Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Foto de colecție cu Dragan Petricevic, în vacanța din Rhodos

Foto de colecție cu Dragan Petricevic, în vacanța din Rhodos

Dragan Petricevic a început vara la Sahel, în Tunisia, dar la scurt timp a fost acontat de SCM Timișoara, unde s-a întors pentru un al treilea mandat pe banca bănățenilor. 

Petricevic s-a arătat încântat de faptul că s-a întors pe malul Begăi:

„Pentru mine Timișoara a fost mereu un club și un oraș la care vreau să mă întorc. Aici locuiesc, soția mea este în Timișoara. Cu siguranță că aș fi vrut să mă întorc, doar că acum s-au îndeplinit condițiile în care putem să lucrăm foarte bine împreună”, a spus Dragan, la conferința de presă în care a fost prezentat ca antrenor pentru sezonul viitor. 

Dragan a avut parte de mai multe aventuri în această vară. Mai întâi a mers la clinicul de la Belgrad, acolo unde a întâlnit mai mulți antrenori români, printre care îi numărăm pe Cristi Achim sau Florin Nini și unde au ascultat prelegerile lui Stan van Gundy, a antrenorului Stelei Roșii Belgrad, Milan Tomic sau a lui Igor Kokoskov, antrenor care a câștigat EuroBasket 2017 cu naționala Sloveniei. 

 

Basketball Clinic Belgrade 2019 Nice to see again great coaches and friends

Posted by Petricevic Dragan on Saturday, June 29, 2019

Pentru Petricevic a urmat apoi un „sejur” la Las Vegas, unde s-a întâlnit cu Mihai Silvășan și cu Vlad Moldoveanu, a fost spectator la NBA Summer League și unde au urmărit la treabă mai mulți jucători americani. 

A urmat participarea la un clinic la Sarajevo, de această dată în calitate de antrenor: 

În cele din urmă, Dragan și-a făcut concediul în insula grecească Rhodos, acolo unde a petrecut mai multe zile de relaxare și și-a îmbunătățit tehnica de sărituri în apă...

Acum că distracția s-a terminat, urmează să aibă loc reunirea lotului timișorean, cel din care s-au păstrat puțini jucători din echipa de anul trecut, printre care îi numărăm pe Milos Komatina, Nikola Pesakovic și Sherwood Brown. 

Primul meci oficial al Timișoarei în LNBM va fi acasă, contra celor de la BCM U Pitești.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!