Minute | 24:06 |
Puncte | 27 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 12 |
Eficienta | 39 |
Cu opt din ultimele 12 sezoane jucate în România, Porter Troupe este un bun cunoscător al baschetului românesc. Sportiv cu performanțe remarcabile, în special la Energia, acolo unde are în palmares o Cupă a României și o medalie de bronz în FIBA EuroChallenge, Porter Troupe a devenit pe parcurs unul dintre cei mai simpatizați jucători străini din campionatul nostru.
Ajuns între timp la 35 de ani, Porter este unul dintre „înțelepții” Ligii Naționale de Baschet Masculin. Bun cunoscător și vorbitor al limbii române, Troupe a devenit un sfătuitor pentru tinerii americani care poposesc în baschetul din țara noastră.
Cum drumul meu a trecut și prin Bănie în urmă cu câteva săptămâni, l-am rugat pe Troupe dacă îmi poate acorda un interviu mai detaliat, despre experiența sa în România, dat fiind că Centenarului Marii Uniri era chiar după colț. Veteranul american a acceptat cu mare drag iar ceea ce a ieșit a fost o discuție lungă, în care Porter vorbește despre experiența sa baschetbalistică, despre cum a crescut el ca om și ca profesionist în România, dar și despre lucrurile pe care el le-a observat de-a lungul anilor cu privire la societatea și cultura românească.
Cum a fost când ai venit prima oară aici? Care a fost prima ta reacție?
Prima mea reacție a fost „Unde am ajuns? În ce m-am băgat?” România arată foarte diferit față de SUA și Europa de vest. Nu eram foarte sigur pe ceea ce am făcut. Primul meu an a fost la Târgu Jiu. M-au așteptat la aeroport Alex Dănilă și un băiat pe nume „Mitică”, nu mai țin minte numele lui, un băiat înalt, cred că avea 2m10. Am mers cu „Mitică” înapoi la Târgu Jiu. Eram doar eu cu el în mașină. El nu știa engleză, eu nu știam română. A fost o experiență nebună. Am comunicat doar prin limbajul semnelor.
Cum a fost primul drum către Târgu Jiu?
Primul meu drum de la aeroprot până în Târgu Jiu a durat zece ore! Am mers într-o duminică seară și cu toate tirurile care exportă marfă am ajuns să fim blocați prin munți timp de două ore, în apropiere de Dealu Negru. A venit la mine o femeie de etnie rromă și a încercat să îmi vândă gumă. Îmi bătea în ușă și îmi spunea „Hey, Moreno, Moreno!” Eram ceva de genul „ce naiba se petrece?!” A fost o întreagă nebunie.
Mi-am pierdut și bagajul. Doamna de la aeroport mi-a zis că s-a pierdut prin Germania sau prin Europa, pe undeva. I-am zis că eu joc baschet și acolo am tot echipamentul meu, ce mă fac fără el? Și ea a făcut ceva de genul *dă din umeri a lehamite*. Aveam 25 de ani și eram la a doua mea experiență peste ocean. O situație fabuloasă.
Ce știai despre baschetul din România înainte să ajungi aici? Știai ceva despre Ghiță Mureșan, de exemplu…
Da, auzisem evident de Gheorghe Mureșan. Un băiat pe care îl știu din Seattle jucase în Vâlcea, cu un sezon înainte. Îl chema Jamal Miller și a fost chiar cel mai bun marcator în prima ligă de aici în sezonul precedent. Așa că l-am întrebat pe el despre țara voastră și mi-a răspuns „Știi, România a fost chiar o experiență plăcută? – Serios? – Da. Nu aveam așteptări prea ridicate, dar mi le-a întrecut cu brio. Oamenii de acolo sunt mult mai de treabă decât mă așteptam”. Și a avut dreptate. Să văd cum România s-a dezvoltat în ăștia 10-12 ani este de necrezut.
