Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

George Trif a vorbit despre calificarea în Top 10 și despre problemele echipei sale

George Trif a vorbit despre calificarea în Top 10 și despre problemele echipei sale

Aflată în al doilea sezon de la revenirea în Liga Națională de Baschet Masculin, CSM Târgu Mureș a impresionat și a reușit să își asigure calificarea în Top 10, având în acest moment un bilanț de nouă victorii și cinci înfrângeri în grupa B.

Cu ocazia îndeplinirii obiectivului principal, trupa ardeleană a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia George Trif, antrenorul alb-albaștrilor, a vorbit despre sezonul elevilor săi, dezvăluind și câteva din problemele cu care s-a confruntat echipa sa în ultimele luni:

„Aceste rezultate le-am obţinut cu această minunată echipă, cu băieţii de care sunt foarte mândru. Condiția a fost bineînțeles să fie toţi sănătoşi… Dar din păcate pe parcursul sezonului am avut probleme: aproape în fiecare săptămână am avut doi trei jucători bolnavi. Este foarte frig în Sala Polivalentă, sunt 10 grade în timpul antrenamentelor. Dacă doi sunt cu febră, restul – încă vreo cinci jucători – au nasul înfundat sau le curge nasul. Din păcate acestea au fost problemele cu care ne-am lovit până acuma. Sper să se rezolve cât mai cât mai repede această problemă, plus încă o problemă care o întâmpinăm acum: din păcate a venit o Ordonanță de la minister și chiria la sală s-a făcut de la 105 RON pe oră la 500 RON pe oră. În aceste condiţii nu ne mai putem antrena în Sala Polivalentă. Cred că suntem singura echipă din țară care ne antrenăm într-o sală de juniori și jucăm meciurile în Sala Polivalentă. Acestea sunt probleme cu care noi ne-am confruntat tot sezonul și care acuma pot să fie spuse prin prisma faptului că suntem calificați și lumea trebuie să știe în ce condiții am lucrat acest sezon!”, a explicat tehnicianul mureșenilor, conform site-ului oficial al clubului.

În a doua parte a declarației sale, Trif și-a exprimat și dorințele pe care le are pentru următoarea parte a sezonului, mărturisind că nu îi este teamă de nicio adversară din Liga Națională.

„Sunt foarte fericit pentru că am reușit să ne calificăm în primele 10 echipe. Nu s-a terminat încă prima fază, mai avem două meciuri cu Craiova și cu Pitești dar matematic suntem calificați în primele 10 echipe din țară. Este o performanță mare – spun eu – mai ales că la începutul sezonului mulți nu ne dădeau șanse. Erau multe voci care spuneau că avem echipă mai slabă decât sezonul trecut, dar cum am spus de la început am avut încredere în această echipă, în acești jucători doar cu condiția bineînțeles să fie toţi sănătoşi. Ne-am calificat în Final8 a Cupei României, acesta a fost primul obiectiv al nostru. Turneul final va fi la Cluj în 14 februarie, jucăm primul meci din Cupa României cu Oradea. Va fi foarte greu, dar am jucat ultimul meci din anul trecut cu ei şi am câștigat, deci speranţe avem. În privinţa celui de al doilea obiectiv, calificarea în primele 10 echipe, sunt foarte mândru, deoarece multe echipe cu un buget mai serios decât noi și cu condiții mult mai bune nu au reușit să facă acest pas.  Va fi o luptă grea pentru retrogradare sezonul acesta, patru echipe cad din prima divizie, noi din fericire am scăpat de această problemă. Bineînțeles nu vrem să ne oprim aici am spus că dacă avem jucătorii valizi și sănătoși, nu-mi este frică de nici o echipă din campionat și cu oricine ne putem lupta și trebuie să sperăm și să visăm cât mai sus să atingem un loc cât mai bun în faza a doua a campionatului. Dorința mea este să intrăm în playoff și cred că a tuturor și a jucătorilor și a conducerii clubului și în play-off nu se știe niciodată….”

În etapa a 17-a a Ligii Naționale, CSM Târgu Mureș va primi vizita lui SCM U Craiova, grupare ce nu mai are șanse la calificarea în Top 10. Duelul are loc luni, 15 ianuarie, la ora 18:00.

*foto: Facebook – CSM Târgu Mureș – Marosvasarhelyi VSK

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!