Minute | 27:31 |
Puncte | 26 |
Pase decisive | 9 |
Recuperari | 4 |
Eficienta | 34 |
După ce în stagiunea precedentă a ratat Final 8-ul Cupei României din cauza coșaverajului, CSM Târgu Mureș are șansa în acest sezon de a se califica la turneul final chiar pe teren propriu, găzduind grupa C de calificare la Final 8.
Pentru asta, alb-albaștrii trebuie să treacă de CSM Focșani și de CSM Galați, grupările care au fost repartizate la turneul de la Târgu Mureș. Ardelenii au organizat miercuri, 13 septembrie, o conferință de presă, în cadrul căreia au fost prezenți George Trif, antrenorul principal, Vlad Pora, antrenorul secund, Szabolcs Santa, căpitanul formației, Jakob Lowrance și Cristian Mureșan.
Iată ce au declarat tehnicienii lui CSM Târgu Mureș:
„A fost o perioadă de pregătire destul de lungă. Sperăm să abordăm aceste meciuri cât mai bine, să reușim să ne calificăm în primele 8 echipe, obiectivul nostru. Grupa în care am fost repartizaţi, cu Focșani și cu Galați este una zic eu accesibilă, nu ușoară, dar putem să ne luptăm cu ei cu siguranță, mai ales că jucăm pe teren propriu și în fața propriilor suporteri pe care cu ocazia asta să le transmit să vină la sală, să ne susțină ca și până acuma. Aportul lor în timpul meciurilor este unul foarte, foarte mare și ne ajută foarte mult. Perioada de pregătire a fost una destul de lungă. Ok, nu am avut chiar totul lotul la dispoziție de la început, dar pe parcurs s-au alăturat toți jucătorii cu mici probleme, cu accidentări nu foarte grave, dar încercăm sper ca la ora primului meci să fie toată lumea validă și gata să se joace și să dăm ce avem mai bun pe teren. Am avut și câteva meciuri pregătitoare. Chiar în weekendul acesta am fost la Sibiu, unde am avut 2 meciuri destul de intense cu echipe bune din campionat. Au fost și lucruri bune și lucruri mai puțin bune pe care încercăm să le corectăm până la începerea Turneului Cupei României”, a spus George Trif, conform csmtgm.ro.
„Părerea mea este că ușor ușor se creează și se va crea această chimie de care avem nevoie în vederea meciurilor oficiale. La fel sunt entuziasmat pentru că vom juca în fața suporterilor proprii acest prim tur de Cupa României. Băieții, din ceea ce am văzut în cadrul sesiunilor de pregătire, și în cadrul meciurilor amicale sunt foarte pregătiți. Cu siguranță vom avea 2 meciuri foarte bune versus Focșani și Galați și bineînțeles, ne dorim calificarea în Final8. Totodată, sunt foarte bucuros că nu avem probleme majore de sănătate după această perioadă de pregătire și după aceste meciuri. Și la fel subliniez cum a zis și George așteptăm publicul în număr cât mai mare la sală, să ne susțină să fie alături de noi în aceste provocări și împreună să reușim să ne atingem scopul în acest an”, a adăugat Vlad Pora, asistentul mureșenilor.
Jakob Lowrance a declarat că se simte foarte bine la Târgu Mureș, echipa alb-albastră fiind prima formație la care a decis să se întoarcă. De asemenea, a confirmat faptul că obiectivele grupării sunt calificarea la Final 8. În schimb, Cristian Mureșan a vorbit pe scurt despre perioada de pregătire:
„În perioada de pregătire, simt că ne-am antrenat foarte bine. Suntem pregătiți fizic și din punct de vedere baschetbalistic, deja ne cunoaștem toți coechipierii, colegii mei au o mare experiență în baschet și noi, juniorii primim încredere din partea lor, din partea antrenorilor și bineînțeles mergem în weekend să câștigăm ambele meciuri și așteptăm toți fanii la Sală să ne susțină.”
CSM Târgu Mureș va juca vineri, 15 septembrie, de la ora 19:00, împotriva lui CSM Focșani și duminică, 17 septembrie, tot de la ora 19:00, împotriva lui CSM Galați.
*foto: Facebook – CSM Târgu Mureș - Marosvásárhelyi VSK
U-BT Cluj-Napoca cedează în fața Valenciei, după un sfert patru de coșmar
CS Vâlcea a dat de pământ cu CSM Constanța în etapa a treia a Ligii Naționa...
Albert Stan a fost decisiv în victoria Stelei pe terenul lui FC Argeș
U-BT Cluj-Napoca cedează în fața Valenciei, după un sfert patru de coșmar
CSU Sibiu a oficializat transferul lui Danny Agbelese
Ainars Bagatskis: „Trebuie să muncim, dar întâi să înțelegem de ce jucăm”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!