Mai ții minte cu cine ai făcut primul antrenament?
Da, da. Au fost Alex Gligă, Claudiu Alionescu, care acum e antrenor secund. Porecla lui este „Ursul”. Radu Stroescu. Nu știu ce face acum, dar a fost antrenorul cu care am reușit să câștigăm cupa. Marius Stoican, care locuiește în București și joacă streetball. Un băiat foarte de treabă. Ilie Daniel, poreclit „Baronul”, cred că îl știi, „Mitică”, Constantin Amarghioalei, căruia i se zice „Milu”, încă un băiat pe nume Laurențiu (n.r. Laurențiu Pacioga), care nu mai joacă acum baschet. Laurențiu Răuţ, care a fost antrenorul care a promovat cu Târgu Jiu. Îi țin minte pe toți băieții de la acel antrenament. Bogdan Popescu a fost și el acolo. Mi-a fost coleg în primul an la Energia.
Cum a fost primul tău sezon cu Energia?
Era pentru prima oară când echipa ajungea în prima divizie și obiectivul nostru era să nu retrogradăm. Atunci am avut o pauză de două săptămâni în perioada Crăciunului. Ei bine, la acel moment, la jumătatea sezonului regulat, eram pe locul secund. Eram eu, Louis Darby, Josh Jackson, Kibwe Trim, Bogdan Popescu... eram foarte buni chiar și pentru prima divizie! Ne-au schimbat obiectivul și ne-au propus să terminăm în primele 8. Am terminat pe 7, pentru că echipele au început să ne trateze mai serios în a doua parte a sezonului. Am ajuns în playoff, unde am pierdut în fața Timișoarei în meci decisiv, într-o partidă pe care cred că ar fi trebuit să o câștigăm (n.r. o partidă pierdută 100-102, pe 16 aprilie 2009). Ei au jucat finala în acel sezon. Am avut o echipă foarte bună.
În acea vacanță te-ai întors în SUA sau ai rămas în România?
Nu, m-am întors în Portland. Eu pe timpul verii trăiesc în Portland și în New York. M-am antrenat un pic, m-am bucurat că mă întorsesem acasă de Crăciun, că în primul meu sezon profesionist nu am avut timp să fac asta.
Dar ți-ai petrecut vreodată Crăciunul în România?
Da. Până acum vreo câțiva ani am avut o iubită din Târgu Jiu, cu care am fost împreună vreo șapte ani. Așa că am devenit foarte apropiat de familia ei, încă mai suntem apropiați. Petreceam sărbătorile împreună, de Crăciun, de Paști. Erau experiențe diferite, dar frumoase.
Cum a fost sezonul care a rămas în memoria tuturor, cu acel Final Four în Eurochallenge?
Am învins niște echipe foarte bune atunci. Aveam colegi foarte buni, un antrenor grozav, multă chimie în cadrul echipei. Băieții se respectau între ei și munceau din greu, erau foarte „înfometați”. A fost cea mai „înfometată” echipă din care am făcut parte. Poate nu cea mai bună, dar cea care a avut cea mai mare foame de succes.
Fiecare dintre noi avea o agendă. Voiam să demonstrăm ceva. Eu, Giordan Watson, Nemanja Milosevic. Toți băieții din lot doreau să demonstreze ceva. Era o motivație interioară. Ceva se întâmplase pe timpul verii de ne-a scos din sărite. Poate că nu primisem suficient respect. Oricare ar fi fost factorul motivant, pot spune că toți am fost în formă.
