Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ionuț Berceanu va juca și în sezonul următor pentru SCM U Craiova

Ionuț Berceanu va juca și în sezonul următor pentru SCM U Craiova

SCM U Craiova și Ionuț Berceanu continuă colaborarea și pentru stagiunea 2019/2020. Jucătorul de 21 de ani va fi la al 3-lea sezon la rând alături de alb-albaștri. Extrema de forță de 2,05 care poate juca și pivot a strâns 44 de meciuri pentru olteni în ultimele două campionate.

Continuarea colaborării dintre SCM U Craiova și Ionuț Berceanu a fost anunțată de pagina de facebook a suporterilor craioveni.

Ionuț Berceanu a bifat 17 meciuri în ultima ediție a Ligii Naționale în alb-albastru, ajungând în semifinale. A avut medii de 2,4 puncte, 0,8 recuperări, 0,6 turnovers și 2,2 eficiență în 6:42 minute. Are 74,1% la șuturile din semicerc. A jucat și într-un meci din Cupa României, cu 2 puncte și o recuperare în aproape 9 minute.

Cele mai mari medii din campionat le-a avut în primul său sezon alături de olteni. Atunci a jucat 27 de meciuri, cu medii de 2,8 puncte, 1,4 recuperări, 0,8 assist-uri și 3,7 eficiență în 11:03 minute. A mai evoluat în primul eșalon pentru Steaua CSM Eximbank.

Ionuț Berceanu este primul jucător U23 confirmat de semifinalista LNBM pentru sezonul următor. Oltenii l-au mai transferat până acum pe Dragoș Diculescu pentru regula jucătorului tânăr. Cel mai folosit jucător U23 în sezonul trecut la SCM U Craiova a fost Amedeo Casale, care a suferit o accidentare gravă la națională și va fi indisponibil câteva luni. Victor Petrache este aproape sigur semnat de gruparea alb-albastră, iar clubul e interesat și de un fost internațional U20 care a activat în LNBM în sezonul precedent.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!