Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Încă un doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață Dan Matic!

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.04.2014

La nici 10 zile după trecerea în neființă a antrenorului echipei Politehnica Iași, Costel Moscalu, marți, 8 aprilie, a decedat la vârsta de 66 de ani profesorul Dan Matic, una dintre marile personalități ale baschetului și sportului mureșean.

În anul 1965, Dan Matic a izbutit cea mai bună performanță a sa din calitate de baschetbalist, mai precis câștigarea titlului național la juniori cu echipa liceului „Bolyai Farkas” din Târgu Mureş. Apoi, la sfârșitul anilor 60 acesta a activat și la nivelul primei divizii, trecând pe rând prin curtea unor echipe precum Comerțul,  Mureșul și Medicina (CSU). 

După ce s-a retras din activitatea baschetbalistică ca jucător, Dan Matic a devenit unul dintre importanții profesori ai CSȘ din Târgu Mureș, acolo unde a reușit mai multe performanțe la nivel național, promovând tineri jucători în naționala de juniori a României. De asemenea, a fost la cârma formației Metalotechnica, atât în primul eșalon cât și în cel secund. După revoluție, profesorul Matic a fost primul antrenor care a adus jucători străini în baschetul mureșean. În anul 2013, Dan Matic a fost pentru o perioadă de timp antrenorul principal al echipei din Liga Națională de Baschet Feminin, CS Nova Vita Târgu Mureș. 

Dumnezeu să-l odihnească!

*Foto: mures.stirionline.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!