Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

George Toth: “Sunt oarecum puţine emoţii dar le voi lăsa pe bancă”

Claudiu Dekan

Claudiu Dekan
12.10.2013

Înaintea confruntării cu Asesoft Ploieşti, pivotul timişorean George Toth ne-a răspuns la câteva întrebări referitoare la acest meci extrem de important pentru ambele echipe.

Sunteţi pregatiţi din punct de vedere fizic pentru meciul de mâine?

Pot spune că suntem pregatiţi pentru meciul de mâine, şi fizic şi psihic. Nu am avut foarte mult timp în care să ne pregătim, dar timpul care l-am avut nu l-am pierdut deloc.

Meciul contra celor de la Ploieşti este cel în care se va vedea adevărata valoare a echipei?

Vrem să arătam tot ce putem cu Ploieştiul deoarece aşa ne putem arăta adevărata valoare, eu zic că este oarecum şi un meci de orgoliu.

Mizaţi pe victorie?

Sigur, noi tot timpul pornim cu gândul la victorie indiferent de adversar, repet, vom face tot ce ne stă în putinţa să caştigăm.

Care crezi că este punctul vostru forte?

Punctul nostru forte zic că este jocul de echipă pe care îl imbunătaţim de la o zi la alta, forţa grupului ne poate aduce unde ne dorim.

Care este sentimentul tău înaintea unui meci cu Asesoft Ploiesti?

Sunt oarecum puţine emoţii, dar le voi lăsa pe banca, tot timpul când dau de adversari redutabili îmi doresc să joc mult mai bine, dar în acelaşi timp să joc pentru echipă.

George Toth este liderul formaţiei timişorene în ceea ce priveşte recuperările ofensive. Principalul său adversar in meciul de sâmbătă va fi veteranul ploieştenilor, Cătălin Burlacu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!