Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Darius Miron: „Tratez la fel fiecare meci, indiferent de competiția în care jucăm”

Darius Miron: „Tratez la fel fiecare meci, indiferent de competiția în care jucăm”

Darius Miron, jucătorul român în vârstă de 17 ani care evoluează pentru U-BT Cluj-Napoca, este unul dintre cei mai de perspectivă jucători români ai generației sale și totodată, unul dintre jucătorii care au șansa să acumuleze experiență la un nivel sportiv foarte înalt încă de la începutul carierei. El a oferit în exclusivitate un interviu pentru redacția noastră, în care a vorbit despre viața sportivă și extrasportivă, performanțele care i-au adus cele mai mari satisfacții și următoarele așteptări.

Dedicare, profesionalism și foame de victorie sunt câteva dintre cuvintele care îl pot descrie pe tânărul sportiv. El a vorbit cu entuziasm nu doar despre trofee și medalii, ci și despre câteva aspecte din tot procesul care l-au propulsat spre performanțele avute în acest sezon.

În debutul acestui interviu, Darius a fost rugat să descrie drumul ultimelor zile foarte aglomerate pentru U din perspectiva de jucător, după ce opinia tehnicianului de la U-BT era deja cunoscută.

Într-adevăr, a fost un drum costisitor, având în vedere că am avut un meci „do or die” (pe viață și pe moarte) cu Budućnost, în ABA League, pentru semifinale. Din păcate, l-am pierdut, dar Silvă ne-a transmis că trebuie să ne concentrăm și să fim pregătiți pentru meciul cu Craiova, meci de altfel foarte important.

Cu privire la semifinale (din LNBM), au fost două meciuri foarte grele, având în vedere și deplasarea care a fost grea (Cluj -> Budućnost -> Craiova), dar împreună am reușit să ne mobilizăm și să câștigăm.

Cu privire la principala metodă de recuperare folosită, Miron preferă somnul în detrimentul celorlalte metode pe care le are la dispoziție, aceasta fiind metoda lui principală de odihnă, chiar dacă le consideră și pe celelalte ca fiind de ajutor.

Principala mea metodă de recuperare este somnul. Odihna este foarte importantă pentru mine. Într-adevăr, beneficiem de saună, de băi cu gheață, de compression boots (echipament special care ajută la refacerea picioarelor), dar, cu toate acestea, pentru mine, somnul este cel mai important.  

Tânărul baschetbalist român a avut câteva prestații foarte eficiente din punct de vedere defensiv atunci când a intrat pe parchet, în unele dintre cele mai puternice competiții europene, contra unor adversari de calibru. Întrebat care sunt metodele lui preferate de apărare, acesta a fost răspunsul:

Depinde de la adversar la adversar. Dacă întâlnim un jucător foarte bun din punct de vedere ofensiv, mai potrivită ar fi o apărare capcană, în care aș mai fi implicat alături de un om mare, dar cel mai mult îmi place presiunea pe tot terenul. Îmi place să simt jucătorul, să-l controlez și să am adversarul mereu în față. Momentan, apărarea zonă se află pe ultimul loc.

Aceasta este părerea pe care și-a format-o despre meciurile de play-off din acest an:

Au fost niște meciuri grele. Meciurile cu Sibiu au fost mai ales la ei acasă grele, având în vedere galeria lor și atmosfera. A fost un loc frumos unde să joci.

Meciurile cu Craiova au fost grele, dar le-am controlat mai bine și am reușit să câștigăm, un lucru foarte important. Mai avem un meci mâine la Cluj pe care sper să îl câștigăm și să terminăm această serie.

Următorul răspuns a putut fi observat și pe teren. Darius a vorbit în continuare despre mentalitatea pe care o adoptă înaintea fiecărei partide, după ce a fost întrebat dacă tratează diferit meciurile de pe plan intern față de cele din competițiile internaționale:

Am intrat la fel de concentrat. Fiecare meci pentru mine, fie că este în EuroCup, în ABA sau în Liga Națională, este o nouă șansă de a demonstra ceva, nu doar antrenorului, ci și colegilor mei, care au încredere în mine. Tratez la fel fiecare meci.  

Nucleul unit de jucători care s-a creat la U-BT a facilitat și rezultatele din teren. La atmosfera din vestiar și rezultatele obținute au contribuit jucători cu o carieră impresionantă lăsată în urmă și de la care orice jucător aflat la începutul carierei sale poate învăța ceva. Din această perspectivă, Miron a fost întrebat pe care coechipier l-ar considera drept mentor, iar aceasta a fost declarația lui:

Pe moment îl pot numi pe Mitch Creek. Îmi plac metodele lui de antrenament și în afara terenului, dar și pe teren, dar de la fiecare am preluat câte un secret. I-am studiat cu mare atenție pe fiecare și de la toți am cules câte ceva.

Întrebarea finală l-a provocat pe jucătorul de la U-BT să arunce o privire asupra întregului sezon și asupra tuturor realizărilor avute. Acesta a fost răspunsul lui, cu privire la cele mai frumoase momente trăite în acest sezon competițional:

Buzzer beater-ul (aruncarea câștigătoare de pe sirena finală care a condus echipa spre victorie) de la U17 a fost unul dintre cele mai frumoase momente trăite de mine sezonul acesta, dar și prestația pe care am avut-o în ABA League, în meciul cu Split din decembrie (12 puncte, 4 intercepții, 26 de minute jucate). Atunci am demonstrat ceea ce pot să fac eu cel mai bine, atât pe apărare, cât și pe partea ofensivă.

(Buzzer Beater-ul din finală)

(Meciul contra Split)

 

*Foto: U-BT Cluj-Napoca

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!