| Minute | 47:34 |
| Puncte | 36 |
| Pase decisive | 10 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 40 |
Fosta adversară a lui U-BT Cluj-Napoca din BKT EuroCup, Valencia Basket, traversează o perioadă de vis și a încheiat anul cu șapte victorii în ultimele opt meciuri în Euroligă. „Liliecii” au profitat de eșecul surprinzător suferit de Hapoel Tel-Aviv și au învins la mare luptă Partizan Belgrad (86-73), pentru a urca pe prima poziție în cea mai puternică competiție de pe continent la finalul lui 2025.
Clubul din capitala Serbiei a început duelul în forță și a încheiat secvența inaugurală cu un avantaj de patru lungimi (18-22). Valencia și-a intrat în mână începând cu actul secund și a reușit să preia conducerea cu câteva minute înaintea pauzei mari. Cu toate acestea, Partizan a strâns rândurile și a restabilit egalitatea la intrarea la vestiare, tabela indicând 43-43.
Oaspeții au revenit de la vestiare extrem de motivați și au izbutit să se desprindă în mai multe rânduri la o diferență de două posesii. Elevii lui Alvaro Gomez au înscris în ultimul minut două reușite din spatele liniei de trei puncte și intrau în ultimul act cu o posesie în față, scorul fiind 65-63. Valencia nu a mai cedat în niciun moment conducerea în ultimul act și a dominat categoric această perioadă, pentru a se impune, în cele din urmă, cu scorul de 86-73.
Darius Thompson a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, adunând 17 puncte, 3 recuperări și 6 pase decisive. El a fost urmat de Brancou Badio și Nate Reuvers, care au reușit câte 14 puncte. De partea cealaltă, Isaac Bonga a ieșit la rampă cu 17 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, în timp ce Sterling Brown a contribuit cu 15 puncte și 2 assist-uri.
În urma acestui succes, Valencia Basket ajunge la șapte victorii în ultimele opt meciuri în Euroligă și înregistrează un bilanț de 13 victorii și 6 înfrângeri. La polul opus, Partizan Belgrad nu a mai simțit gustul victoriei de aproape trei săptămâni și se află pe penultima poziție cu un bilanț în oglindă.
Valencia Basket și U-BT Cluj-Napoca au fost repartizate în stagiunea precedentă în aceeași grupă din BKT EuroCup. Campioana României a fost extrem de aproape de a câștiga meciul din BTarena, în care s-a aflat în avantaj pentru puțin peste 24 de minute, însă, după un ultim sfert de coșmar, s-a înclinat cu scorul de 105-96.
„Liliecii” și-au adjudecat duelul din Spania la o diferență consistentă de nu mai puțin de 28 de puncte, cu scorul de 108-88. Patru luni mai târziu, cele două echipe s-au reîntâlnit în sferturile de finală ale competiției, unde și de această dată Valencia a avut câștig de cauză, impunându-se cu 98-74, în fața propriilor suporteri.
La rândul ei, Partizan Belgrad este una dintre adversarele directe ale lui U-BT Cluj-Napoca în sezonul curent, din Liga Adriatică. „Studenții” au izbutit o evoluție admirabilă în primul și singurul meci direct din istorie, însă au cedat la o diferență de șapte puncte, scor 85-92, în BTarena.
U-BT Cluj-Napoca și Partizan Belgrad se vor reîntâlni în ultima zi din luna ianuarie, în Serbia.
*Foto: U-bt.basketball
Victorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Programul și transmisiunile etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
Goran Martinic este MVP-ul etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masc...
SCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!