Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Gaz Metan Mediaș, performanță rarisimă: Mai multe recuperări ofensive decât defensive!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
03.12.2011

Gaz Metan Mediaș a suferit al 3-lea eșec în ultimele patru etape. După înfrângerea prin forfait cu CSU Ploiești, respectiv cea din ultima secundă de la Timișoara, deținătoarea cupei a pierdut pentru prima dată concludent, fără prea mari șanse de a se impune în condițiile în care a alergat pe parcursul întregii reprize secunde după adversar.

Chiar și așa, elevii lui Ovidiu Teleabă nu contenesc să uimească în anumite aspecte ale jocului. Gaz Metan, conform așeptărilor pe fondul componenței celor două loturi de jucători și ale calităților principale ale acestora, s-a impus categoric la recuperări. Raportul general a fost de 48-33.

Nimic neobișnuit până aici. Dar ceea ce surprinde este modul în care oaspeții din această seară au strâns recuperările. Gaz Metan a avut 26 de recuperări sub coșul advers! Adică a câștigat mai mult din propriile ratări decât din cele ale adversarului. De fapt toată diferența între cele două echipe s-a făcut la recuperări ofensive, întrucât la cele defensive a fost egalitate (22-22).

Să domini sub coșul advers e foarte bine. Cel mai indicat este să o faci trimițând mingea în coș, dar e bine și să ai puterea de a-ți recupera propriile greșeli. Însă atunci când ai 26 de recuperări ofensive și pierzi la 11 puncte este ceva cu totul neobișnuit. Dar medieșenii au făcut-o și pe asta în condițiile în care 47 din cele 80 de aruncări din acțiune efectuate, despre 5 din cele 14 libere au fost ratate. Inutil de menționat faptul că U Mobitelco a fost mult mai precisă pe finalizare.

Din punct de vedere individual Titus Nicoară a avut  12 recuperări, iar Deven Mitchell a adăugat 11. Orădeanul a strâns șapte recuperări ofensive, Scott VanderMeer a reușit șase și Deven Mitchell a avut cinci.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!