Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

FOTO. Foștii sportivi ai BCM Baia Mare s-au plâns de condițiile precare de performanță

Radu Bărăian

Radu Bărăian
16.02.2017

Conducerea formației BCM Baia Mare a anunțat miercuri seară decizia de a se retrage din Liga Națională de Baschet masculin. Mesajul a fost transmis de către președintele George Oprin prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe un canal de socializare al clubului băimărean. 

La scurt timp după acest anunț, site-ul nostru a fost informat cu privire la condițiile precare de performanță pe care sportivii le-au întâmpinat în perioada petrecută la Baia Mare. În acest sens am primit o fotografie cu masa pe care sportivii au primit-o la finalul unei zile de pregătire. De asemenea, sportivii s-au plâns și de politica clubului de a se deplasa în ziua meciului, iar după aceea să se întoarcă la Baia Mare. Un exemplu este deplasarea de la București, când sportivii au petrecut patru ore la târgul de Crăciun, după care au susținut meciul, iar mai apoi s-au întors la Baia Mare.

Băimărenii au încheiat prematur sezonul 2016/2017 cu un bilanț de 18 meciuri susținute, 17 înfrângeri și o victorie.

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu BB55 :

    Off
    Chiar imi pare rau, saracii de ei.
    Se duce pe p*** tot acolo in Baia Mare...

    cu 7 ani în urmă (16.02.2017) Raspunde
  • BC Sirius Mureșul Târgu Mureș jeff :

    jeff
    Un final nefericit si trist... Deplasarile din ziua meciului nu ar fi fost o problema, daca ar fi fost realizate cu ... avionul.

    cu 7 ani în urmă (16.02.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea adrian.or :

    Adrian.or
    Cineva de la noi ar trebui sa aiba prezenta de spirit de a-l legitima pe Tohatan. Pustiul ala e meserie. Mai erau pe acolo 1-2 romani decenti, de crescut. Unul am auzit ca se antreneaza cu Iasi.

    cu 7 ani în urmă (16.02.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!