbit și e clar că vrem mai mult. În același timp, trebuie să fim și realiști și să nu spunem medalii, că vrem locul 1. E bine să ne uităm în stânga și în dreapta, să facem niște analize pragmatice, corecte, din toate punctele de vedere, și, sigur, că locul din campionat poate fi mai bun sau nu.”

Așadar, BCM U FC Argeș Pitești intră în principala competiție din România sâmbătă, 12 octombrie. Duelul cu SCM Timișoara are loc în vestul țării, cu începere de la ora 18:45, și va fi transmis pe Digisport 4 și Look Sport.

*foto: Andreea Vlase/baschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!