Când am început să jucăm în Euro Challenge, eram o echipă din Târgu Jiu. Cine sunteți voi? Ce puteți să faceți? Nu veți face nimic! Am început să jucăm contra unor echipe cu nume și după primul sfert începeam să ne dăm seama de nivelul nostru. Eram ceva de genul „dar nu suntem cu nimic mai prejos decât voi!” Eram într-o situație în care credeam că celelalte echipe sunt mai bune, dar nu era deloc așa. Erau exact ca noi, alergau la fel ca noi. E baschet. Am început de la acel moment și am început să construim treptat. Și apoi ne-am trezit că jucăm împotriva lui Le Mans pentru calificarea în Final Four, într-o serie de cel mai bun din 3 meciuri. În primul meci i-am distrus, i-am învins la vreo 35 de puncte! Eram ceva de genul: „Băieții ăștia sunt locul 3 din Franța?! Și i-am bătut la 35 de puncte? Și ăștia bat echipe de Euroligă în campionatul lor intern? Stai așa o secundă!”
De asemenea, ați și câștigat Cupa din 2014. Cum a fost acel moment? Ce ți se pare mai important, Cupa sau Final Four-ul?
Să fiu sincer cu tine, ambele performanțe au propriile lor valori. Nu vreau să aleg vreuna dintre ele. Cu siguranță, parcursul din Europa ne-a oferit o expunere mai mare și un respect în Europa. Pentru mine, personal, dacă sunt în situația de a câștiga vreun trofeu, vreau acel trofeu. Turneul Final Four a fost ceva minunat, dar nu am câștigat. Am luat doar bronzul. Ceea ce a fost fain, doar că am plecat de acolo cu sentimentul că am fi putut câștiga. Când am ridicat trofeul Cupei României, eram fericit, pentru că te poți bucura de el ca un campion. De asta pentru mine acest lucru este mai special.
Cum a fost despărțirea de Energia?
A fost una grea, pentru că era singura echipă la care jucasem mai multe sezoane până atunci. Aveam mulți prieteni acolo, persoane pe care le știam. Am fost respectat, sunt sigur că acum dacă trec prin Târgu Jiu sunt salutat pe stradă de oameni. Am încă sentimente puternice pentru localnici. Așa că a fost foarte greu pentru mine, pentru că am avut mai multe oferte de a pleca, dar nu am făcut-o din pricina relațiilor mele de acolo. În același timp însă ceea ce se întâmplă nu era bine pentru mine la nivel personal, pentru că până la urmă aceasta este munca mea. Ok, am prieteni acolo, dar baschetul este jobul meu, așa că trebuia să fac ce e mai bine pentru mine din punct de vedere financiar, din moment ce noi eram plătiți.
Pe parcursul sezonului, mai multe echipe m-au dorit și am cerut să fiu lăsat să plec, dar nu m-au lăsat pentru că eram un simbol al clubului, eram și căpitanul echipei și nu puteam să îmi abandonez colegii. A fost însă greu pentru mine pentru că eu din asta trăiesc și nu puteam să îmi plătesc facturile. Eram ceva de genul „OK, nici eu nu vreau să plec, dar dacă nu mă plătești, voi fi forțat să o fac”. Mi-aș fi dorit ca ei să fi fost mai onești cu mine și să îmi fi spus de la începutul sezonului „salut, avem o problemă cu banii, nu știm ce se va întâmpla, dacă ai vreo ofertă mai bună, ai binecuvântarea noastră”. Mi-am dat sufletul pentru această echipă și ei ar fi trebuit să facă la fel pentru mine. Din acest punct de vedere am fost supărat, dar, judecând la rece, am mai multe amintiri pozitive decât cele negative.
SCM U Craiova devine a treia echipă care o învinge pe U-BT Cluj în actuala...
Cătălin Baciu și Kevaughn Allen o părăsesc pe CSM Constanța din cauza probl...
Mihai Silvășan: „E foarte greu de jucat în formula pe care am avut-o astăzi...
SCM U Craiova devine a treia echipă care o învinge pe U-BT Cluj în actuala...
U-BT Cluj-Napoca o învinge dramatic pe vicecampioana en-titre din EuroCup
CSM CSU Oradea continuă parcursul autoritar din Liga Națională de Baschet M...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!