Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

George Ziguli: "Cu Dinamo am vrut să scot echipa de pe teren"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
18.10.2011

BCM U Piteşti a făcut uitată înfrângerea de pe teren propriu cu SCM U Craiova învingând etapa trecută, în deplasare, pe CS Dinamo Bucureşti. Partida a fost una echilibrată, dar şi tensionată, pentru ca în final să se impună echipa ce a beneficiat de o bancă mai lungă.

Într-o declaraţie acordată unei publicaţii din Piteşti, ziarobiectiv.ro, George Ziguli a declarat că a vrut să apeleze la un vechi obicei: să scoată echipa de pe teren însă în final doar oficialul piteştean o fost cel care a părăsit Arena de Baschet după ce arbitrii l-au dat afară din sală.

Înaintea confruntării, porneam cu prima şansă, numai că în prima jumătate a întâlnirii nu se ştia cine va câştiga. Este adevărat că şi arbitrii au tras cam 20% cu echipa gazdă. La un moment dat, în semn de protest, am vrut să scot echipa de pe teren. La meci a fost prezentă şi preşedinta Federaţiei, Carmen Tocală, căreia i-am spus că nu se poate să fim arbitraţi în halul ăsta. Este bine că până la urmă am reuşit să ne impunem pe final. N-a fost un joc spectaculos, echipa încă nu a atins un nivel optim, dar sperăm ca peste două- trei etape jucătorii să îşi intre în ritm.

Directorul tehnic al formaţiei din Trivale este de părere că echipa se află departe de aşteptări, deoarece jucătorii străini nu şi-au intrat în ritm. De asemenea Ziguli afirmă că echipa este labilă psihic.

 Încă suntem departe de aşteptări şi mă refer aici în primul rând la jucătorii străini, care încă nu şi-au intrat în ritm. Fizic stăm bine, numai că probleme intervin atunci când suntem conduşi pe tabelă. Echipa noastră e labilă psihic, când suntem conduşi, intrăm în panică. La acest capitol trebuie să mai lucrăm. Suntem talentaţi, dar nu poţi face treabă numai cu talentul.

Referitor la adversarul de miercuri seară Ziguli declară că adversarii trebuie luaţi tare încă de la inceput.

Pentru noi urmează trei etape cu adversari puternici, care ne vor ajuta să ne edificăm asupra potenţialului real al jucătorilor noştri. Jucăm cu Sibiul, apoi mergem la Ploieşti, după care vom evolua, acasă, cu Timişoara. Cu Sibiul, trebuie să nu mai repetăm greşeala din meciul cu Craiova. Trebuie să-i luăm tare de la începutul jocului, altfel este posibil să avem probleme.

Nu în ultimul rând directorul tehnic îl laudă pe pivotul piteştenilor, Senai Isleam, care a devenit noul reper atunci când conducerea clubul transferă jucători străini.

 Senai, pe care l-am adus anul trecut pentru a ne ajuta în anumite momente ale jocului, a ajuns să fie numărul unu la echipă. Este ca un reper pentru noi, antrenorii. Când aducem un jucător la echipă, ne uităm să vedem dacă este mai bun decât Senai. Dacă este peste Senai, rămâne la Piteşti, altfel, nu.

Partida dintre CSU Sibiu şi BCM U Piteşti va avea loc la Sala Sporturilor Trivale, miercuri seară, începând cu orele 18:00.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gregorie :

    test
    test

    cu 13 ani în urmă (19.10.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gregorie :

    Atitudine sportiva responsabila
    Personajul in cauza, care nu facea parte din echipa tehnica pitesteana, a intrat la un moment dat pe teren solicitand jucatorilor din Pitesti sa paraseasca terenul de joc. Citind ca el este chiar directorul tehnic al echipei BCM U Piteşti mi-am dat seama cine este de fapt labilul psihic de care vorbeste in interviu. Ar trebui sa aiba ceva remuscari pentru ca putea sa piarda un meci, pe care in final l-a castigat, printr-o decizie prosteasca.
    Am asistat si eu la multe decizii incredibile ale arbitrilor, chiar si la categoria juniori unde miza este mult mai mica. Decat sa protesteze asa impotriva arbitrajului, atitudine ce va provoca dureri de coate actualilor arbitrii, mai bine ar incerca sa schimbe observatorii care protejeaza arbitrajul aranjat, fosti arbitrii la randul lor, cu fosti jucatori de baschet care au simtit pe pielea lor efectele arbitrajului. Nu-i asa ca nu poti?
    Lasa ca meciurile de la Pitesti o sa fie mai corecte. Am auzit ca pe acolo se mananca niste mate fripte de te lingi pe degete.

    cu 13 ani în urmă (19.10.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!