Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Grupa Roșie. BCM U Pitești se impune la un punct după un duel de foc în Trivale

Ana-Maria Tutunaru

Ana-Maria Tutunaru
20.01.2019

BCM U Pitești începe partida cu Korniienko, Siriscevic, Sturanovic, Carson și Ciotlăuș, iar de partea cealaltă Mihai Silvășan îi trimite în teren pe Wasburn, Kuti, Dykes, Marinov și Calnicenco.

Sturanovic deschide scorul pentru gazde, printr-un coș din acțiune, însă replica este oferită de Calnicenco, printr-o reușită din spatele semicercului, iar scorul era 3-2 pentru ardeleni. Același Sturanovic își readuce echipa în avantaj, prin două aruncări libere fructificate, după faultul lui Calnicenco. Korniienko își trece în cont 3 puncte, însă este urmat de Torok și Marinov din tabăra adversă, cu câte 3 puncte fiecare, iar scorul era 7-8 pentru U-BT. Meciul a continuat în aceeași manieră, de la egal la egal, iar după 8 minute de joc, scorul era 20-18 în favoarea gazdelor. Căpitanul gazdelor stabilește scorul primului sfert 25-22, printr-un coș înscris pe contraatac.

Ivan Siriscevic înscrie primele 3 puncte ale sfertului secund și mărește avantajul echipei sale la +6,  scor 28-22. Clujenii au reușit prin Easley și Kuti să revină la -1, iar după 3 minute de joc scorul era 30-29 pentru BCM U Pitești. Mladen Jeremic înscrie 5 puncte consecutive, astfel argeșenii își măresc avantajul la +6 și Mihai Silvășan se vede nevoit să ceară primul timp de odihnă. La jumătatea sfertului doi, Marius Ciotlăuș primește fault tehnic pentru simulare, acesta fiind urmat de faulturile tehnice pentru băncile ambelor echipe pentru proteste, iar atmosfera în sala Trivale devenea din ce în ce mai intensă. Cu Mladen Jeremic într-o formă bună, gazdele își măresc avantajul la +7, scor 41-34. Ciotlăuș și Dykes stabilesc scorul final al primei reprize, cu câte un coș de 2 puncte fiecare, scor 45-38 pentru gazde.

La revenirea de la vestiare, Bishop deschide scorul pentru gazde printr-un coș din acțiune, după assistul lui Mladen Jeremic, însă este urmat de Kyndall Dykes pentru U-BT Cluj Napoca. Aceiași Bishop și Jeremic duc scorul la 51-44, în favoarea echipei lor. Marinov își trece și el în cont prima reușită din spatele semicercului, urmat de același Dykes printr-un coș cu fault, iar avantajul piteștenilor se reduce la un punct. Au urmat minute bune în care cele două echipe au oscilat ca lideri pe tabela de joc. Cu 2 minute rămase din sfertul al treilea, Rasic înscrie două aruncări libere și un coș din acțiune, Easley un dunk, iar U-BT avea un avantaj de 6 puncte, stabilind astfel și scorul înaintea sfertului decisiv, 58-64.

Căpitanul argeșenilor, Mladen Jeremic, marchează un coș cu fault în debutul sfertului 4 și aduce BCM U Pitești la 3 puncte în spatele ardelenilor. Același Jeremic înscrie un coș de la distanță și egalează la 64 după două minute de joc. Kyndall Dykes comite a patra greșeală personală și-l trimite la linia de libere pe Carson, care marchează ambele aruncări, iar gazdele aveau +2 și Mihai Silvășan cere timp de odihnă. Căpitanul gazdelor este sancționat cu fault tehnic pentru proteste la adresa arbitrilor și acumulează a treia greșeală personală. Kuti readuce U-BT în joc și egalează la 68, după un coș din spatele semicercului. Ivan Siriscevic își readuce echipa în avantaj, printr-o reușită de 3 puncte, însă Dorsey egalează din nou. Partida a continuat în aceeași notă, însă niciuna din cele două echipe nu a reușit să se desprindă decisiv. Kyndall Dykes îi aduce pe ardeleni la +2 cu doar un minut și jumătate rămas din partidă, însă același duo Bishop-Jeremic reușește să întoarcă scorul în favoarea argeșenilor, 80-79, cu doar 11,7 secunde rămase. Astfel se stabilește și scorul final al partidei.

Mladen Jeremic a fost omul meciului, cu 18 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive, toate pentru o cotă a eficieței de +19, iar de partea cealaltă s-a remarcat Kyndall Dykes, printr-un double double cu 19 puncte și 10 recuperări, la care a mai adăugat 3 pase decisive, toate pentru un indice al eficienței de +23.

