| Minute | 40:45 |
| Puncte | 32 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 15 |
| Eficienta | 44 |
U-BT Cluj-Napoca intră pe ultima sută de metri în cursa pentru calificarea în optimile EuroCup. Ardelenii joacă prima dintre cele două deplasări miercuri, 29 ianuarie, pe terenul lui Lietkabelis, în penultima rundă a sezonului regulat.
Gediminas Orelik, fost baschetbalist la formația baltică, a fost prezent la conferința de presă de dinaintea meciului, alături de Mihai Silvășan. Iată ce a declarat acesta despre meciul de diseară, cu Lietkabelis:
„Va fi un meci greu, pentru că am jucat acolo aproape trei sezoane. Va fi dificil, ei întotdeauna joacă bine acasă. Se descurcă mai bine acolo decât în deplasare. Va fi amuzant să îi întâlnesc, deși nu e prima oară când evoluez împotriva lor ca adversar. Totuși, va fi pentru prima dată când joc în sala lor ca adversar. Mă voi bucura să îi întâlnesc din nou, în special pe suporteri. Ei nu mai au șanse să se califice, dar știu că întotdeauna se luptă pentru victorie și pentru fani. În schimb, pentru noi e unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. Va conta pentru ocuparea unei poziții bune înainte de Play-Off.
Disputa dintre U-BT Cluj-Napoca și Lietkabelis Panevezys este programată miercuri, 29 ianuarie, de la ora 19:00 și poate fi urmărită în direct pe Prima Sport 3.
*foto: u-bt.basketball
CS Vâlcea 1924 a efectuat un nou transfer
Nebojsa Vidic: „Am fi putut fi fericiți având un meci echilibrat. Cheia a f...
Programul și transmisiunile etapei a opta din Liga Națională de Baschet Mas...
Dinamo București își respectă statutul de favorită și câștigă cu CSU Sibiu
Brandon McKissic este al patrulea jucător străin din lotul Stelei București
CSM CSU Oradea rămâne singura echipă neîvinsă din LNBM
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!