Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Gaz Metan Mediaș, câștigătoarea sezonului regulat al Diviziei A la baschet masculin - ediția 2011/12, va aborda playoff-ul într-o situație ce poate fi privită din mai multe perspective. Formația antrenată de către Ovidiu Teleabă va avea avantajul terenului propriu indiferent de faza în care va juca până la momentul în care se va trage cortina peste acest sezon competițional.
Ardelenii au încheiat pe prima poziție un sezon regulat în cadrul căruia au fost singurii care nu au primit niciun punct într-un meci oficial. Este ca și cum am spune că au jucat un meci mai puțin decât celelalte protagoniste dar au terminat deasupra tuturor.
Însă era mai bine pentru Gaz Metan dacă într-adevăr realitatea ar fi fost conformă cu precedenta afirmație. Dar știm bine că înfrângerea prin forfait a lăsat sechele în această echipă. Ce a urmat înfrângerii cu Ploieștiul din turul campionatului nu ar trebui să îndure nicio echipă.
Chiar și așa medieșenii au avut puterea de a reveni. Merită credit pentru ce au făcut în retur. Ei au strâns 12 victorii dintr-un total de 14 partide jucate. Gaz Metan a cedat doar la Brazi și Oradea, în meciuri în care au resimțit absențele unor jucători influenți: Ivanovic în primul, respectiv Dumitrescu în al doilea.
Cel din urmă a încheiat sezonul 2011/12 din cauza unei recidive. E imposibil ca Tudor să poată juca cu acea hernie de disc. Iar absența lui e foarte importantă. Dumitrescu aduce experiență, pe care știe să o folosească pentru binele echipei.
El este genul de jucător care prin punctele pe care le aduce se transformă într-un real pericol pentru orice apărare. În special din spatele semicercului. Dar importanța, influența sau valoarea unui jucător nu se referă doar la câte puncte e calabil să înscrie.
Spre exemplu, Dumitrescu, cu toate că orice echipă știe de ce este în stare, rămâne un baschetbalist important. Simpla lui prezență pe parchet menține apărarea adversă mereu în alertă. Nu i se poate acorda spațiu niciun moment. Nici măcar când se află la 7-8 metri depărtare de coș. Iar acest lucru înseamnă ceva.
Și de obicei importanța unui jucător se vede și se simte atunci când el nu este în teren. Gaz Metan va resimți din plin absența lui Dumitrescu. Este unul dintre jucătorii care pot marca, dar în același timp poate atrage atenția defensivei adverse. Un lucru foarte important dacă ne uităm la calitățile ofensive ale jucătorilor alături de care evoluează. Când apărarea se concentrează la Tudor apar spații. Fie pe partea opusă, fie în spațiul de trei secunde. Iar Mediaș are jucătorii capabili să aducă puncte de oriunde, mai ales atunci când adversarul trebuie să se apere la fel de atent la toți cei cinci oameni aflați în atac.
Dumitrescu a ratat ultimele patru etape din sezonul regulat, perioadă încheiată de Gaz Metan cu un bilanț de 3-1. În fiecare dintre aceste jocuri echipa de pe Târnava Mare a început meciul în formula Tomeljak, Mitchell, Jucan, Ivanovic și Zigeranovic. Cu alte cuvinte staff-ul tehnic a optat să folosească doi jucători de poziția 3 în garnitura de start.
Astfel, Mitchell s-a apărat la poziția 2, iar Gaz Metan a avut prezență și mai impresionantă la recuperare. Pe de altă parte, evoluând cu un singur fundaș și fără un om de pozițiile 2-3 capabil să joace în dribling pe organizare, medieșenii au avut probleme la capitolul posesii pierdute. În special datorită aceluiași jucător american. Mitchell a pierdut posesia mingii de 18 ori în ultimele patru etape din sezonul regulat. Acest lucru nu a afectat echipa din cauza calității ultimilor adversari.