 

 

*foto: Facebook BCM U Pitești

27 comentarii la aceasta stire:
  • "U" Cluj-Napoca TitiAcs :

    !
    Mulțumim silvă

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu JCN :

    Meci
    O sa avem un top 6 de exceptie. Cinci echipe cu lot extrem de bun anul asta asa ca ne putem astepta la meciuri foarte stranse. Din pacate astazi arbitrii au fost foarte aproape sa faca din nou praf meciul.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • "U" Cluj-Napoca TitiAcs :

    Explicație
    Asta-i diferența dintre noroc și prostie : lui Watson îi intră un coș fără să vrea, U joacă ultimele 10 secunde în cel mai previzibil mod cu putință. Și dacă tot ai jucat așa de ce n-ai băgat mai mulți oameni înalți pentru o eventuală ratare ? Cu asta am terminat orice comentarii referitoare la " marele antrenor " specialist în cupe.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • "U" Cluj-Napoca TitiAcs:

      Să nu fiu rău
      Totuși astăzi au contribuit și cîțiva jucători la acest rezultat. Calinicenco trei prostii ( dintre care două ratări ) în ultimele 2 minute. Dykes inexplicabil aruncă ultima cu panoul. Personal nu știu dacă pînă acum am mai văzut coș cu panoul a lui Dykes ( poate să aibă cam 2 % reușite cu panoul ), dar oricum acțiunea cu D era previzibilă așa că l-au întîmpinat trei adversari. Rasic a vrut dar n-a putut, Și multe alte faze, surprinzător pe contraatac, ratate cu nonșalanță.

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    ...
    Nu îi mulțumiți lu' Sivă', mulțumiți prostiei lu' Nini care în sfertul 3 dormea, deși se futea un avantaj de 9 puncte, avantaj care dacă era conservat nu se mai vorbea de suspans la final. Apoi, arbitrajul a fost execrabil! Nu suport pe Nini, însă multe din decizii îi dădeau dreptate să conteste orice! Nu mai zic că a ajuns Alex Olaru, copilul celui ce și-a bătut joc de istorica echipă a U Cluj în 1991,mai mult, fugind de pe teren, să ajute azi Clujul! Tristă Românie!

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • 76ers:

      ...
      Nu stiu cum sa iti spun dar in prima repriza arbitrii chiar au fost pro Pitesti lasandu-i sa se apere agresiv pe cand celor de la Cluj le-au fluierat cam multe faulturi usoare, dupa pauza, supriza, li s-a permis si celor de la Cluj sa se apere agresiv si cei de la Pitesti nu mai stiau pe unde sa scoata camasa in sfertul 3...pana la urma tot un arbiraj slab cum ne-am obisnuit, feliciari ambelor echipe, avem un top 6 cu echipe foarte bune si apropiate valoric, speram ca si arbitrii sa inceapa sa se ridice la nivelul competitiei.

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita:

      ...
      Echipe foarte bune?... Of, of! La Pitești se cheltuie o grămadă de bani publici să plătească pe Sturanovic ce nu e în stare să bage liberele iar la Cluj, BT plătește non-performanta! Nu mai zic nimic, se vor găsi destui care să aibă argumente! Arbitrajul a fost hotesc, au lăsat pe dobitocul de Stretea, între altele, prieten cu Pitești pe filiera Marcel Urban-Mircea Șerban să facă impresia că e singurul cinstit! Față de mulții comentatori de aici eu mai m-am învârtit în fenomen!

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • "U" Cluj-Napoca TitiAcs:

      Statistica
      Spune : Faulturi U-26 vs Pitești 20 , cu 3 jucători cu 4 greșeli ( U) vs. 2 jucători cu 3 greșeli (P). Iar Olaru ca demn urmaș a lui tac-su, din contră a întors vreo două decizii date inițial Clujului. Faurul ( nu uitați , metrul etalon al prostiei ) în nota lui, faulturi care nici la volei (!) nu se mai fluieră ( în ambele direcții ). La arbitraj confuz oricine poate spune că a fost defavorizat. ( poate azi, mai puțin U, care a pierdut din PROSTIE - jucători și banca tehnică).

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • 76ers:

      Cristian Chirita
      Cum spui tu este partial adevarat, exista niste jucatori prin campionat care primesc bani degeaba dar per total mi se par echipe bune si intamplator urmaresc aproape toate campionatele Europei si iti pot spune ca suntem foarte aproape de unele unde se investesc de 3-4 ori mai multi bani, avand in vedere ca nu sustin nici o echipa chiar prefer un campionat mai "slab" cum spui tu dar echilibrat in care oricine poate bate pe oricine

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita:

      ...
      Atunci de ce nu trecem de tururile preliminare ale cupelor satelor europene, nu mai zic că de competițiile ULEB nu putem nici să ne apropiem la ani lumină?

