Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ionuț Georgescu: ”Va trebui să deschidem o ușă grea pentru a accede în Final Four”

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
24.09.2011

CSU Asesoft Ploiești izbutit sムtreacă cu uşurinţă peste adevrsarul din prima manşă a Cupei României, CS Energia Rovinari, cu scorul de 83-56. La capătul unui meci în care echipă sa a condus permanent exceptând primele cinci minute din debutul meciului, Total Baschet a stat de vorba cu preşedintele executiv al grupării prahovene, Ionuţ Georgescucare s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia întregii formaţii, fiind plăcut surprins de meciul colectiv afișat de elevii lui Dado Arnautovic. 

A fost victoria împortiva celor de la Energia mai ușor de obținut decât v-ați așteptat?

Nu a fost un meci uşor, dar pot spune că am tratat această partidă cu maximă concentrare din primul minut până în ultimul. Am jucat cam ce am arătat la Brazi de fapt în prima repriză, pentru că şi faptul că am jucat acolo şi nu în sală Olimpia a fost un element foarte important, echipă neavând suficient timp să se obişnuiască cu sală. În meciul de ieri am venit determinaţi. Energia este o echipă ambiţioasă şi în ciudă scorului înregistrat în faţă noastră, cred că va reuşi să facă o figură frumoasă de alungul acestui sezon, mai ales că în componenţa sunt şi doi foşti jucători de ai noştri pe care a fost o plăcere să îi revăd. Sunt foarte mulţumit de ce am arătat în meciul acesta. Am văzut un meci colectiv nemaipomenit cu o apărare pe care trebuie să o repetăm începând din prima etapă contra Clujului şi continuând până în etapă 30 şi apoi în play off. Încercăm să ne îmbunătăţim jocul mergând pe principiul pas cu pas și eu spun că mai avem multe de arătat şi de demonstrat în meciurile care vor urmă. 

Sunteți mulțumiți de prestația echipei de până acum? 

Tot timpul se fac comparaţii la începutul sezonului. O să fim cei mai mulţumiţi la final când o să spun echipă asta a fost mai bună că cea de anul trecut pentru că a câştigat şi Cupă şi Campionatul, dar până una altă, sunt mulţumit de jocul pe care îl prestăm şi sunt mulţumit că suntem conştienţi de faptul că valoarea noastră se va reflectă în meciurile viitoare, o dată cu omogenizarea lotului. 

Cum vedeți dubla cu Timișoara din turul doi al Cupei României?

Dacă la Tg-Jiu am stat 10 minute să i se ia interviu lui Căpușan, după victoria cu Timişoara o să stăm o jumate de oră să i se interviu lui Dzambic. Cei de la Timişoara sunt prietenii noştrii şi ne aflăm în relaţii foarte bune cu ei. Având în vedere că Timişoara a pierdut la 13 puncte, dar s-a calificat, cred că va fi o dublă manşa foarte interesantă. Va trebui să deschidem o uşă grea pentru a ajunge în Final Four, dar bag seamă că dorinţă Asesoftului este mare după ce a pierdut ultimele două cupe. La Timişoara este o echipă foarte bună, o echipă construită cu cap. Am văzut, ce-i drept doar un meci de al lor, împortiva Tg-Muresului. Sunt sigur că va fi un duel foarte interesant. 

Foto: Ionuţ Badea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!