Însă va fi mai greu să joace în viteză împotriva unor echipe organizate. Așa cum sunt majoritatea, dacă nu chiar toate, formațiilor calificate în playoff. Dacă o va face e posibil să-i meargă până la un anumit punct. Pe de altă parte, în debutul sezonului regulat al actualei ediții de campionat Mediaș a jucat fără Dumitrescu, care a fost accidentat și în acea perioadă. Iar rezultatele au fost foarte bune pentru Gaz Metan. Însă lucrurile s-au schimbat de atunci. Jarrett Howell nu mai este, înlocuitorul - Ivan Tolemjak - nu e atât de bun pe parte de finalizare chiar dacă are calități foarte bune de organizator. În plus, playoff-ul este cu totul altceva decât primele șapte etape din sezonul regulat al actualei ediții de campionat. Perioadă în care ardelenii au prins doar doi adversari calificați în playoff.
Gaz Metan va resimți absența lui Dumitrescu în playoff. Este un lucru știut atât de echipa ardeleană cât și de adversari. Totuși nu putem afirma că absența lui este decisivă. Asta pentru că în echipa din Mediaș joacă baschetbaliști de excepție capabil să acopere absența lui Tudor. Pentru ca lipsa celui mai experimentat jucător român să nu se simtă va fi mare nevoie de un aport consistent din partea celorlalți jucători. Jucan să fie mai productiv pe faza ofensivă, Mitchell mai atent atunci când vrea să pătrundă, Drăgușin mai concentrat la joc și așa mai departe. Totul completat de decizii inspirate din partea staff-ului tehnic.
Dacă Mediaș va fi eliminată, nu neapărat din primul tur (dar și dacă se va consemna surpriza), nu putem să spunem încă de acum că această eliminare se datorează lipsei lui Dumitrescu.
Gaz Metan va trebui, chiar și în absența fostului jucător de la U Mobitelco Cluj, să rămână la fel de productivă din punct de vedere ofensiv, dar să fie mai prudentă și mai atentă la capitolul posesii pierdute și totodată să nu permită intercepții adversarului (raport care a fost decent în sezonul regulat). Rămâne de văzut în ce măsură va scădea numărul de aruncări de la distanță executate, dar acest lucru va depinde și de modul în care se va apăra adversarul.
Energia Rovinari s-a apărat box and one în acest sezon la câteva echipe. Exemplu ar fi meciul cu CSM București din retur. De asemenea, gorjenii au ales să se apere under în meciurile cu BCM U Pitești și CSM Oradea, tot în retur. Cu alte cuvinte, nu ar fi neapărat surprinzător, dacă ne uităm la numărul limitat de fundași clasici, ca Teleabă să-l arunce în luptă pe Patrick Marcu pe o perioadă scurtă de timp. Pentru a-l testa, a vedea cum reacționează la miză, la presiune. Este vorba despre un alt jucător prea puțin cunoscut la noi și care ar putea fi capabil să pedepsească o apărare concentrată la interior. Acolo unde gorjenii vor avea serios de lucru în lupta la recuperare. Ar fi un mic risc, dar pe de altă parte echipa din Târgu Jiu va fi obligată să joace tactic pentru a avea șanse la victorie împotriva unei echipe atât de puternice la interior.
Foto: Andor Marton & Frățila Daciana Codruța
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
Tomas Zdanavicius este noul jucător al lui SCM U Craiova
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
Tyrell Johnson sosește din Serbia și va evolua pentru Corona Brașov
Tomas Zdanavicius este noul jucător al lui SCM U Craiova
2 comentarii la aceasta stire:
/
cu 13 ani în urmă (08.04.2012) RaspundeDa, acum va trebui ca Teleaba sa se bazeze pe Marcu, jucator care, din perspectiva marelui antrenor, a trebuit sa frece banca tot sezonul.
marcu nu e dumitrescu
cu 13 ani în urmă (08.04.2012) RaspundeDumitrescu a jucat faorte bine dupa ce si-a revnit din prima accidentare (greu, cu minute intregi in care a aratat foarte putin, insa se vedea progresul). In ultimele meciuri l-am vazut maracdn des si de sub cos, si cu pricedee pe care inainte nu le utiliza.
Marcu nu-l poate suplinii pe Dumitrescu, nici ca valoare, nici ca experienta. Nu are minute de joc si mai are o problema: Teleaba nu-l vrea in echipa. Parca dinadins cand tatal lui MArcu e in sala, Teleba nu-l baga in teren deloc. Este ceva personal se pare
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!