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • 76ers:

      ...
      Pai si ti se pare ca prestatiile echipelor din Europa au fost slabe? Eu am zis ca suntem aproape si e chiar adevarat, luam dubla Clujului, pai ce bugete au echipele din Israel si ce bugete avem noi? si totusi au reusit sa castige un meci, vrei sa iti mai spun ca aceiasi echipa i-a batut pe Maccabi Tel Aviv? Poate a fost putin dezamagitoare prestatia celor de la Oradea in dubla cu echipa din Finlanda(as pune-o mai mult pe faptul ca a fost destul de devreme dubla si pregatirea era la inceput) care nu sunt departe de noi ca bugete doar ca ei au investit la capitolul scouting si aduc jucatori buni pe bani putini, iar grupa FIBA Europe Cup as zice ca nu a fost tratata serios de Oradea pentru ca au vazut ca sunt in grupa cu o echipa din Germania si una din Turcia si nu si-au dat prea multe sanse dar nu s-au facut de ras.
      De Steaua nu comentez pentru ca au fost probleme acolo.

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Robert :

    Top 6
    Ce top 6 crancen cred ca o sa avem, locurile 4-6 au batut fruntasele in etapa asta, iar intre primele 4 echipe diferenta e asa de mica incat oricare dintre ele poate termina campionatul pe locul 1 la startul play-offului!

    Arbitraj slab, ca la meciul nostru cu Craiova de ieri, care din pacate duce la multe momente tensionate...

    Una peste alta, felicitari Pitestiului, victorie muncita in seara asta!!!

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin :

    ...
    Inainte de acest meci Silva mentiona la conferinta de presa ca se gandesc la aducerea unui jucator pe pozitia 4. Sper ca acest meci l-a convins ca trebuie sa faca acest lucru.
    Torok a facut meciuri bune in ultimele 2-3 partide, dar e departe de a fi un jucator decisiv (de Kalnicenko nu mai zic nimic). Daca pentru pozitia 5 avem o rezerva buna prin Easley, pe pozitia 4 jucam cu rezerve si se vede acest lucru. Avem nevoie de un titular, un titular bun! Poate e mult sa ceri pe cineva decisiv acuma (cu toate ca s-au facut transferuri bune in perioada asta in alte sezoane. ex: Richard), dar macar sa fie un jucator pe care te poti baza pentru o constanta in joc.

    Dorsey parca inca nu e foarte integrat, dar sa speram ca isi intra rapid in joc. Azi a avut ceva faze bune, dar in ansamblu are un aport scazut.

    Finalul l-am gestionat destul de prost. Doua faze in care i-am dat mingea lui Dykes sa se descurce (e si el om) si o faza in care nu am fost in stare sa punem mana pe minge si sa o recuperam.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • "U" Cluj-Napoca zol21:

      Cj
      Daca aduc un 4 strain, cine iese din rotatie?

      cu 6 luni în urmă (21.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      eterna intrebare
      Cel mai probabil unul dintre PG, desi in functie de adversar, chiar unul dintre cei doi pivoti. Acum depinde si de profilul acelui PF, daca poate juca si 5, optiunile sunt mai multe...

      cu 6 luni în urmă (21.01.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ..
      Depinde de adversar si de profilul jucatorului pe care il aduc. Dar dupa parere mea pe banca o sa ramana unul dintre PG sau Easley (la nevoie joaca si Torok pe 5).

