Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Foto: Frăţilă Daciana Codruţa
Gaz Metan Mediaș a obținut una dintre cele mai importante victorii stagionale. Echipa pregătită de către Ovidiu Teleabă a dispus de bC Timișoara cu scorul de 83-78, în derby-ul etapei a 24-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin.
Echipa de pe Târnava Mare a urmărit mult timp acest succes. Asta deoarece pierduse de două ori cu CSU Ploiești, a cedat la Timișoara și Cluj, pentru ca apoi să fie eliminată din Cupa României. Era nevoie extrem de mare de un succes împotriva unui adversar de calibru. Capabil să ajute moral echipa din Mediaș, una care dispune de material de cea mai bună calitate la nivel de Divizia A.
Mediașul a beneficiat de aportul consistent oferit de către Ivan Ivanovic, marele absent de la Brazi. Simpla prezență în teren a acestui jucător schimbă radical fața lui Gaz Metan. Ivanovic este un jucător foarte inteligent și îmbină talentul de care dispune cu experiența acumulată. Are un fizic extraordinar și joacă foarte util pe ambele faze ale jocului. Ordonează excelent apărarea colectivă și este redutabil pe jocul om la om. Are calitățile necesare de a finaliza sau de a găsit superioritatea în joc pe ofensiva echipei sale.
Toate aceste lucruri au fost vizibile în meciul cu Timișoara. El a avut 15 puncte, 9 recuperări și 5 pase decisive fiind cel mai eficient jucător al partidei alături de Zlatko Jovanovic și Dominique Archie.
Formația gazdă a avut ritm mai bun și a executat cu mai multă precizie pe parte de finalizare. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că mingea a ajuns în dese rânduri sub coș. De fapt Gaz Metan a câștigat cu 52-26 duelul punctelor marcate din spațiul de trei secunde. Asta se datorează pătrunderilor impetuoase rezultate de pe urma acțiunilor purtate în viteză, ori de pe urma unor recuperări ofensive pe situații de atac pozițional rămase neconcretizate în puncte din prima încercare. În aceeași zonă a terenului s-a consemnat o altă superioritate evidentă, chiar decisivă. Mediaș a câștigat, cu 42-31, lupta la recuperări. Ardelenii au strâns 17 recuperări ofensive și 60% la aruncările de două puncte.
Trebuie adăugat faptul că apărarea zonă a Mediașului s-a exprimat mult mai bine în această seară. Acest lucru se datorează în primul rând prezenței pe parchet a lui Ivanovic, dar în același timp putem să menționăm faptul că adversarul a avut mari probleme la aruncările de la distanță. Multe, chiar prea multe, aruncări necontestate nu au gîsit ținta pentru formația echipată în violet.
De cealaltă parte, Timișoara a fost mai mereu în joc și a oferit o replică demnă de statutul și poziția în clasament. Echipa de pe Bega a avut grijă de minge, a distribuit-o așa cum trebuie și a avut destule situații în care a găsit soluția optimă pentru a pune puncte pe tabela de marcaj. Tocmai de aceea s-a consemnat egalitatea de 10 ori pe tabela de marcaj, iar de 18 ori s-au succedat cele două echipe la conducere.
Garnitura de start a Timișoarei a avut niște probleme în acest meci dar chiar și așa a marcat cu 19 puncte mai mult decât cea a gazdelor. Pe de altă parte trebuie notat faptul că Zlatko Jovanovic, cel mai influent jucător din punct de vedere ofensiv în sistemul lui Badnjarevic și poate cel mai bun coordonator pur din Divizia A, a avut o nouă seară mizerabilă la aruncările din afara semicercului.
Degeaba a avut 5/5 la două puncte sau 7/8 la linia de pedeapsă. E inutil să ai 20 puncte și 9 pase decisive dacă termini cu 1/11 la aruncările de la distanță. Zlatko a avut o serie de aruncări deschise pe care le-a ratat. Nu e prima dată când bosniacul are probleme la acest capitol. Incluzând jocul de la Mediaș, Jovanovic are 3/26 la aruncările de la distanță în ultimele trei partide disputate în baschetul românesc. Asta înseamnă 11.5%. Foarte modest și implicit afectează jocul echipei.
Timișoara prestează mai limbede, mai ordonat. De aici au rezultat cele doar nouă posesii pierdute și superioritatea la intercepții, mingi pierdute și pase decisive. Dar uneori asta nu e suficient pentru a asigura victoria.
Meciul a fost marcat de contribuția rezervelor echipei gazdă. Aceștia au câștigat confruntarea cu omologii lor: 39-15. Deven Mitchell, venit după cel mai modest joc din acest sezon, a început această confruntare pe bancă. Atunci când a intrat și mingea i-a fost încredințată americanul a folosit-o așa cum trebuie. A avut 6/8 la aruncările din acțiune și a terminat cu 17 puncte și 3 pase decisive având o singură posesie pierdută.
De asemenea, Titus Nicoară a avut o contribuție importantă chiar dacă nu s-a apropiat de evoluțiile obișnuite din punct de vedere statistic. El a izbutit un coș cu fault și a transformat singura liberă de care a beneficiat într-un moment critic al meciului, când defensiva Timișoarei a folosit un marcaj larg, chiar neglijent. În fine, Craig Moore a transformat de la distanță și acest lucru a ajutat echipa gazdă.
În schimb, Bogdan Popescu a fost limitat de greșelile personale și a terminat această partidă cu o contribuție mult prea modestă pentru standardul cu care ne-a obișnuit în acest sezon competițional. Dominique Archie a corespune, dar nimeni nu a compensat cele opt puncte marcate în minut de pOpescu în această confruntare.
În condițiile în care Gaz Metan a beneficiat de implicare peste nota obișnuită din partea tuturor jucătorilor, acest lucru fiind combinat cu sperioritatea din punct de vedere al valorii pure individuale respectiv cu seara dificilă a unor jucători ori la unele procedee ale Timișoarei, succesul ardelenilor este logic. Rămâne de văzut dacă Gaz Metan știe să învețe din victorii și va păstra acest obicei și la următoarele meciuri de asemenea importanță.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Jeffery Taylor, transfer cu nume realizat de U-BT Cluj-Napoca
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Inevitabilul s-a produs: Cristian Achim rămâne antrenorul lui CSM CSU Orade...
CS Vâlcea 1924 și-a asigurat serviciile lui Amedeo Casale
2 comentarii la aceasta stire:
completare
cu 13 ani în urmă (04.03.2012) RaspundePentru o analiza completa si in tonul declaratiilor de la precedentele etape (care s-au mai schimbat in ultimul timp) ,trebuie sa amintim de "caracterul" minunat al lui Dragusin,acest charismatic al baschetului romanesc, de la care copiii au de invatat ori de cate ori este filmat in prim plan.
....
cu 13 ani în urmă (04.03.2012) Raspundede 'caracterul ' lui popescu in timpul meciurilor ce sa mai zici.....oare nu sunt din acelasi oras? sigur ca da "minunatul bucuresti"
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!