Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini: „Este o victorie care trebuie să ne facă să credem că avem șansa noastră”

David Istrate, Mara Mihăilescu

David Istrate, Mara Mihăilescu
06.04.2019

Sâmbătă, 6 aprilie, BCM U FC Argeș Pitești și CSM CSU Oradea și-au disputat o partidă lipsită de orice miză din punct de vedere al clasamentului. Astfel, gazdele au profitat de relaxarea bihorenilor și au reușit să se impună la o diferență de 9 puncte, scor 90-81.

La finalul confruntării, Florin Nini s-a arătat mulțumit de victoria elevilor săi, accentuând faptul că aceștia au câștigat lupta la recuperare și au produs un joc colectiv excelent. De asemenea, antrenorul argeșenilor susține că această victorie poate avea un impact mare asupra moralului echipei pe care o conduce.

Da, un meci despre care știam de la început că nu prezintă o miză pentru ierarhia clasamentului, lucru pe care noi l-am discutat cu băieții, tocmai în ideea de a nu fi dezinteresați și de a nu trata meciul altfel decât ar trebui și anume într-un mod serios și corect. Eu mă bucur pentru victorie, mă bucur pentru faptul că ceea ce ne-am propus și anume, jocul a fost mult mai elaborat, mult mai colectiv și să găsim soluțiile cele mai bune în jocul de echipă, a funcționat. Numărul de recuperări a fost bun, important pentru noi în fața unei echipe atletice, cu jucători puternici. Sigur că având 34 de recuperări, 14 ofensive sau 13, și 19 assisturi am făcut un joc bun. I-am felicitat pentru că o victorie în fața Oradiei, în primul rând pentru noi însemna câștigarea unui moral important în ceea ce privesc meciurile ce urmează. Pentru noi este o victorie importantă, este o victorie de moral, este o victorie care trebuie să ne facă să credem că avem șansa noastră. Știm că Oradea este o echipă grea, rămân în continuare la ideea că este principala favorită la titlul de campioană dar cred că și noi avem un cuvânt important.”

În continuare, Nini a fost întrebat despre pauza competițională cauzată de Final Four și All Star Game și efectul pe care aceasta îl are. De asemenea, antrenorul gazdelor a fost rugat să ofere un pronostic legat de rezultatul seriei cu CSM CSU Oradea.

„Ei rămân în priză că sunt la Final Four. Da, e o pauză peste care am mai trecut, să nu uităm de cele două săptămâni și jumătate ale echipei naționale. Însă de aceasta dată o trecem în formulă completă. Eu cred că pentru această perioadă mă bucur în primul rând că suntem cu toată echipa validă. Este o perioadă în care noi să ne punem la punct strategia și relațiile de joc. Vom desfășura două meciuri de verificare, deocamdată nu vă pot spune exact perioada pentru că depindem de anumite lucruri. Este și turneul de 3X3. Deci vom efectua și jocuri de verificare și sigur că vom încerca să folosim această perioadă în favoarea noastră. Nu mă hazardez să dau un procent. Din punctul meu de vedere, noi plecăm la luptă deschis, noi plecăm cu intenția de a face un joc bun și de a ne juca șansa de a accede în semifinale.”

BCM U Pitești a terminat sezonul regulat pe locul al 6-lea, cu 34 de puncte, și o va întâlni în prima rundă de playoff pe CSM CSU Oradea.

*foto: Facebook - BCM U FC Argeș Pitești

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Nini
    Chiar daca are multi “sustinatori” in sala, eu chiar il felicit pentru faptul ca acorda incredere tinerilor. Chiar daca meciul nu a avut o miza pentru clasament, felicitari!

    cu 5 luni în urmă (06.04.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac:

      *
      *chiar

      cu 5 luni în urmă (06.04.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!