      cu 6 luni în urmă (21.01.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    daca a ajuns Olaru
    sef de brigada de arbitrii peste Faur, care e cat de cat decent. Uitati va la expresia fetei lui Olaru, la cum isi tine mainile incrucisate cand sta pe loc, tot corpul lui exprima nesiguranta. Arbitraj slab si cu unele decizii date in favoarea noastra, asa mi s a parut si mie. Dar date din nesabuinta, nu din vreo intentie. Dar spectatorul de baschet "avizat" ce stie sa strige dupa 2-3 decizii proaste? Hotii, hotii. Numa hoti si hotii vedem in baschetul asta autohton, nu vedem ca avem echipe cu exprimare limitata si/sau oscilanta, antrenori isterici-Nini si neexperimentati-Silva, arbitrii slabi dpdv prflofesional si slabi si de inger, speriosi. Noi vedem hotie...
    Altfel, un joc ofensiv modest pt ai nostri, care dupa victorii cu Oradea si SB, era de asteptat sa aiba un meci mai slab. Din pacate, campionii mai castiga meciuri din astea slabe si cu apararea sau cu un cos norocos. In seara asta n a fost sa fie, dar am fost foarte aproape. Etapa asta nu va conta la nimic. In top 4 vor ajunge tot cele 3:Oradea, SB ,CJ+ cel mai probabil Craiova.
    Titi si altii care ii sustineti cu drag criticile la adresa lui Silva: la cate greseli individuale au facutbai nostri, mi e greu sa dau infrangerea pe el in seara asta. Cand ai un Cali care iti face greseli in momente cheie, chiar un Rasic care pierde mingea din dribling, cred ca vina e impartita. Dykes a sutat binisor, tocmai cred ca ales sa dea cu panoul pt un plus de siguranta si pt o traictorie diferita fata de cea la care se astepta aparatorul, deci ca sa evite capacul. Daca intra, ziceam ca i erou, ca a fost meci slab dar bine ca am castigat. Daca s a plimbat mingea pe inel si n a intrat, zicem ca a fost previzibil si nu trebuia jucat Dykes. Zi mi si mie atunci din echipa noastra cine mai are executie/mana sigura in regim de viteza? Rasic e f lent din pacate si toatr echipele il tin f strans. Eu cred ca a fost o decizie buna si o executie care putea aduce victoria. Meciul s a pierdut mai mult pe atitudine, Pitestiul si a dorit mai mult si s a vazut asta la recuperarile din ultimele faze ale meciului.
    La cum se prezinta contracandidatele la titlu eu zic ca suntem echipa de top4. Si asta fara VM, piesa de baza pierdut pt acest sezon.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • "U" Cluj-Napoca TitiAcs:

      Atitudine
      și mai cum ? Cu ce număr a jucat ? Că la Pitești l-am remarcat și eu pe jucătorul Dorit Mult Victoria, ăla cu numărul 376,45 !
      N.B. te rog frumos nu-mi mai citi comentariile ! Bagă cîte minusuri vrei, dar nu mă mai citi. Atît...

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      will do
      :))

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Silvă
      Io zic că putea face o schemă mai bună decât isolation-ul ăla cu Dikes sau măcar să bage și pe cineva mare în căciulă la tip in...

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Am revăzut faza
      Washburn era acolo, dar mingea a sărit în partea cealaltă, asta e...

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    Joc
    A fost cu noroc la ei. Nu se poate sa ne salveze de fiecare data cate un jucator cu o actiune individuala stralucita. Daca meciul trecut ziceam ca schimbarea jocului a pornit de la Calnicenco, azi i s-a dat increderea pe care nu o merita. E nepermis la talia si experienta lui sa rateze la acea trecere pe sub panou fara adversar. Ii lipseste total increderea in el. Remarc jocul bun facut in sfertul 3 cand echia e de regula visatoare. Dincolo, Nini si-a adus pivot robust si coordonat. La fel a facut si Craiova. Rezultatele se vad.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • BCM U FC Argeș Pitești adu :

    Meci
    Felicitari!!!multumim pentru acest meci, un meci castigat de grup, incepand cu antrenorii si terminand cu ultimul spectator.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Tommy :

    CLUJ SI ORADEA
    Aceste 2 echipe sunt cele mai mari mizerii din tot campionatul!! Nu va mai saturati sa cumparati arbitri ? Distrugeti fenomenul baschetbalistic,distrugeti placerea de a privi un meci de baschet! Cu tot cu arbitri vostri cumparati sper ca una din cele 3 echipe; CRAIOVA-SIBIU-PITESTI sa castige campionatul si sa va umileasca !

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    • bulcul:

      De unde si pana unde
      Iti strica tie astea fenomenul baschetbalistic!? Intr-adevar, e surprinsa toata lumea de performanta craiovei si va dorim la cat mai bine, si imi pare rau ca ati pierdut poate si cu atributul incompetentei arbitrilor, dar de la acel meci pana la acuza ca asa se practica la cele 2 echipe cat-de-cat etalon in campionat, e doar frustrare. Arbitri nu mai favorizeaza in prostie o singura parte. Sunt dezavantajate amandoua pana la un punct.

      cu 6 luni în urmă (20.01.2019)
    Raspunde
  • tanaseb :

    Cluj
    Sunt de-al lor, lasand gluma la o parte, arbitrajul o fost cu noi. Cred ca din prostia lor. Si chiar asa, Silva al nostru n-o putut sa invinga. Mereu am spus-o, Pitestiul e o echipa buna.

    cu 6 luni în urmă (20.01.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Pitești Cluj
    Când un meci se termina asa ambele echipe merita felicitate pentru ca oricare putea câștiga. La noi problema este doar ca țintim mai sus și Oradea tocmai ne-a mâncat o înfrângere. Foarte interesant ce tare s-a echilibrat valoric grupa 1-6 fata de felul în care a arătat în sezonul regulat. Sa așteptăm ultimele transferuri

    cu 6 luni în urmă (21.01.2019) Raspunde
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!